Fotbal



Coada la bauturi racoritoare inainteaza greu, dar nu imi fac probleme: e 20,30 – mai avem o ora si ceva pana la meci … apropo, la cat incepe, la fara un sfert sau la si jumate? Oricum, un lucru e clar, imi vine sa ma caut de pasaport si glumesc cu vecinul de rand: “Sigur nu suntem in Germania?” … nu de alta, dar sa nu ne ceara astia EURO …

E ciudat ca in jurul meu se vorbeste atata romaneasca: au venit fiecare cu iubirea lui pentru fotbal, sa se bucure de revenirea Nationalei in centrul atentiei lumii bune – jucam cu o Campioana Mondiala, Franta. Jucam ultima sansa pentru EURO 2012. Trebuie sa-i invingem, nu avem incotro!

Revad pe ecranul de deasupra bufetului golul lui Boloni, din meciul cu Italia: singurul meci de care imi aduc aminte, in care am nimerit la peluza – fara sa regret o secunda -, pentru ca am stat in spatele portii la care ungurul nostru a tras unul din cele mai convingatoare suturi din istoria fotbalului romanesc, un gol prin care Romania reusea sa invinga Campioana Mondiala, Italia …

Observ insa ca nu avansam in coada cum ar trebui – asa ca renunt la visarea nostalgica si incep sa devin atent la ce se intampla in fata. Apar tot felul de prieteni ai celor care “le tin locul”, se baga in fata, iau cu toptanul bere, apa, cartofi prajiti cu diferite arome …  totul pentru ei si ai lor (Ia zi, cati suntem?) Motiv de sarbatoare, motiv de cheltuiala.

Apuc sa imi iau un pahar de apa si ma grabesc spre sectorul 122 al Peluzei 1 – Nord.

Premierea Capitanilor imi arata din nou cat de mult il iubim pe Hagi.

Imnurile se canta frumos, lumea aplauda.

Ne grabim sa inceapa, rateaza Goian in minutul 3.

Apoi, pana la faza meciului – in care Ribery se rasuceste si croseteaza doi aparatori – nu mai e nimic important.

Gazonul arata la sfarsit ca dupa bombardament – gustul amar din fiere se revarsa in fluieraturi si huiduieli. Din nou, dupa valuri mexicane, aplauze, ovatii si incurajari, esuam lamentabil fara puterea de a aplauda, si atat.

0-0. Un egal care ne-ar fi putut bucura – Franta are valori individuale mult peste ale noastre. De ce nu simtim bucurie dulce in varful limbii, ci amareala de papadie chelita de prima pala de vant? Explicatia e mult mai simpla decat am crede: un egal nu e onorabil atunci cand se obtine tragand de timp!

Gazonul obosit dupa un egal care ar fi putut fi istoric ...


Nu a venit Argentina. Dar la un moment dat, vom incepe, totusi.

Inainte de adevarata inaugurare a noului stadion “23 August” – sau, cum ii spune acum “National Arena” (dintr-o umilinta suplimentara si oarecum inutila fata de noii stapani – care-or mai fi si aceia?), sa ne gandim la asteptarile pe care le avem … de la cei ce vor juca in viitor: fie in meciuri de Campionat, meciuri europene sau meciuri ale echipei nationale.

Vom incepe bine, cu un meci contra Frantei.

Dupa esecul organizarii meciului cu Argentina lui Messi care n-a mai prins avionul la timp, a urmat demisia lui Ionut Lupescu ( din pacate fara vreo directa legatura cu anularea meciului inaugural ) – iar acum, la inceputul lui Septembrie, vom afla cat de competitivi suntem la export.

Franta nu are motive sa ne ierte – dar presimt ca baietii lui Piti se vor concentra si vor juca la sacrificiu, fiindca le-a fost promisa o prima inedita: castigati cu Franta si admit reintoarcerea lui Mutu si Tamas! Cinismul lui Piturca a atins cote de pe care putini le-ar fi banuit – adica jucati cu seriozitate, si va inlocuiesc cu niste neseriosi, de care ma bucur ca am scapat :-)!

Nu pot estima cat de mult ne vom apropia prin acest nou stadion de elita fotbalului mondial, dar fenomenul stadion-presiune/sustinere public-rezultat este cat se poate de real si merita urmarit. Doar de aceea, s-au desfiintat pistele de alergari (atletism) – nu? Altfel, ce legatura gasiti intre Stadioane si Elite?!


In Iran, legile pentru fotbalul feminin sunt astfel gandite incat acest sport sa nu poata exista: partidele se joaca fara spectatori, televiziunile nu au voie sa preia si nici sa transmita meciurile de fotbal feminin – in consecinta, venituri nu sunt disponibile…

In plus, legea musulmana le obliga pe fete sa poarte un echipament care sa le acopere bine de tot corpul, iar pe cap trebuie sa poarte salul denumit hijab!

Si totusi, Iranul are … NATIONALA DE FOTBAL FEMININ!

Din pacate pentru ele, fularul acela de pe cap este considerat periculos de catre FIFA – si de aceea, deocamdata nu au acces la meciuri internationale…

Iara noi, bolnavi de scenarita, ce vom zice? Ca nu s-a gasit inca un creator de moda agreat de forul international, care sa doreasca sa semneze un hijab cu numele sau …

In timp ce ne miram sincer de aceste lucruri, aflam de pe internet ca altundeva pe aceasta planeta a noastra, tocmai in … Suedia, ar exista o gradinita cu program egalitar, care si-ar fi propus sa elimine din limbajul educational, in egala masura, atat pronumele personal singular de genul masculin “el” cat si pe cel de genul feminin “ea”!!!  Fara “el” si fara “ea”, micutii suedezi s-ar pregati mai bine pentru ziua de maine!

In acest sens, povestile nu mai sunt cele clasice, cu baietei (Haensel) si fetite (Graetel) – ci sunt preferate cele cu animale, daca se poate avand acelasi gen … Foarte gustata de micutii egalitarieni ar fi una cu doua girafe care aveau acelasi sex, si care erau tare triste ca nu pot avea copii – pana in momentul in care au gasit un ou de … crocodil! 🙂

In felul acesta, cica s-ar pregati – in cadrul gradinitei “Egalia” din Stockholm -, cu temeinicie suedeza o generatie noua, cu desavarsire toleranta fata de homosexualitate, si eliberata total de orice retinere sau complex datorat aprioric diferentelor dintre sexe…

Si uite cum in Egalia nu mai e loc pentru Alba ca Zapada, iar la FIFA nu e inca loc pentru Nationala Feminina a Iranului – e simplu, nu?

In Egalia nu mai e loc pentru Alba ca Zapada


BBC News – London’s new year fireworks set to music.

Spectacol total la Londra, în noaptea de Anul Nou: LONDON’S CALLING cu muzică şi artificii – de fapt un challenge lansat Lumii SHOWBIZ-ului: o mănuşă plesnită de obrazul  FIFA care le-a refuzat organizarea unui Campionat Mondial, deşi petiţia le-a fost prezentată de însuşi principele moştenitor William (“We English People LOVE FOOTBALL”)…

Pe lângă poantele care circulă libere pe net, englezii ştiu să atragă atenţia în felul lor că rămân (totuşi) … una din marile puteri ale lumii!


E timpul să ne luăm rămas bun de la 2010 – intrăm într-un nou deceniu, tot mai adânc în noul secol XXI!

Printre multe altele, anul care se încheie azi ne lasă amintiri frumoase legate de un Campionat Mondial de Fotbal la care nu am participat decât indirect, ca (tele)spectatori…

Închin un pahar pentru Sepp Blatter şi mai marii fotbalului mondial, şi pentru viziunea lor despre viitorul sportului rege… Să auzim de bine!

Mulţumim Bulgarush Band pentru muzica special compusă pentru acest filmuleţ pe care vă invit să-l ascultaţi până la sfârşit … :-)!

« Previous PageNext Page »