Comentarii din Cetate



Iubitii mei,

am stat de vorba cu un Prieten Avocat – despre ceea ce am considerat a fi “cheia” discursului regal de astazi: anume “imprumutul tarii de la copii” …

Si am primit urmatorul raspuns care m-a fascinat: Tara e un bun transmis deja viitorimii de catre cei din antecedenta noastra. Fiind o proprietate a viitorimii, (care nu mai poate fi a celor care nu mai sunt ), nu este nici a noastra – caci trebuie sa renuntam la a mai considera ca am primit-o mostenire (deci am avea vreun drept asupra ei)!

Motivul principal pentru care trebuie sa avem mai multa grija de Tara noastra, macar de acum incolo: cei care am auzit,  nu vom putea spune ca nu am stiut!

Altfel … prin dictionarele juridice exista definitia detentorului precar: “Persoana care detine un bun, stapanindu-l fara intentia sau vointa de a efectua aceasta stapanire pentru sine, de a se comporta cu privire la bun ca proprietar sau ca titular al altui drept real” … important e sa corelam sensul profund al acestei definitii cu modul nostru de a ne comporta!

Oare nu spun si Parintii Bisericii ca trebuie sa ne comportam cu lucrurile din jur, ca si cum le-am fi primit cu imprumut?

Si mai ales: cat de departe suntem de acest deziderat?


Parlamentul Romaniei l-a invitat pe Majestatea Sa, intr-o Sesiune Extraordinara – pentru a se adresa Natiunii Romane, cu ocazia implinirii varstei de 90 de ani.

Am luat notite pe marginea discursului, notite la care vom reveni pentru ca acest discurs a fost mai mult decat o simpla radiografie a societatii romanesti. El contine, cu multa simplitate, un mesaj-cheie de schimbare a mentalitatii adresat clasei politice romanesti: “Romania nu este o tara pe care am mostenit-o de la strabunii nostri, ci este o tara pe care am luat-o cu imprumut de la copiii nostri!” 

Din grija Lui fata de Romania, Majestatea Sa a tinut:

  • sa inceapa prin a multumi eroilor care si-au dat viata in decursul anilor pentru apararea independentei si libertatilor noastre;
  • a-si arata respectul fata de Parlamentul care l-a invitat si care reprezinta Natiunea (nu noi i-am votat?);
  • sa atraga atentia ca politica este o arma cu doua taisuri: ea poate fi benefica, atunci cand este facuta cu respect fata de Lege si Institutiile Statului sau dimpotriva, malefica – daca dispretuieste etica (un superb cartonas galben aratat celor care sustin ca etica nu are ce cauta in politica …!)
  • sa felicite pe acei oameni gospodari care au reusit sa treaca anii acestia, prin munca cinstita, prin criza
  • sa sufere alaturi de batranii a calor demnitate este calcata in picioare (pensionarii romani nu merita soarta grea fata de anii pe care i-au muncit – insa decalajele demografice nu au cum sa ramana fara urmari);
  • sa ceara ferm ca in Romania valorile sa isi regaseasca ierarhia corecta: Academia Romana, Banca Nationala – trebuie sa se faca mai auzite si sa fie mai ascultate;
  • sa ne roage sa urgentam constructia infrastructurii (drumuri, poduri, porturi si aeroporturi) – pentru ca in aceasta sta forta noastra ca stat independent;
  • sa ne invite sa privim agricultura ca pe un viitor si nu ca pe un trecut al nostru;
  • sa  ne sfatuiasca sa ne cladim viitorul pe piatra de temelie care este scoala;
  • sa ne prezinte simbolistica Coroanei: aceasta reprezinta Unitate, Continuitate, Loialitate, Curaj, Respect, Seriozitate si Modestie;
  • sa ne someze a ne dezbara de naravurile trecutului – cum ar fi agatarea de putere si egoismul clasei conducatoare;
  • sa ne prezinte cele patru valori fundamentale pe care trebuie sa le patrundem: LIBERTATE, DEMOCRATIE, IDENTITATE SI DEMNITATE;
  • sa ne reaminteasca ca toate pamanturile candva romanesti au drepturile lor, fie si numai de a decide daca vor sau nu sa se uneasca cu Tara – Mama.
Ar mai fi de adaugat ceva?!

Actul de abdicare al Regelui Mihai spune clar: ii lasa pe Romani sa hotarasca soarta lor!

Cand ne vom hotara sa hotaram soarta noastra?

La Multi Ani, Sire!

 

 

 


Auch wenn ich irgendwie verstehen kann, dass mit Gaddafi viele Jahre Unglück verbunden werden, kann ich nicht verstehen, dass Menschen sich so über den Tod eines anderen Menschen freuen können.

… zice, intr-un comentariu de-al sau un neamt care tocmai a vazut cum se bucura rebelii libieni la aflarea vestii ca liderul lor, Chefchoufa ( trad. “Cap Carliontat”) a murit: “Chiar daca pot intelege cumva ca de Gaddafi se leaga multi ani de nefericire, nu pot intelege ca oamenii se bucura in asemenea mod de moartea altui om.”

Pai, nici ca poate intelege cineva care nu a trait teroarea, momentul de bucurie ca teroarea a luat sfarsit! (Pentru cei care doresc sa revada cum ne bucuram noi in 22 decembrie 1989 – mai putin mitralierele descarcate in aer si strigatul-imn libian “Allahu Akbar”, inlocuit la noi de “Desteapta-te Romane!” – va invit aici: http://www.welt.de/videos/politik/article13671682/Libyer-bejubeln-Nachricht-von-Gaddafis-Tod.html# )

De ce avem nevoie – ca natiuni – de simboluri care unesc ura sau bucuria noastra, si de ce ne lasam atat de usor pacaliti ca odata cu zdrobirea unui idol am rezolvat toate problemele vietii noastre?

La fel ca in cazul Romaniei, democratia in Libia s-a nascut intr-o baie de sange… originala, daca tinem cont ca lumea civilizata e uimit-ingrozita de faptul ca trupul unui mort a ajuns trofeu si obiect de disputa in ceea ce priveste locul de ingropaciune!

Corpul dictatorului, trofeu de pret al rebelilor


Incalzirea globala ii va topi frumusetea?

« Previous Page — Next Page »