In avion



… unde am greșit? ar trebui să fie întrebarea pe care să o auzim mai des, pe buzele celor chemați să conducă turma: politicieni și oameni ai Bisericii, deopotrivă … ce am făcut greșit sau ce am omis să facem din cele ce se cuveneau, pentru ca recunoscând, să ne exprimăm părere de rău și să cerem îndreptare!

Acum stăm în casă și aceasta înseamnă că suntem chemați la odihnă, la repaus, la reflecție asupra tihnei și respectului cuvenit simbolisticii cifrei 7.

Chiar asta cred: că suntem chemați a onora cifra șapte, pentru că în această sfântă zi de odihnă a Domnului după actul creației, noi suntem chemați să-L cinstim, odihnindu-ne – meditând la măreția și darul gratuit al Creației.

Cred că viața noastră alunecase foarte tare spre cifra 6, în sensul în care deși progresam tehnologic și adunam multă informație, exista un regres spiritual. Existau meserii în care exercițiul focului continuu nu permitea angajaților – oameni și ei, cu nevoi specifice – să mediteze și să se bucure de rezultatele muncii lor …

Abia se încheia un eveniment, că deja venea următorul … Vezi frecvența succesiunii evenimentelor sportive, vezi promoțiile de joi seara, pentru a ține restaurantele pline … vezi companiile low-cost care ne permiteau deplasarea în masă …

Prea mult consum, dar mai ales – prea puțin timp pentru Cel de la care cu toții am primit viață.

Șase este cifra care simbolizează creația ciuntită, cea care nu mai ține cont de Creator, care a ajuns să se întoarcă asupra ei înșiși și se autopropune pe sine ca fiind suficientă sieși. Este tocmai de aceea și cifra celui rău, care imperfect fiind, se va hrăni din sine, consumându-se, autodistrugîndu-se.

Avertismentul l-am primit prin veacuri, se află în Înțelepciunea lui Solomon (11, 15-16).

”Pentru gândurile cele neînțelegătoare ale destrăbălării lor,
care îi rătăceau și-i aduceau să cinstească animalele cele necuvântătoare și fiarele netrebnice,
ai trimis peste ei Stăpâne, spre pedeapsă, mulțime de animale fără minte,
ca să învețe că prin ceea ce păcătuiește cineva, prin aceea se și pedepsește”.

 

Celălalt vecin al cifrei 7 pe care ar trebui de fapt să-l pregustăm și să-l urmărim cu atenție cu deosebire în această perioadă a Marelui Post, în strădania noastră de a avansa spiritual este … cifra 8. E ziua Judecății Domnului, ziua pe care o cinstim atunci când mergem la Biserică, Duminica. Iată semnificația, ascultând cele opt glasuri ale cântărilor

Conform OrthodoxWiki:

Ziua sabatului este ziua a șaptea, este ziua de odihnă a lumii acesteia, ultima zi a săptămânii. Ziua, următoare, duminica, simbolizează prima zi a creației dar și ultima zi a Împărăției lui Dumnezeu, ziua a opta.

Prima zi este, în plus, și ziua a opta, ziua de dincolo de hotarele lumii acesteia, ziua din lumea care va să vină, ziua de odihnă din Împărăția lui Dumnezeu. Numărul opt are o semnificație simbolică atât în tradiția spirituală ebraică cât și în cea creștină, unde semnifică mai mult decât completare și deplinătate. Opt semnifică Împărăția lui Dumnezeu și viața în lumea ce va să vină, șapte fiind numărul timpurilor din lumea aceasta pământeană. Pentru creștinii ortodocși, duminica este ziua învierii Domnului din morți, ziua judecății lui Dumnezeu și a victoriei anunțate de profeți. Duminica inaugurează prezența și puterea „împărăției ce va să vină”, deja prezentă în viața lumii acesteia. Este prăznuirea săptămânală a Sfintelor Paști. 


O criză face să apară la suprafață lucruri neplăcute.

Deja ne sunt puse înainte câteva lucruri – și vor mai apărea cu siguranță și altele, pentru că suntem abia la început:

(1) Înțelegem dintr-o dată, fragilitatea planurilor noastre, a calendarului propriu, pe care ne-am obișnuit să-l socotim minuțios, pe ore și minute, cu săptămâni și luni înainte … de parcă timpul însuși nu ar fi doar un dar primit de la Acela care a creat epocile pentru ca noi să pricepem rostul eternității;

(2) Înțelegem emigrația română în toată fragilitatea și toată disponibilitatea pe care o are la compromis, îi aflăm limitele răbdării și mecanismul prin care ajunge la vorba străbună ”fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea ...” – vedem cameriste, femei de servici, ospătari, piccolo, barmani, portari, șoferi … lucrători aflați la baza piramidei serviciilor în industria ospitalității italiene – care e acum în stare de șoc și paralizie … , ei revin în țară de teamă dar și pentru că au fost lipsiți de protecția legalității: vom afla poate mai multe, dacă stăm de vorbă cu ei (câți dintre cei reveniți aveau asigurări medicale?) … Dar aici, acasă, sunt copiii și părinții lor, în fapt – scopul ultim al acestui efort de înstrăinare forțată. Viața e timpul pe care-l petrecem împreună

(3) Înțelegem – din greutatea cu care acceptăm izolarea și carantina – o mică părticică din ce trebuie să fi simțit Episcopii greco-catolici închiși pe nedrept în fatidicul an 1948, atunci când au fost despărțiți cu forța de turmele pe care le păstoreau … dar știm, recitindu-le caietele de însemnări, că sufletul nu poate fi robit, că sufletul omului este o cazemată în care nimeni nu poate pătrunde, afară de numai Bunul Dumnezeu, dar numai atunci când omul însuși îi va deschide … (Cardinal Martir Iuliu Hossu)

Pe măsură ce vom avansa în boala aceasta socială, vom mai afla lucruri despre noi înșine și despre lumea în care trăim, căci adevărurile grele, adevărurile care necesită intervenția noastră reparatorie, adevărurile care ne deranjează – se vor așterne cerându-ne socoteală, în fața ochilor noștri uimiți … să nu uităm că la origine, ἀποκάλυψις (apokalipsis) înseamnă revelație sau … ridicarea vălului

 

 

 

 


Suntem conștienți că există realități imorale, necreștine, diforme, contondente … cum procedăm în fața lor?

Am putea să ne delimităm, de pildă. Putem să-l luăm pe NU! NOI? NICIODATĂ! … în brațe, să ne agățăm de el ca de-un colac de salvare și să sperăm că vom ajunge cândva, undeva, eventual pe-o insulă a celor perfecți …

Am putea să luptăm cu ele, de pildă. Putem să tăiem un cap sau două al hidrei cu mii de chipuri care se numește generic CORUPȚIE, pentru a constata apoi că înmărmurim în fața puterii de regenerare (prin reinventare) a răului …

Am putea să o luăm la fugă, de pildă. Prin forme mai mult sau mai puțin legale de emigrație, cu bagajul interior sau exterior mai bogat sau sărac, putem să ne procurăm pașapoarte străine, dar vom afla despre Pământ un lucru pe care-l știm deja, că este rotund și se învârte amețitor: dacă realitatea răului ține de sensibilitățile noastre, nu avem scăpare …

Atunci, mă întreb dacă am putea să preferăm vinului – narcoticele, iar starea de beție să o permanentizăm artificial, cât să ajungem a fi terorizați de rozul pe care ni l-am creat în jur? Sau am putea să recunoaștem starea noastră de fragilitate, căci nu există decât o singură boală fatală, ultima. Iar aceea poate fi – în cel mai fericit caz, iubirea de oameni a celor care înțeleg să-L urmeze pe Cel care iubindu-ne, S-a lăsat scuipat, batjocorit, umilit și omorât, fără altă vină decât aceea de a fi pus semnul egalității de iubire între planuri aparent ireconciliabile.

Poate exista iubire de Dumnezeu, fără iubire de oameni?

 

Scena din cartea mortilor

Viața omului, la judecata finală. Nu cât am produs, nici cât am condus… Ci, cât am iubit pe semenii noștri, și dacă am jertfit oareceva pe altarul acestei iubiri …

 


Cum stabilim de partea cui este adevărul? 

Hai să luăm un caz – greu-spre-imposibil, pentru că este din medicină și chiar nu suntem pregătiți pentru înțelegerea profundă a cauzelor producerii fenomenelor anatomo-patologice, nu avem nici studii de specialitate și îi respectăm prea mult pe medici pentru întregul lor efort cognitiv, depus pe parcursul unei vieți … pentru a face binele concret, palpabil: ce e mai presus de vindecarea și alinarea durerilor fizice?!

Tentați așadar de coronavirus și aflând surprinși că banalul spălat pe mâini pare să fie din nou la modă, vom recunoaște că strănutul, când îl auzim în jur – are deja alte conotații, simțim altfel pericolul care pândește la tot pasul. Tot mai mult se vorbește de izolare (carantină, dacă dai semne de boală) și autoizolare (izolarea la domiciliu, dacă ai fost în zone unde s-au semnalat cazuri) …

Se numără paturile de spital și ajungem la concluzia că multul va fi în curând prea puțin, dacă e să vină (și) peste noi, năpasta. După cum îi spune numele, pandemia (de la pan tot și demos – popor) – va ajunge, în cele din urmă, din urmă (sic!), pe toată lumea. Apoi, urma turmei va fi scăpată, desigur – de un nou vaccin antigripal, evident, îmbunătățit. Și tot așa …

Biblia ne oferă multe expresii memorabile, care ne pot ajuta în surprinderea adevărului zilnic. În cazul de față, pentru că tot vorbim de carantină și izolare, cred că se potrivește foarte bine o replică a Arhanghelului Mihail, pe când se lupta cu diavolul pentru trupul lui Moise (cf Iuda, 1:9) – ”Să te certe pe tine Domnul!” – în sensul în care să te pună în limitele tale, să nu mai crești, să te răpună prin limitare, prin identificare și demascare, Domnul Cel Atotputernic!

A defini răul este începutul obligatoriu a limitării puterii sale, în special a aceleia de a se propaga în lume, contaminând și îmbolnăvind pe cei sănătoși – transformându-i în unelte ale răului. Dar nici măcar după ce ajungi să-l cunoști prin îngrădire, nu ai dreptul (în creștinism) să-l judeci pe aproapele tău, aflat în suferință. Ci mai bine îți este ție să-l compătimești, să-l ajuți să treacă prin durerile care i-au cotropit sufletul și trupul. Creștinii au așadar o condiție asumată, care nu le e permisă spre laudă, anume iertarea profundă, iertarea din tot sufletul (da, și a dușmanului, mai ales!), pentru a ajunge la practicarea iubirii.

Pentru diavol, a nu se mai propaga în lume, din porunca lui Dumnezeu (și nu din slaba mea voință!) – este o condamnare suficientă. Dar dacă ne propunem, în lipsa unei minime decențe, să vrem noi a face vizibilă dreptatea și adevărul, asta deja se cheamă să grăbești cursul istoriei. Să cauți vaccinul pentru a câștiga bani din vânzarea lui. Iar din acest orgoliu de a scrie noi înșine istoria, din această lăcomie a câștigului necuvenit, pentru că este pe seama suferinței semenilor noștri, vom chema în cele din urmă, Apocalipsa, asupră-ne …

Tentatiile Sfantului Anton

Salvador Dali este unul dintre artiștii preocupați de redarea tentațiilor Sfântului Anton …

 

 


Timotei Cipariu

Pentru Timotei Cipariu, părintele lingvisticii românești, limba română era sfântă.

Idealul acestui mare cărturar patriot era ca frații să ajungă la unitatea limbii literare. Înțelegea că idealul unității politice nu ar fi durabil, dacă nu vorbim aceeași limbă, înțelegând totodată că o unitate profundă stă pe orginea comună … e chiar sensul (destinul) nostru, ancorat în trecutul Imperiului roman, în latinitatea orientală …

El vedea limpede pericolul ce pândește un popor atunci când nu-și (re)cunoaște și nu mai acordă atenție rădăcinilor lingvistice din care se trage, când din ignoranță sau admirație servilă pentru alți stăpâni vremelnici, e gata de trădarea supremă, căzând în uitarea de sine – …

Să-i ascultăm cuvintele, așa cum le-a rostit în Cuvântul inaugural al Asociațiunii pentru literatura și cultura poporului român (1861):

”… însă decât moartea naturală, mai este moarte și mai cumplită pentru om: sclavia, despărțirea de ai săi, și mai presus de toate, simțul unei ruini naționale …

… să nu trădăm cea mai scumpă ereditate: limba românească!”

Ce lecție mai frumoasă, ne oferă scumpa noastră limbă românească, decât originea latină a creștinismului nostru? Originea latină, tradiția Romei – în Biserica Română, ne arată că poporul român s-a încreștinat înainte de epoca barbară a slavilor migratori:

Dumnezeu = Dominus Deus

Biserica = basilica

Cruce = crux

Cuminecătură, cuminecare = communio, communico (a împărți aceeași cauză!)

Sfânta Scriptură = Sancta Scriptura

Sărbătoare = servare

Păresimi = quaresima

Rugăciune = rogatio

Păgân = paganus

Închinare = inclinatio

Paști = Paschae

Înger = Angelus

Așadar să reținem, împreună cu un alt mare cleric greco-catolic, bun cunoscător al istoriei neamului, Dr Augustin Bunea: nota esențială a ritului este limba! 

Și să medităm din când în când la Roma, ca Mamă a noastră …

Augustin Bunea

 

 

« Previous PageNext Page »