In avion



Agnus Dei

Agnus Dei, sculptură din prima jumătate a secolului al XII-lea, atribuită lui Nicolo. Se află în catedrala din Ferrara, care are hramul Sfântului Gheorghe …

Tu, ce l-ai întreba, dacă l-ai întâlni?

Vă mărturisesc că nu l-am cunoscut pe primul om care s-a îmbolnăvit de coronavirus. De aceea, nici nu vă pot spune dacă mai trăiește sau dacă a murit. Nici măcar, nu pot să vă confirm cu certitudine, dacă e chinez sută la sută sau doar după mamă. Și nici, dacă era un străin oarecare, nechinez, aflat cu treabă prin China, prin Wuhan sau aiurea pe-aici, pe undeva, pe acest Pământ tot mai rotund, în preziua îmbolnăvirii sale. Nu știu nimic despre primul om bolnav de coronavirus, și totuși … dacă acela ar (mai) trăi și presupunând eu l-aș cunoaște, și aș avea dreptul să-i pun o singură întrebare: care ar fi aceea?

Prima care-mi vine în minte, ar fi una care să-i sondeze sufletul. Starea conștiinței. L-aș întreba, de pildă, cum își poartă povara îmbolnăvirii atâtor semeni: ”Și ia zi, prietene, cum te simți?” … Anonimul perfect, ascuns poate și astăzi printre noi sau poate deplâns de câteva luni de cei dragi lui (fiindcă e posibil să se fi stins înainte de orice mărturisire), de-ar trăi, poate s-ar tângui, privind în gol, aducându-și aminte de cele ce-a greșit, atunci când a făcut-o: fie rătăcirea de-o clipă, fie obiceiul strâmb de-o viață, ar privi concentrat la momentul păcatului său, l-ar recunoaște și l-ar mărturisi. Sau poate, nu ar găsi puterea să o facă. Sau nu i s-ar părea interesant și ar refuza să intre cu mine, în acest joc. Sau poate omul acela, oricare ar fi fost sau va fi fiind el încă, nici măcar nu și-ar aminti …

Atunci, mă gândesc dacă l-aș fi întrebat, altcumva. Dacă aș presupune că a deschis Biblia, atunci l-aș întreba: ”Acum îl înțelegi, dragă prietene, pe Adam?”. 

Iată o întrebare partinică, pusă de pe o poziție fermă, al cărei răspuns mi-ar spune mai multe, dacă l-aș primi. Aș afla astfel, dacă e familiarizat cu religia iudeo-creștină, dacă a auzit de păcatul originar … ce discuție interesantă am purta, până-n miez de noapte, despre moarte în primul rând, și când se va inventa vaccinul împotriva ei, până ni s-ar îneca vorbele în sughițurile plânsului de mila proprie sau ni s-ar permite să ne ridicăm, având conștiințele spălate de o bună spovadă. Și aș renunța la apelativul evident ironic, și l-aș numi ”Frate” … indiferent de culoarea pielii.

…….

În noua realitate a distanțării sociale, avem timp să medităm despre ce este, despre cum a intrat în lume, și mai ales despre felul în care se răspândește, păcatul. Avem timp să medităm asupra morții și poate vom înțelege că păcatul este moartea

Aleși de Dumnezeu, iudei și creștini, să purtăm cu de-a sila, în transmisiune live sau streaming, necazul și freamătul răspândirii unei pandemii, cu statisticile ei macabre și gustul de apocalipsă, avem șansa să ne întrebăm asupra Marii Sărbători care ne-a însoțit pe tot acest drum. Fie că ne socotim urmași ai lui Avraam (zis și Ibrahim), ai lui Moise sau ai lui Isus Hristos Domnul și Răscumpărătorul nostru, și unii și ceilalți, recunoaștem, prin același nume, Sfintele Paște.

Cei care știu citi de la dreapta la stânga, recunosc în ebraicul Pesah – פֶּסַח, amintirea Păsării Domnului, care a trecut peste Egipt, atunci când poporul ținut prizonier, visa la eliberare. Cei care citesc de la stânga la dreapta, vor recunoaște că în urarea Hristos a-nviat! stă bucuria credinței lor în înviere și răscumpărarea noastră din păcatul strămoșesc (adamic)! Vorbim la fel, dar înțelegerea noastră e diferită? Putem afla unitatea în diversitate? 

Înțelepciunea – culme a cunoașterii – presupune, desigur, o bună memorie. Dar, pe lângă păstrarea ei, înțeleptul va  recunoaște (odată cu limitele puterilor sale, și aflat în fața evidenței fragilității propriei ființe), sensul transcendenței în jocurile eternității cu timpul. 

E vorba despre Adam și Noul Adam, în povestea acestor zile. 

Și cum-necum, pricepem că trebuie să încercăm, împreună, de acum înainte. Împreună, să vedem și să ne recunoaștem greșelile, împreună să luptăm cu răutatea, împreună să alinăm suferința celuilalt, împreună să punem capăt rătăcirii sau stării de servitute sau războiului dintre noi … 

Odată cu eliberarea, dacă vom accepta această coroană a solidarității, ne vom întări voința, autocontrolul și vom crește standardul responsabilității sociale, pentru a ne redobândi libertatea. Ne vom trezi că am urcat încă o treaptă în istoria omenirii. Va începe o nouă perioadă, acum – că avem borna universal recunoscută a unui eveniment care a zguduit umanitatea pe tot cuprinsul ei. Poate în această epocă nouă, ne va fi dat să înțelegem unicitatea Binelui și cu siguranță vom aprofunda multiplele nuanțe ale răului, mai ales puterea lui șmecheră, aceea de a se adapta timpului prezent. 

Drumul strâmt spre Adevăr ne va uni în epoca post-coronavirus, iar spiritul gregar se va bucura tresărind cu recunoștință, atunci când ne vom regăsi frecându-ne unii de ceilalți. Numai de nu ne-am buluci cu toții spre poarta acestei noi forme de înțelegere a comuniunii, căci este loc pentru toți cei chemați, fie că ne numim evrei, creștini sau arabi, și toți aceia pentru care legământul credinței într-unul Dumnezeu este sfânt și actual  … 

Dacă mi-e permisă o glumă, în vremurile acestea noi, Adam se va privi și va fi privit cu alți ochi, atunci când va strănuta sau va scuipa pe stradă … și tocmai de aceea, va avea de luat câteva măsuri înțelepte, la nivel planetar.    

(București, în 24/25 Aprilie 2020)

 


Iubitilor,

Pare a fi vremea răsturnării valorilor, și de aceea, ne miroase a Revoluție – simțiți?

Dacă până acum vorbeam de muncă și nemuncă, acum vom vorbi despre e-work.

Dacă până acum vorbeam despre școală și chiul, acum vom vorbi despre e-learning.

Dacă până acum vorbeam despre recoltă și prisos, acum vom vorbi despre e-shopping.

Stadioanele vor rămâne pustii și vor fi înlocuite de e-gaming.

Parlamentele se vor întruni și vor învăța să conducă practicând votul de la distanță, prin e-guvernare. Și noi, tot așa ne plătim taxele.

Hai că am învățat să comunicăm online, am construit infrastructura unei realitati virtuale,  căreia îi testăm acum consistența mai devreme decât am fi crezut și, cu siguranță, mult mai devreme decât am fi dorit.

Dar simțim cu atât mai acut, în toată această vânzoleală, că există Adevărul, și acesta este cu noi – arătându-ne Calea și dându-ne dreptul la Viață! Dacă Adevărul absolut nu ar fi veșnic, dacă nu s-ar oferi El, nouă, atunci l-ar schimba oamenii, cu fiecare revoluție în care-și petrec timpul, în special cu răsturnarea valorilor și câștiguri de moment.

Izolarea din vremea carantinării noastre nu poate să ducă altundeva decât spre disconfortul neîncrederii și cred cu toată tăria, că înțelepciunea ne va îndrepta meditațiile spre unitate, spre solidaritate, spre catolicism. Nu de globalizare ne vom teme, ci de lipsa carității.

Iubiților,

Vaticanul nu e o Cetate care cucerește teritorii și nici nu apelează la forță pentru a se impune. Unitatea realizată de Petru, ne este prezentată în Faptele Apostolilor. Eu o văd mai degrabă ca pe un magnet care ne atrage, o forță centripetă pentru că găsește în noi, ecoul testamentar al Mântuitorului. Oile au nevoie de un păstor. E vremea să ascultăm Cuvântul de la Vatican:

Ce-am face cu leproșii, azi? Cu ce lege a clopoțeilor i-am marginaliza? De aceea, ne simțim mișcați de aceia care s-au imunizat trecând prin boală, și acum își pun sângele și plasma și anticorpii, la dispozitia si spre studiul medicilor ce i-au salvat … ajutând astfel, pe altii.

Și știți și voi: motive de dezbinare vor fi întotdeauna, multe.

Iată, vom ajunge cel mai probabil la testarea in masă a  anticorpilor pe care-i avem în interiorul nostru.  Vom fi căutați – nu în suflet, nu în conștiințe, ci în sânge – și ni se va spune, așa după cum vom fi catalogați prin testele de laborator: hei tu, cutare, ai anticorpi si nu mai prezinti risc de imbolnavire (adică ai făcut boala, ai luptat, ai învins, bravo!)ești apt de muncă. Iar voi ceilalti, stati acasă …

Așadar, cu armata medicilor și preoților în prima linie, analizând sângele și sufletele noastre, vom reîncepe viața care în online, care în offline, apreciind de-acum fiecare amintire a normalității, pe care vom avea datoria să o povestim copiilor: uite, așa și pe dincolo, vezi în pozele astea … cum trăiam pe vremea dinaintea coronavirusului … (atât doar să fim atenți, căci vom adăuga la frustrările lor).

Să te ții atunci, popor de nostalgici, cum vom plânge cu lacrimi de jale, toate Adunările la care nu am participat …

 

 


georgio vasari la speranza

Georgio Vasari (1511 – 1574), Il ritorno della Speranza

Acest pământ roditor, barca noastră comună, a ajuns în repaos forțat, la domiciliu.

Ferice de cei care au unul? Poate suntem chemați să ne întrebăm de soarta oamenilor străzii?  De soarta celor care nu și-au cunoscut niciodată familia, abandonați fiind de părinți și crescuți prin orfelinate până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru a fi apoi abandonați a doua oară, printre noi ceilalți, care preferăm să nu-i cunoaștem?! Poate sunt și ei printre chemați – cu cât cinism – de legea militară, să rămână închiși (unde?) … până la noi ordine?

Sau ne este dat acest timp, să ne interesăm – istoricește vorbind –  de arheologia acumulărilor dobândite de țările bogate: averile din palate și castele, din hoteluri și resorturi de lux și chiar din cimitire: de la mausolee până la piramide … , adică tot ceea ce a fost construit de om cu gândul la strălucirea și amintirea veșnicei lui pomeniri,  … vom vedea acum, în această pauză prelungită, starea și validitatea bogățiilor acumulate, ordinea din cămări și felul în care va fi folosit prea-plinul unora, pentru a liniști foamea, setea și frigul celor mulți …

Poate însăși ideea de avere și avuție trebuie să o reașezăm în firescul contribuției pe care o are la libertatea noastră, să o reașezăm în urma ființării noastre, a sănătății noastre care nu poate fi arestată la nivelul persoanei. Există – învățăm asta acum – o sănătate a omenirii, o sănătate a Planetei. Dacă barca ia apă, și eu mă voi scufunda odată cu ea … e limpede?

Apoi, în afara prea-plinului cămărilor noastre sau a precarității existenței în general, găsim în sfârșit timp să reflectăm asupra odihnei datorate,  de parcă am fi ieșit cu toții la pensie, înainte de vreme și fără a avea merite deosebite …  pentru a reînvăța importanța meditației zilnice, a rugăciunii de mulțumită pe care suntem chemați să o aducem lui Dumnezeu, pentru aceste vremuri de pace și bunăstare pe care le trăim.

Izolarea la un domiciliu pe care se presupune că-l avem, în mijlocul unei familii de care se presupune că aparținem și căreia-i purtăm și ne poartă de grijă, suntem invitați să-l iubim mai mult pe aproapele nostru: atât pe acela pe care zicem că-l cunoaștem, doar pentru că împarțim același acoperiș  … cât și pe acela despre care zicem că nu avem de ce să-l cunoaștem, pentru că este doar străinul, pe care-l întâlnim întâmplător, pe stradă …

Din casă, înțelegem altfel dimensiunea spațiului public? Hai să ne întrebăm – ce trebuie să fi simțit Noe, în ultimele zile înainte de a arunca ancora? Cât de mare trebuie să-i fi fost bucuria, atunci când porumbelul i-a adus înapoi ramura de măslin? (Geneza, capitlul 8, 6-12)

 

”Nu pot zice: ce este aceasta? Pentru ce este aceasta? Căci toate sunt făcute cu un scop.” Cartea Înțelepciunii lui Isus Sirah (39, 26)

acum si atunci

Acum si atunci: unde sunt râurile de turiști curioși, dornici să vadă, simtă, cunoască minunile Veneției … ce sensuri noi se rescriu în industria ospitalității, a orașelor muzeu, care și-au reglat timpul interior după anotimpul fluxului de turiști?! 


… unde am greșit? ar trebui să fie întrebarea pe care să o auzim mai des, pe buzele celor chemați să conducă turma: politicieni și oameni ai Bisericii, deopotrivă … ce am făcut greșit sau ce am omis să facem din cele ce se cuveneau, pentru ca recunoscând, să ne exprimăm părere de rău și să cerem îndreptare!

Acum stăm în casă și aceasta înseamnă că suntem chemați la odihnă, la repaus, la reflecție asupra tihnei și respectului cuvenit simbolisticii cifrei 7.

Chiar asta cred: că suntem chemați a onora cifra șapte, pentru că în această sfântă zi de odihnă a Domnului după actul creației, noi suntem chemați să-L cinstim, odihnindu-ne – meditând la măreția și darul gratuit al Creației.

Cred că viața noastră alunecase foarte tare spre cifra 6, în sensul în care deși progresam tehnologic și adunam multă informație, exista un regres spiritual. Existau meserii în care exercițiul focului continuu nu permitea angajaților – oameni și ei, cu nevoi specifice – să mediteze și să se bucure de rezultatele muncii lor …

Abia se încheia un eveniment, că deja venea următorul … Vezi frecvența succesiunii evenimentelor sportive, vezi promoțiile de joi seara, pentru a ține restaurantele pline … vezi companiile low-cost care ne permiteau deplasarea în masă …

Prea mult consum, dar mai ales – prea puțin timp pentru Cel de la care cu toții am primit viață.

Șase este cifra care simbolizează creația ciuntită, cea care nu mai ține cont de Creator, care a ajuns să se întoarcă asupra ei înșiși și se autopropune pe sine ca fiind suficientă sieși. Este tocmai de aceea și cifra celui rău, care imperfect fiind, se va hrăni din sine, consumându-se, autodistrugîndu-se.

Avertismentul l-am primit prin veacuri, se află în Înțelepciunea lui Solomon (11, 15-16).

”Pentru gândurile cele neînțelegătoare ale destrăbălării lor,
care îi rătăceau și-i aduceau să cinstească animalele cele necuvântătoare și fiarele netrebnice,
ai trimis peste ei Stăpâne, spre pedeapsă, mulțime de animale fără minte,
ca să învețe că prin ceea ce păcătuiește cineva, prin aceea se și pedepsește”.

 

Celălalt vecin al cifrei 7 pe care ar trebui de fapt să-l pregustăm și să-l urmărim cu atenție cu deosebire în această perioadă a Marelui Post, în strădania noastră de a avansa spiritual este … cifra 8. E ziua Judecății Domnului, ziua pe care o cinstim atunci când mergem la Biserică, Duminica. Iată semnificația, ascultând cele opt glasuri ale cântărilor

Conform OrthodoxWiki:

Ziua sabatului este ziua a șaptea, este ziua de odihnă a lumii acesteia, ultima zi a săptămânii. Ziua, următoare, duminica, simbolizează prima zi a creației dar și ultima zi a Împărăției lui Dumnezeu, ziua a opta.

Prima zi este, în plus, și ziua a opta, ziua de dincolo de hotarele lumii acesteia, ziua din lumea care va să vină, ziua de odihnă din Împărăția lui Dumnezeu. Numărul opt are o semnificație simbolică atât în tradiția spirituală ebraică cât și în cea creștină, unde semnifică mai mult decât completare și deplinătate. Opt semnifică Împărăția lui Dumnezeu și viața în lumea ce va să vină, șapte fiind numărul timpurilor din lumea aceasta pământeană. Pentru creștinii ortodocși, duminica este ziua învierii Domnului din morți, ziua judecății lui Dumnezeu și a victoriei anunțate de profeți. Duminica inaugurează prezența și puterea „împărăției ce va să vină”, deja prezentă în viața lumii acesteia. Este prăznuirea săptămânală a Sfintelor Paști. 


O criză face să apară la suprafață lucruri neplăcute.

Deja ne sunt puse înainte câteva lucruri – și vor mai apărea cu siguranță și altele, pentru că suntem abia la început:

(1) Înțelegem dintr-o dată, fragilitatea planurilor noastre, a calendarului propriu, pe care ne-am obișnuit să-l socotim minuțios, pe ore și minute, cu săptămâni și luni înainte … de parcă timpul însuși nu ar fi doar un dar primit de la Acela care a creat epocile pentru ca noi să pricepem rostul eternității;

(2) Înțelegem emigrația română în toată fragilitatea și toată disponibilitatea pe care o are la compromis, îi aflăm limitele răbdării și mecanismul prin care ajunge la vorba străbună ”fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea ...” – vedem cameriste, femei de servici, ospătari, piccolo, barmani, portari, șoferi … lucrători aflați la baza piramidei serviciilor în industria ospitalității italiene – care e acum în stare de șoc și paralizie … , ei revin în țară de teamă dar și pentru că au fost lipsiți de protecția legalității: vom afla poate mai multe, dacă stăm de vorbă cu ei (câți dintre cei reveniți aveau asigurări medicale?) … Dar aici, acasă, sunt copiii și părinții lor, în fapt – scopul ultim al acestui efort de înstrăinare forțată. Viața e timpul pe care-l petrecem împreună

(3) Înțelegem – din greutatea cu care acceptăm izolarea și carantina – o mică părticică din ce trebuie să fi simțit Episcopii greco-catolici închiși pe nedrept în fatidicul an 1948, atunci când au fost despărțiți cu forța de turmele pe care le păstoreau … dar știm, recitindu-le caietele de însemnări, că sufletul nu poate fi robit, că sufletul omului este o cazemată în care nimeni nu poate pătrunde, afară de numai Bunul Dumnezeu, dar numai atunci când omul însuși îi va deschide … (Cardinal Martir Iuliu Hossu)

Pe măsură ce vom avansa în boala aceasta socială, vom mai afla lucruri despre noi înșine și despre lumea în care trăim, căci adevărurile grele, adevărurile care necesită intervenția noastră reparatorie, adevărurile care ne deranjează – se vor așterne cerându-ne socoteală, în fața ochilor noștri uimiți … să nu uităm că la origine, ἀποκάλυψις (apokalipsis) înseamnă revelație sau … ridicarea vălului

 

 

 

 

« Previous PageNext Page »