Internetul la Români



Am tot scobit la un moment dat (https://calindiaconu.wordpress.com/2011/01/07/internetul-la-romani-lectia-1-goagal-gratis/) in jurul temei “Internet” – si cum va arata un media plan al viitorului, in care fiecare utilizator de servicii va fi scanat, cunoscut in intimitatea preocuparilor lui … si apoi targetat cu ad-uri in timp real.

E bine ca exista competitie – dar atunci cand ai de ales intre un serviciu “gratuit” (platit cu vizualizarea unor mesaje) si unul platit (fie numai cu 5$ pe luna), zic ca alegerea nu e chiar asa de grea, nu?

Apropo, ati incercat GOOGLE – DOCUMENTS? Incercati senzatia tare de a “share-ui” cu un prieten un text, lucrand simultan la un proiect: e nivelul urmator al spatiului colaborativ!


Astazi a fost randul Marthei Graham… maine – oare cine va urma maine?

Google reia prin proiectul sau de promovare a unor “sarbatoriti ai zilei”, rolul dat de carturari primelor Enciclopedii: in limba germana, de pilda, acestea se cheamau KONVERSATIONSLEXIKON – adica un fel de ghid de conversatie: erau adresate acelora care doreau sa participe la discutii – in cunostinta de cauza, avand un punct de vedere bazat pe informatie nu pareri personale sau tupeu!

Mi-ar fi lipsit lectia despre Martha Graham – fara sa stiu cat de mult :-)!

Mai jos – un mic fragment de 5 minute pe care vi-l recomand cu caldura, e o poveste despre sinele care incearca diferite stari – de la iesirea din pepeni, pana la retragerea codobelciana … Curajos mai ales fragmentul in care Sinele priveste Lumea dintr-un Triunghi al Luminii!


Sunt filme documentare pe care-ţi vine să le vezi de mai multe ori, atât de bine sunt gândite, argumentate, pigmentate cu poante menite să te-adâncească-n fotoliu, dacă nu cumva mai adânc – în gânduri….

Un asemenea film am vizionat adineaori. Intrigat de numele HANS ROSLING – la care făcea referire Tim Berners-Lee (vezi Lecţia 2 despre Internet), am căutat pe GOOGLE pentru a afla despre … existenţa site-ului gapminder.org!

Aici ( http://www.gapminder.org/videos/the-joy-of-stats/ ) aveţi link către un film pe care îl veţi degusta în tihnă şi care (sper) vă va inspira în înţelegerea un pic diferită a lumii în care trăim. Veţi afla de pildă că statistisca este o ştiinţă inventată de suedezi, iar după cum îi spune numele era pusă la început în slujba … statului, a autorităţilor!

Astăzi, o statistică cu mult mai puternică datorită computerelor şi internetului este chemată să se pună în slujba cetăţeanului, împuternicindu-l prin informaţie şi monitorizând atent rezultatele acţiunilor guvernamentale…

Ştiţi ce e un ZETTABYTE? Eu nu, dar am aflat despre existenţa lui tot din acest film – care, la un moment dat pomeneşte de un POTOP DE DATE  (“DATA DELUGE”)… Iar GOOGLE apare şi el în prim plan, legat de lansarea ultimului program la care lucrează de zor… După ce a pus cât de cât la punct serviciul de traducere varianta “în scris”, gigantul din Valea Siliconului vrea să lanseze un serviciu de traduceri vocale: eu vorbesc româneşte cu prietenul meu chinez, iar acesta ascultă DIRECT ÎN CHINEZĂ vorbele mele!!! Să te ţii atunci revoluţie, frate! Apropo: se poate vorbi despre Internet fără a pomeni de GOOGLE :-)?

Şi pentru că nu toţi au timp (documentarul despre care am pomenit mai sus durează o oră) … aveţi mai jos o prezentare a aceluiaşi profesor suedez HANS ROSLING, care merită aplauzele noastre!

Închei cu un scurt comentariu al întrebării din titlu. Întrebare pe care o putem dezbate după ce vizionaţi filmuleţul documentar. Ce să mă fac eu cu urmele mele digitale – “Digital traces” -, pe care le las zilnic în trecerea mea prin internet?  … Parfumul special al fiecăruia dintre noi, unicitatea navigărilor noastre zilnice în funcţie de timp alocat, preocupări, stări sufleteşti şi inspiraţie … toate acestea ajung în malaxorul statisticienilor care ne comunică trenduri… Libertatea mea stă-n săgeţica vioaie a click-ului sau în brutalul buton pe care scrie “delete”?!

 

 


Îmi aduc aminte de o discuţie din copilărie… ştiţi, acele fragmente pe care memoria consideră oportun să le păstreze pentru a le scoate din sertare aparent uitate tocmai la momentul potrivit. Discuţia se poartă într-un orăşel din Ardealul predispus la metafizică între un Bunic şi Nepotul său. E pe-nserat, dar nu se face să pleci la culcare fără a socoti un pic asupra chestiunilor care ne frământă, de când am prins a mânca din lemnul cunoaşterii …

– Şi ia spune mă băiete, vă învaţă acolo la şcoală matematică?

– Da, Bunicule!

– Aţi învăţat şi despre infinit?

– Da, cred că da!

– Şi tu ai înţeles ce e acela Infinitul?

– Păi, ceva ce nu se termină niciodată…

– Nu numai ce nu se termină niciodată, ci mai ales ceva ce nu are început!

– Păi cum poate exista ceva ce nu are început? Dacă nu a început să existe, atunci cum există?

– Vezi, mă copile, Dumnezeu cere Omului să priceapă ceva neliminat, ceva de necuprins, punându-i la dispoziţie o minte limitată, capacităţi de cunoaştere reduse la … condiţia  fiinţării! Ce crezi, noi – fiinţele inteligente, putem noi oare înţelege nefiinţa, care a existat înaintea fiinţei?

– Bunicule, e greu…

– Aşa e mă băiete, ai dreptate, e tare greu! Dar şi în asta descoperim măreţia lui Dumnezeu, care este Infinitul – şi care ne lasă să-l înţelegem – mai exact spus, să-l bănuim cu toată convingerea voinţei, adică să-L credem, cu sărmană inteligenţa noastră… Raţiunea parcă poate să-l cuprindă mai uşor, însă simţurile, care sunt mai sărace, mai greu… Deşi, când ne uităm la Natură, nu contenim a ne minuna de frumuseţea Creaţiei lui Dumnezeu!

Întrerup aici frântura de conversaţie – care s-a continuat în seara următoare cu povestea întâlnirii Sfântului Agustin cu copilul minunat, care la malul mării dorea să adune şi să-ndese – cu o scoică -, întreaga mare în gropiţa sa; în altă seară cu privitul constelaţiilor pe Cerul senin … şi în altă seară cu poveşti despre arbori genealogici şi generaţii care se succed înspre cea din urmă zi, a Judecăţii, despre care nu ştim când va fi – decât că poate fi chiar şi mâine …

Revin la ziua cea de azi – şi la tema ce ne-am propus a dezbate.

Se împlinesc cu fast şi oarecare uimire 10 ani de când WIKIPEDIA a fost lansată, ca un ONG finanţat numai din donaţii, în scopul facilitării accesului rapid la informaţie pe web. Azi dimineaţă, jurnaliştii de la BBC îşi începeau reportajul despre această aniversare în felul următor (citat aproximativ):

“Dacă ar fi să citiţi non-stop (pe nerăsuflate) Enciclopedia Britannica de la un capăt la celălalt, v-ar fi necesari aproximativ doi ani. Enciclopedia Britannica e într-adevăr, o carte mare :-)! Dar dacă ar fi să citiţi toate articolele (numai cele în limba engleză) ale … Wikipedia, v-ar fi necesari astăzi nu mai puţin de … 55 de ani! Iar numărul articolelor este în continuă creştere!”

În fapt, o bibliotecă “reală” – în sensul de “palpabilă”, “hard copy”, “cărţi clasice”, cum vreţi să-i spuneţi – oricât ar fi de mare, are avantajul că poate fi cuprinsă cu privirea. Îţi spui, amăgindu-te cu regret suportabil, ceva de genul: “Ei, lasă! Nu voi putea citi chiar toate cărţile acestea! Dar nu-i nimic, mai am timp să aleg din acelea care merită …”

Cu internetul pare că lucrurile stau altfel: regretul suportabil se transformă rapid în acceptarea fatalităţii, într-o resemnare care nu are cum să facă bine nici creştinului de rând, darămite sărmanului om de ştiinţă! Simţi cu tristeţe certitudinea că nu vei avea cum să parcurgi în viaţa asta toate paginile de web care te interesează, indiferent de domeniul care te atrage …

Atunci când ni se măreşte infinitul (ca să nu spun “lărgeşte orizontul” :-)!) – avem nevoie de o perioadă de adaptare la noile perspective. Nu e obligatoriu să ne adaptăm cu toţii, însă vorba lui Goethe (uşor adaptată la context, el referindu-se pare-mi-se la soare…): “DACĂ NU AM AVEA INFINITUL ÎN NOI; NU L-AM PUTEA PERCEPE!”

Infinitul "acceptabil" ...

P.S. Pentru “Lecţiile” următoare, vă invit să citiţi până la capăt acest articol. Excelent :-)!

http://ullise.wordpress.com/2010/11/11/file-din-istoria-internet-in-romania-inceputul-retelelor-de-cartier-pe-fibra-optica-intelesuri-profunde/#wrapper


Cu siguranţă există un raport cauzal între apariţia diferitelor mijloace de comunicare în masă şi avântul economiei. Consumul de informaţie a determinat decizii mai înţelepte din partea politicienilor şi a oamenilor de afaceri, iar publicului larg i-a facilitat accesul la cunoaştere. Odată cu informaţia de uz general, mass-media a contribuit esenţial la dezvoltarea consumului – stimulând mecanismele prin care … “bănuţul să sară din portofel”.

De fiecare dată, canalul media tradiţional a fost direcţionat de la editor către target. Odată cu internetul, suntem invitaţi la participare activă, se vorbeşte de o schimbare a paradigmei culturale: cărţile nu mai sunt în bibliotecă şi aşteaptă să fie citite, ci eu sunt invitat să mă apuc a scrie cărţi!

Spuneam mai demult că lumea internetului va înlocui telecomanda cu motorul de căutare: printre altele, să recunoaştem – e un efort mai mare, acela de a căuta pe net, faţă de butonul up/down al telecomenzii. Putem vorbi de o portiţă de salvare pentru consumatorul de media al zilei de mâine? Salvare – de la un proces lent de îndobitocire – prin nemişcare, manifestat pe canapeaua din faţa TV-ului – pe engleză, “couchpotatoe”…

Internetul a prins bine la marele public şi a devenit o forţă care va trebui să primească în perioada următoare o serie întreagă de reglementări – care vor intra în contradicţie cu spiritul liberal şi foarte umanist al inventatorilor săi…

Acest “TOŢI PENTRU UNUL şi UNUL PENTRU TOŢI” care guvernează spaţiul colaborativ al internetului, definit cel mai bine de expresia peer-to-peer, care înseamnă de-o potrivă “reading” dar şi “sharing” (sau pe româneşte: “primeşti dacă dai”) … va trebui să fie reglementat la rândul său de ceva ce se situează mai sus decât bunul simţ.

Reţea de calculatoare "peer - to - peer"

« Previous PageNext Page »