Dupa dealuri …
E un film despre lumea nevazuta, cea care se ascunde privirilor noastre, si asa dezvatate sa caute adevarul: pentru ca adevarul ne este servit pe tava de catre “cainele de paza al democratiei” – presa.
Ce stiam despre “cazul Tanacu”? Ce am auzit si ce am vazut la televizor: la o manastire de maici s-au practicat ritualuri de exorcizare asupra unei maicute. Aceasta a murit, politia a inceput investigatiile, parintele si cateva maicute au primit ani grei de puscarie. Statul a aplicat pedepse dupa legile in vigoare, pentru ceea ce judecatorii au catalogat drept “lipsire ilegala de libertate”.
Apropo – in noiembrie 2011, Preotul respectiv a fost eliberat din inchisoare. Citam din arhiva ziarului “Gandul”:
“Fostul preot Petru Corogeanu a fost încarcerat la Penitenciarul Valsui în 30 ianuarie 2008, după ce a fost condamnat la şapte ani de închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru lipsire ilegală de libertate, urmată de moartea victimei. Sentinţa a fost dată după mai mult de doi ani şi jumătate de procese în care Petru Corogeanu a fost judecat de mai multe instanţe din ţară.
În iunie 2005, fostul preot, împreună cu patru măicuţe, au supus o altă măicuţă de 23 de ani unui ritual de exorcizare, la Mănăstirea “Sfânta Treime” din Tanacu, judeţul Vaslui. Măicuţa a murit după ce a fost ţinută trei zile fără apă şi mâncare, fiind imobilizată pe o cruce de lemn.
Trei din cele patru măicuţe au fost eliberate condiţionat la sfârşitul anului trecut, iar cea de-a patra a fost pusă în libertate la mijlocul acestui an.”
Ce stim acum – dupa vizionarea filmului “Dupa dealuri”, despre “cazul Tanacu”?
Ca evenimente atat de complexe au nevoie de cercetare pentru a fi povestite si de rabdare pentru a fi ascultate. Pastrarea unui ton obiectiv in prezentarea unor fapte grave, punerea lor sub lumina reflectoarelor fara a inclina balanta intr-o parte sau alta, lasand judecata pe seama spectatorului … e un lucru greu de realizat!
Obiectivitatea lui Mungiu se hraneste din acuzele aduse sistemului. Oamenii sunt “sub vremuri”: Spitalul romanesc – si nu Biserica – este cel care iese “mai rau sifonat” dupa acest film. Pentru ca Spitalul isi declara neputinta, pe cand Biserica incearca sa lupte – asa cum stie ea, cu cel Rau. In cazul de fata, cu boala Alinei (in realitate, sarmana fata se chema Irina).
Cautand sa arate lumii de la Cannes ce a mai gasit “dupa dealuri”, Mungiu – bolnav pana la obsesie de specificul raului romanesc -, ne ofera in finalul filmului o scena antologica, pentru care merita felicitarile si aprecierea noastra: e scena in care parbrizul masinii politiei se acopera de noroiul unei balti din apropiere …
Cu alte cuvinte, ne spune Mungiu – intr-un apel pe care il credem bine intentionat – “HAIDETI SA STERGEM ZOAIA DE PE PARBRIZ PENTRU A VEDEA MAI BINE LUCRURILE CARE SUNT IN JURUL NOSTRU!!! SAU, SI MAI BINE: HAIDETI SA REPARAM DRUMURILE, SA ACOPERIM GROPILE, SA NE CURATAM STRAZILE DE MIZERIE … ASTA, DUPA CE VOM FI STABILIT CU TOTII CA NE VA FI MAI BINE … FARA DE ZOAIE!!!”
“Dupa dealuri” e in acelasi timp un semnal si pentru fratii nostri din Vest, sa nu se bucure prea devreme in legatura cu extinderea spatiului european pana la granita cu pravoslavnicii ortodocsi. “Vai voua, celor care nu cunoasteti mare lucru despre forta tacuta a ortodoxiei!” – pare sa fi vrut a le spune curajosul regizor roman, cand a decis sa se supuna din nou, cu succes, comisiei de audieri de la Cannes …
… merita vazut!
Dezbaterea din jurul cazului Tanacu ajuta la curatarea strazii pe care a apucat-o Romania?
Calin Diaconu 