Nostalgice



Un carnaval la Colegiul German Goethe este un bun prilej de regăsire a timpului liber activ: este o activitate extra-şcolară (deci oarecum nu e nimeni obligat să participe la ea, nu se dau nici note şi nici calificative), care necesită pregătire serioasă… pentru joc şi joacă!

De fapt, câte lucruri serioase se fac mult mai natural şi performant, dacă le iei în joacă?

În competiţie cu sistemul de învăţământ privat, Şcoala Germană din Bucureşti trebuie să rămână un loc al prezervării tradiţiilor… iar Fasching-ul rămâne un puternic punct de verificare: pentru talent, implicare, muncă şi imaginaţie deopotrivă!

Copii care se bucură de bucuria părinţilor: de fapt, asta ne dorim cu toţii.

P.S. 1: Un câştig mare şi pentru frăţiorii cei mici, care se obişnuiesc cu emoţiile scenei văzând cum funcţionează lucrurile…

P.S. 2: Un regret personal – că nu am luat nici un interviu tinerelor talente, la cald, după spectacol. De asemenea, că nu am reuşit să filmez tot şi din mai multe unghiuri … trebuia să fiu mai atent :-)!


Ramuri verzi

Statui ninse


Îmi aduc aminte cu recunoştinţă de profesoara noastră Lucia Dan – care ne învăţa engleza cu cântece şi replici din filmele de la televizor … Unul din primele cântece – “How much is the doggie in the window” – avea şi dramă, acţiune în toată regula: el trebuie să plece dar nu oricum, că dacă vine furul pe-nserat şi i-o ridică? Spaime, de când lumea: să pierzi ceea ce crezi că ai :-)!


O pagină de carte, un prinz al poeziei medievale...

Cred că zilele trecute mă gândeam cum ne măsuram la tocul uşii creşterea în centimentri, la trecerea din copilărie în adolescenţă … pentru ca astăzi să meditez din nou mai mult la expansiunea uşii în ansamblul ei, la universul cunoaşterii care pare a deveni mai mare, mai greu de cuprins cu puterile cele slabe ale minţii şi răbdării de a pătrunde taine!

Şi, cum stăteam aşa gândind la infinitul care ni se măreşte şi ce-i de făcut pentru a fi la modă în atari vremuri tranzitorii, iată că descopăr într-o pagină de carte portretul unui vechi prieten: Herr Walther von der Vogelweide, de profesie minnesänger, pe la anul 1200. “Minne” – adică acea dragoste împărtăşită, trăirea care se naşte din consonanţa a două inimi care bat în acelaşi ritm. Iar “Sänger” – cântăreţ, bard. Domnul Walther a fost catalogat în istorie drept cântăreţ al trăirii armonioase, mai pe scurt: minnesänger….

Inspiraţia vine de sus...

Iar pagina aceasta de carte, prieteni, a repus întrucâtva lucrurile la locul lor. Căci atunci când un prieten îţi vorbeşte tocmai din Evul mediu, iar tu simţi cuvintele lui atât de adevărate şi actuale – înseamnă că anumite chestiuni nu s-au schimbat în jur. Iar rolul pe care ar trebui să ni-l asumăm cu responsabilitate, ar fi acela de a desprăfui adevăruri astăzi uitate (sau ascunse într-un nor informatic tot mai dens, vorba unui prieten din zona blogging-ului cu adâncime) . La treabă deci, că avem mult de recuperat.

Spune Herr Walther aşa: sunt trei lucruri de valoare, spre care aleargă şi pe care le doreşte (conştient sau nu) omul în viaţa lui.

1. Onoarea  si 2. Proprietatea – acestea deseori ajung in mare conflict.
3. Binecuvântarea lui Dumnezeu, Harul Lui – care le depăşeste cu mult pe primele două.
Toate cele trei deziderate, au nevoie de două condiţii pentru a se putea manifesta, pentru a înflori:
Acestea sunt A. Pacea si B.Justiţia (Dreptatea sociala).
E frumos, pe cât e de simplu şi pe cât e de-adevărat! Rămâne să ne întrebăm de ce un asemenea Gânditor şi-a ales ca stemă pasărea încarcerată într-o colivie …

Fiecare zăbrea peste raţiune: un exerciţiu pentru bunul simţ.


 

Un logo cu influenţă tot mai mare...

Iată mai jos primul post – rămas “privat” până astăzi, când m-am decis să-l public cu invitaţia nespusă către fiecare să învăţaţi generoasa platformă WordPress! E un cuvânt de mulţumire pentru  cei care se străduiesc să ne aducă mai aproape …

 

Mă întreb ce m-a determinat să încep acest blog în data de 17 Noiembrie 2007? Am observat cred, părţile frumoase ale tehnologiei – şi, aşa cum ne măsuram pe vremuri “la tocul uşii”, astăzi când uşa creşte atât de rapid-, noi suntem nevoiţi să creştem odată cu ea… Vă rog să observaţi că scriam fără diacritice :-)!

“… ma gindesc sa nu raminem prea tare in urma celor care ne depasesc rizind si accept cu bucurie ideea unui jurnal online, la care sa ma intorc de fiecare data cind am ceva de spus!”

« Previous PageNext Page »