Comentarii din Cetate



La ani de zile dupa lansarea celebrului strigat “Teachers, leave them kids allone!” … ne-a fost dat sa il ascultam saptamana aceasta live, la Bucuresti, in Piata Constitutiei.

Sunt lucruri care ne-au placut si ne-au convins – de pilda credem ca Roger Waters se revolta sincer impotriva clasei politice. Pentru ca, la urma-urmei, politicienii sunt cei care “pun la bataie” carnea de tun – atunci cand nu ajung la un compromis: razboiul nu poate fi o solutie acceptabila.

Apoi, ne-a placut legatura dintre totalitarism si capitalism. Si nu oricum, ci … acel Capitalism scris cu fonturile Coca-Cola, pentru ca noi sa intelegem ca rosul din pantonele celebrului logo este scris cu sangele consumatorilor!

Nu in ultimul rand, a intoarce pe fata si pe dos un simbol – ZIDUL/THE WALL – e lucru mare si riscant, caci poate lesne plictisi audienta.  Mai ales atunci cand vorbim de ziduri interioare, cum este FRICA (vezi cantecul Mother) si sursele ei: NESIGURANTA, NEINCREDEREA, SPAIMELE DE TOT FELUL, FRICA DE DISCONFORT, DE TRECEREA TIMPULUI … FRICA DE NECUNOSCUT, FRICA DE ZIUA DE MAINE … La urma-urmei, pe langa fricile noastre, de ce nu am fi si mostenitorii fricilor parintilor nostri? Celebrul line: “Mother’s going to put all her fears into you!” ne insoteste inca.

Nu in ultimul rand, ne-a placut ca au venit multi, foarte-foarte multi oameni!

Si ne-a placut – pentru ca blogul nostru are o pasiune pentru umbre -, felul in care Umbra lui Roger Waters a planat asupra Casei Poporului – amenintator, as putea spune 🙂

The Wall - Bucuresti 2013

The Wall – Bucuresti 2013

Ce nu ne-a placut?

Nu a existat un consilier pe langa Rogers, care sa-l convinga ca Romania merita efortul de adaptare a spectacolului: la inchisoarea de la Sighet erau atatea fotografii – marturisitoare despre destine curmate in lupta cu dictatura comunista! Pacat ca nu ne putem inca apropia de mortii altora, pacat ca suferinta nu este universala – si cu atat mai putin anglo-americana. Suferinta natiunilor este pe masura fiecareia in parte … Zidul lui Rogers nu este zidul nostru, dar daca vreti – putem vorbi despre asta.

Zidul lui Roger Waters

Zidul lui Roger Waters

 

 


Ce putem sti noi despre chinurile unei omizi grase, in drumul ei spre stadiul de fluture zbenguitor? Dacă ar gândi, ar putea-o face – fie cu recunoştinţă – “Nu sunt complet altceva decât cea care am plecat atunci la drum” sau poate şi-ar anihila memoria pana la stadiul de mirare: “Nu se poate sa fi fost eu cândva o simpla târâtoare!”

E important cum ne supunem miracolului transformării sau, altfel spus: este important sa lăsăm timp miracolelor sa lucreze in noi pentru a ne transforma, păstrând insa vie esenţa noastră: sâmburele tare al Fiinţei temporale – mereu aceeaşi si mereu alta: clipa în care ne-am format ca popor.

Ce reprezinta două mii de ani pentru o piatra? Pentru unele mult, pentru altele nici măcar un început: in funcţie de interacţiunea pe care au avut-o cu omul. Cea păstrată in Natură, zace si acum, folositoare poate numai peisajului. Cea aleasa de om ca material de constructie, vorbeşte. Sau ar vorbi dacă i-am permite, pentru că la Sarmizegetusa Ulpia Traiana,  ea stă ascunsă in pământ, neputând striga până la noi despre urmele paşilor de legionari hotărâţi sa reproducă viaţa de la Roma in acest colţ frumos de lume, aflat la marginea Imperiului.

Lespezile drumurilor romane vor continua sa foloseasca drept material de constructie caselor din apropierea santierelor arheologice parasite. Dar asta va trebui sa ne doara până la sentimentul de vinovăţie.  Succesiunea generatiilor si a civilizatiilor, cat de barbare si distrugatoare s-ar dori, nu vor putea inlatura definitiv clipa formarii noastre ca popor latin …

Nu ştiu cum aleg să se plimbe conducatorii nostri, dar atunci cand ninge abundent noi le sugerăm cărările umblate. Si o vizita la fata locului. Dacă nu – un popas pe Blogul Dlui Profesor Gică Băeştean, ajută: http://prodacia.wordpress.com/

 

 


E limpede ca atat bijuteria (il gioiello) cat si bucuria (la gioia) au aceeasi radacina … si e pe undeva normal: pentru ca bijuteriile aduc cu ele bucurii – atat celui care le poarta, cat si celui care le priveste. Frumusetea tine de aparenta, de exterior, insa bucuria e resimtita de suflet!

Am bucuria, de fiecare data cand ajung in Italia, sa privesc cate unul sau doua filme cu Alberto Sordi, din colectia de 40 de DVD-uri intitulata “Il Grande Cinema di Alberto Sordi – presentato da Paolo Mereghetti”, care a fost sustinuta de RCS Libri SpA si pusa in circulatie, incepand cu 2008, de prestigiosul jurnal “Corriere della Sera”.

Anul acesta au venit la rand “Il Presidente del Borgorosso Football Club” si “Guglielmo il dentone” (un episod din ciclul “I Complessi”). Ambele filme vorbesc despre Italia anilor 1965-1970 – unul despre calcio iar celalalt despre televiziune.

“Cat de mult seamana problemele italienilor, de atunci – cu ale noastre, de acum!” – a fost strigatul de mirare pe care nu m-am abtinut sa-l strig, pe masura ce le vizionam! Cu singura, mare si fundamentala deosebire ca istoria a avut mai multa rabdare cu italienii – in ce priveste timpul de invatare a lectiilor capitaliste …

Sa ma explic.

In “Guglielmo il Dentone”, Sordi e un candidat la postul de crainic tv – la stiri, pentru televiziunea italiana RAI. Omul e extrem de bine pregatit, competent, placut in purtare … insa are un singur defect: dantura cabalina! Comisia care examineaza candidatii recunoaste perfectiunea candidatului si stie ca nu-l poate discrimina, refuzandu-i postul pe criteriul pur subiectiv al unui defect fizic. Pretextul examenului este de fapt un prilej pentru spectator de a intelege cum functioneaza un organism complex precum televiziunea … 

In “Il Presidente del Borgorosso FC”, e analizat alt fenomen social: fotbalul – care, orice s-ar spune, pentru italieni este o boala nationala … Pentru fiecare finantator al unui club de fotbal, filmul este “lectura obligatorie”: cum poti ajunge falit, cedand presiunilor tifosi-lor, incompetentei antrenorilor dar in mod deosebit microbului care odata luat, lucreaza pana la moarte (microbist asta inseamna – purtator al microbului generat de balonul rotund … ?!).

Ambele probleme – atat rolul si modul de functionare al televiziunii, cat si fotbalul ca fenomen social si economic – sunt teme la care ar trebui sa reflectam profund, pentru a desprinde si digera in liniste concluziile noastre, romanesti. Normalitatea italiana de azi se poate datora faptului ca ei au avut la dispozitie acest timp.

Noi, din pacate, nu: pentru ca ne-am grabit cu integrarea, cu adaptarea, copiind de prea multe ori fara a intelege in profunzime noul sistem pe care am inceput sa-l construim dupa anul 1989. Ni s-a parut ca am inteles, ni s-a parut ca stim, ni s-a parut ca putem. Conjuncturile istorice despre aceasta ne vorbesc: timpul avut la dispozitie de o natiune sau alta pentru a digera in tihna schimbarile care vin peste ele!

Alberto Sordi

Alberto Sordi


steaguri subbianoStramosii nostri cautau in Italia legaturile cu vechea Roma: era perioada in care ne miram de radacinile latine, ne indatoram cu sentimentul ca suntem descendenti ai unui neam care a condus candva lumea, redescopeream apartenenta noastra la un Imperiu care s-a intins pe trei continente – simbolul lumii civilizate.

Astazi, suntem atrasi in aceeasi masura – sau poate chiar mai mare, uneori (!) – de parfumul medieval al oraselor si comunelor italiene. Cetatile in care, dupa absorbtia valurilor barbare, s-au redescoperit valorile “citadine”, pe langa cele cavaleresti-nobiliare.

FondaccioniCand puterea si simbolistica scutului se transfera de la un conte sau duce la “partidele” – “nobililor” si “popolarilor” (dupa cum am aflat la Bibbiena, se puteau numi: piazzolini – cei “de sus”, din piata centrala si fondaccini – cei “din vale”, ocupati in principal cu agricultura …), putem spune ca am asistat la renasterea democratiei, in forma ei medievala! O competitie stimulata sub forma de jocuri anuale, in care deosebirile sunt puse in lumina pentru a evidentia completarile necesare: mestesugarii si agricultorii nu puteau unii fara ceilalti!

Pentru ca orasul medieval se apropie de cetatea antica, se cuvine sa facem observatia ca de-asupra partidelor raman cele doua caste conducatoare: nobilimea si clerul, a caror pozitie nu va fi pusa in discutie decat tarziu, in veacul al XVIII-lea …

Daca nu am concluziona in mod deschis ca avem foarte multe de invatat de la societatea medievala, acest articol ar ramane poate fara o concluzie ferma. Asa ca incheiem intr-o nota de speranta, caci din trecut avem numai de invatat!

 


Voievodul Unirii si unealta mortii sale

Nu am bagat de seama, pana acum, cat de mult seamana Mihai cu Basta – aproape ciudat de mult!

« Previous PageNext Page »