Comentarii din Cetate



Daca spectacolul tragi-comic al razletilor protestatari nu mai mira pe nimeni, este pentru ca intr-o societate epuizata de-un an de conflicte fara sfarsit, ne doream parca un altfel de inceput pentru 2013!

Pe de alta parte, sa ramanem indiferenti fata de chestiunea incinerarii – iarasi nu putem.

De ce?

Pentru ca in Ruga noastra (Crezul de la Niceea), spunem asa: “Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie”.

Adica momentul cand oasele se vor acoperi din nou de carne, nervi si piele … ( Iezechiel; cap 37, 12: “Asa graieste Domnul: Iata, Eu voi deschide mormintele voastre si va voi scoate afara din mormintele voastre si va voi duce pe pamantul lui Israel” … dar mai bine cautati textul si cititi-l integral…)

Imi aduc aminte ca am avut privilegiul sa vizitez Domul din Orvieto – unde, se afla o fresca a lui Luca Signorelli (1445 – 1523) pe aceasta tema.

Imaginea de mai jos reda fidel viziunea Profetului si iti cam ia pofta de rug …

Luca Signorelli a vazut lucrurile asa cum le-a citit. Biblia nu prea lasa loc de interpretari!

Luca Signorelli a vazut lucrurile asa cum le-a citit. Biblia nu prea lasa loc de interpretari!

 


“Vedem ceasuri, fantani artificiale, mori si alte asemenea masinarii, care nefiind facute decat de mana omeneasca sunt lipsite de capacitatea de a se misca de la sine in moduri diferite; si imi pare ca nu mi-as putea imagina tot atat de multe feluri de miscari din acestea, cate presupun a fi facute de mainile lui Dumnezeu, nici sa-I atribui atata pricepere, pe care sa n-aveti cum s-o ganditi, astfel incat El sa nu poata avea mai multa.” (Rene Descartes – Tratatul despre Om, 1662)

Libertatea de miscare a omului poate fi analizata pornind de la intretinerea “motorului” (depindem de hrana, bautura – care genereaza energie; avem nevoie de haine pentru a conserva caldura corpului)  si pana la infinitele posibilitati de exprimare ale acestei libertati (suntem creati “dupa chipul si asemenarea lui Dumnezeu”) …

Noi putem folosi libertatea noastra in fel si chip, creind masini care sa ne imite (robotii din spotul de mai jos sunt creati pentru amuzamentul nostru) – dar ceea ce este facut de mana creaturii nu poate deveni stapanul unei miscari independente. Creatura nu este cu adevarat creatoare nici atunci cand se reproduce “pe sine”, caci copiii sunt altceva decat parintii lor, sunt un dar de la Dumnezeu …

Privind spotul de mai jos, intelegem ca “drama robotilor” – aceea de a ramane inlantuiti in proiectul pentru care au fost conceputi, se joaca numai in capul nostru … si asta, nu pentru ca ne lipseste noua imaginatia, ci … pentru ca le lipseste lor sinele! 🙂


La pian, Malcolm Frager. Dar ce-o fi fost in capul lui Mozart? Numai Bunul Dumnezeu stie … noi ne putem eventual amagi ca am pricepe ceva!

Partea 1: Allegro Maestuoso

Increderea si-o pune in viori – cu ele incepe, insotite de suflatori … ajutate? stimulate? Mai degraba potentate, ambitionate…

Cand intra pianul, se face loc – pentru a fi ascultat.

Dialogul dintre pian si viori sau spre final, intre suflatori si viori … da, corul viorilor este in prim-plan in aceasta prima parte. E surprinsa astfel bucuria naturii, asculti cum parcurge drumul sau un fluture … sau cum rade o pasare de surata sa sau de vanator, totul e o invarteala, o forta care intoarce lucrurile pe fata si pe dos, le “afaneaza”, le oxigeneaza.

Pana-ntr-un punct, in care Demiurgul (interpretat de pian lasat de unul singur) – pare sa se intrebe: “incotro, de-acum?”

Partea a 2-a: Andante

… spre partea a doua a concertului, bineinteles – in care inceputul este al suflatorilor si al viorilor. Pianul se lasa asteptat. Si atunci cand isi face intrarea, pare dintr-o data timid, intrebator – e un alt personaj, care nu mai are chef de dominat ceea ce gaseste in jur, ci doreste sa se integreze. Nu mai e lasat o clipa singur!

Care e intrebarea pe care ne-o ridica aceasta a doua parte? Cum se realizeaza marea impacare a repetarii lucrurilor fara a amorti, fara a obosi, fara a plictisi firea lor – abia in momentul  de liniste din finalul partii a doua, pianul o rosteste pe deplin …

Partea a 3-a: Allegro vivace assai

Tacerea pregateste furtuna. Partea a treia povesteste despre felul in care se acumuleaza tensiunea, cum se strang norii pe cer – spectacolul e fascinant… Cu atat mai mult cu cat ne este greu sa admitem intelepciunea tanarului Mozart, aflat la primul lui concert! Dar daca nu in tineri se acumuleaza presiunea vietii si dorinta ei de exprimare – atunci in cine?!


Civilizatia romaneasca intrata in degringolada dupa  Decembrie 1989 a incercat timid si din pacate zadarnic sa se lege la anii de dinaintea instaurarii comunismului, ca si cum acesta nu ar fi existat. Urmele celor 42 de ani de spalare a creielor au facut posibila o perioada a tranzitiei despre care nu ne face placere sa ne aducem aminte, dar ale carei efecte le simtim pana in ziua de azi. Miliardari de carton, inflatie, mineriade, privatizari dubioase, doctorate false … o morala in agonie, mirosind a blestem …

Un nou inceput a parut a fi anul 2007 – cand marea izbanda a intrarii noastre in Europa a marcat a doua victorie importanta, dupa intrarea in Alianta nord-atlantica.

Civilizatia europeana s-a instaurat oficial, transformand Romania de sus in jos – mai mult politic decat economic, cum poate ar fi fost cazul. Faptul ca intre cele doua civilizatii exista deosebiri profunde – nu a interesat pe nimeni, pentru ca in fata s-au pus valorile universale, cele normale pentru veacul in care traim … Am aderat la Europa pentru a redeveni normali, insa nu ne putem transforma intr-atat incat sa uitam propria noastra romanitate.

Anul 2012 a fost momentul in care intelegerea romaneasca si cea europeana a realitatilor nord-dunarene s-au aflat pentru prima oara in criza profunda. Nu am fost lasati sa facem ceea ce vrem, ni s-a spus ca 7,4 nu suntem suficienti. Iar acum, spre finalul anului, cand harta electorala a confirmat dorinta romanilor de schimbare – votul nostru e interpretat de europeni ca o intoarcere la comunism! O umilinta dupa alta. Meritate, oare? Parerile sunt impartite: unii spun ca ne-am facut-o singuri, ca ne-am balacarit o vara intreaga; altii sunt de parere ca nemaiavand aliati in tara, au fost romani care si-au vandut sufletul strainilor.

Claritatea impresiei unui Ponta pus in fruntea tarii de un corupt aflat in puscarie si imaginea definita a unui popor care regreta standardul de viata din vremea dictaturii comuniste – iata ce cred puternicii Europei despre noi. Ca le-a fost indusa, sugerata sau confirmata aceasta gandire – cred ca e mai putin important.

In timpul acesta, la noi in tara santajul a ajuns la rang de politica de stat.

In 2013, se pot intampla doua lucruri: sa confirmam occidentalilor banuielile lor (adica sa se sparga USL, sa avem pe mai departe galceava politica …) sau sa-i surprindem printr-o seriozitate de care azi nu ne credem capabili :-)!

 


Bucurestiul in sarbatoare – inseamna jocuri de lumini pe sub care ar vrea sa treaca grabite masinile … daca nu ar fi stopurile si aglomeratia in trafic.

Drumul pe care l-am facut astazi in doua minute, fara a depasi limita de viteza legala – il poti face intr-o zi normala de lucru intr-o jumatate de ora … si atunci, nici mama ledurilor nu-ti aduce zambetul pe fata!

Sa ne bucuram ca bucurestenii au plecat din oras si traficul e aerisit!

 

« Previous PageNext Page »