Dacă mi-ar trece prin cap să nu mai privesc frunțile încruntate ale conaționalilor mei, această retragere a mea în sine-mi, nu ar însemna că am eliminat supărarea lor.
Dacă mi-ar trece prin cap să-i fac să râdă, prin jocuri de cuvinte sau bancuri, hohotele lor zgmotoase nu ar dura suficient de mult, pentru a-i vindeca de nostalgie.
Chiar așa am ajuns, ca într-o lume tot mai bolnavă să ajungem să tânjim după lumea pre-pandemică?
Zguduiți de incertitudini și schimbările rapide care au loc în jurul nostru, curajul nu mai înseamnă doar rezistența fizică a prezenței la datorie, pe câmpul de luptă care a devenit viața noastră, ci mai ales puterea de a menține pacea interioară, în mijlocul haosului. Această pace interioară, expresia libertății noastre spirituale, este fundamentul stabilității sufletești și al clarității în acțiuni.
Libertatea autentică nu vine din absența conflictelor externe, ci din capacitatea de a rămâne împăcat cu noi înșine și cu valorile noastre fundamentale, indiferent de circumstanțe.
Curajul de a trăi cu această certitudine a păcii interioare este o invitație de a ne ancora în ceea ce este cu adevărat esențial: relația noastră cu Divinitatea, compasiunea față de semeni și o viață trăită cu integritate. În fața provocărilor, acest tip de curaj ne oferă stabilitatea necesară pentru a naviga prin furtunile vieții fără a ne pierde echilibrul.
Astfel, suntem chemați să cultivăm și să protejăm această pace interioară, care ne eliberează de frică și ne deschide calea spre o viață trăită cu sens și în armonie cu valorile creștine. În această libertate interioară găsim adevărata putere de a transforma lumea din jurul nostru, nu prin forță, ci prin exemplul unei vieți pașnice și curajoase.
Calin Diaconu 