In timp ce tara se lasa tot mai mult cuprinsa de flacara orgoliilor politice, noi gasim de cuviinta sa ne indepartam tot mai mult de ecranul infectat de virusul partizanatului. Si unde e mai comod, decat in fata bibliotecii video YouTube, locul unde poti retrai sunetul amintirilor …

Capitolul “Beatles” este doar anticamera retrairii – in doze mici, cat sa poata fi lesne digerate, a unor bijuterii muzicale de care am mai pomenit in articolele trecute.

Asa si piesa – de dragoste :-)! … “I Will/ Eu voi …” Cine stie de cand te iubesc, tu stii ca te-am iubit, daca vrei, te-astept si o viata-ntreaga… Nu stiu cum te cheama, si nici nu conteaza – ceea ce simt pentru tine nu se va schimba nicicand …  Te voi iubi intotdeauna si pentru totdeauna, din toata inima, te iubesc cand suntem impreuna, si cand suntem despartiti … Si cand in fine, te voi gasi (!) un cantec va umple intreg spatiul dintre noi … iar eu, voi … (?)”


In vremuri ca acestea, cand lumea pare sa vorbeasca prea mult – in loc sa asistam neputinciosi la dezlantuirea inflatiei de cuvinte, preferam sa ne ascundem in muzica.

Descoperim cu placere, prin copiii nostri – carora le dorim sa cante egoist, pentru propria lor placere, pentru ca abia mai apoi sa imparta din prea-plinul lor cate ceva cu cei apropiati … descoperim, zic, limbajul universal al PIANULUI.

Neavand nevoie de traduceri, ne rezumam a multumi cu recunostinta Domnului Profesor Cornel Miricescu – care a avut rabdarea de a lucra cu amandoi  – Tudor (12) si Daria (8) printre picaturi, in pauzele tot mai greu de inventat in ritmul tentatiilor de astazi!


… cam asta a vrut sa spuna Basescu, in momentul in care a declarat ca “Baieti, m-am intors in politica”!

De-acum – si pana la alegeri, nu vom avea saptamana fara cel putin o dezvaluire de senzatie despre PSD-isti, PNL-isti sau PC-isti care au bube-n cap. Nu conteaza ca pe stanga sau pe dreapta. Nu conteaza daca sunt buboaie sau bubulitze, zgomotul va fi programatic!

Vom afla si vom vedea lucruri pe care nu am crezut ca le vom vedea sau auzi, si vom sfarsi ca de obicei – obisnuindu-ne cu ele.

In acest sens, sa ne aducem aminte cu placere de melodia lui Sting si sa tragem concluzia care se impune: e nevoie de multa energie si determinare sa te lupti cu sistemul corupt din care, tu insuti faci parte!

Auditie placuta, si … Hai Germania! (Ne-am adus aminte de-un moment comic extrem de spumos al lui Monty Python: https://calindiaconu.wordpress.com/2010/03/03/germania-greci/)


Melodii scurte, pe care nu au gasit de cuviinta sa le lungeasca inutil. Eu le-am dat dreptate si le-am invatat pe dinafara. Am doua, foarte aproape de suflet.

Prima, pe care Paul McCartney ar fi compus-o privind un cortegiu funerar trecand pe strada – se cheama “I’ll Follow The Sun“(1964). Am optat pentru o versiune de scena apropiata zilelor noastre – Paul, la Paris in 2007. Forma maxima 🙂

A doua, “All Together Now” (1967), pare o gluma pentru copii – cantata de cei patru lorzi rebeli, adolescenti mereu la moda … Chiar asa! Putem sa gandim ca poate au simtit nevoia unui “raspuns” la “The Sound of Music” care spargea box-office-ul  in 1965? 🙂

Invitatia acestei dupa-amieze fiind lansata – puneti castile si explorati lumea Beatles-ilor!


Saptamana trecuta am fost chinuit de “durere de dinti” – sau cel putin asa spuneam, la inceputul perioadei.

Urmare a intalnirilor cu medicii, odata cu realizarea schimbului de informatii, am inteles ca a fost vorba despre o inflamatie care a apasat asupra nervului mandibular. Dupa ce am aflat locul acestuia, dupa ce i-am admirat robustetea, am ramas impresionat de felul cum trece (frumosul de el !) printr-un canal sapat exact prin falca, pe sub masele, protejat de o structura osoasa densa, sa-i fie lui bine si noua rau: caci lichidul produs de o inflamatie oarecare nu are pe unde se retrage …

Am avut prilejul sa reflectez asupra esentei durerii, si anume aceea ca … nu este transmisibila. Ca fiecare trebuie sa poarte durerea sa, ca nu exista posibilitatea de a imparti cu altul ceea ce ti-e tie dat sa suferi.

Durerea tinde sa ne insigureze, sa ne faca uriciosi – radem mai putin, rabdam mai greu, tresarim mai usor atunci cand in capul nostru nu auzim decat urletul inabusit al dominantei pe care trebuie sa o suportam, neavand incotro.

Exista si o intreaga piata a calmantelor pentru durere, din care eroul local – Algocalminul -, nu mai poate fi procurat decat numai cu reteta … Aceste calmante iti creeaza o stare de ameteala pentru ca probabil se adreseaza sistemului nervos in general si sunt gandite cu “raza larga de actiune”: sa-ti adoarma simturile pe de-a-ntregul, nu numai bucatica pe care ai dori tu sa o adormi …

In final, sa va mai spun ca am delimitat pe pielea mea cele doua trepte mari ale durerii: zona suportabilului, a ceva care pleaca de la sacaiala, trece prin tensiune nervoasa si neliniste dar se opreste inainte de a intra in sfera chinului. La randul ei, zona insuportabilului se poate imparti in flash-uri care trec, dand speranta revenirii la normal … si perioade mai lungi de zvarcolire, cand te intrebi cu ce anume ai gresit – ca tocmai tie sa ti se intample asa ceva?!

Oare suntem condamnati, odata cu trecerea anilor si prin perceperea propriilor noastre dureri, sa invatam cum se numeste – stiintific -, si la ce foloseste … fiecare bucatica din corpul nostru?!

Nervul alveolar inferior … la locul potrivit pentru a da alarma fara gres: nici o durere nu scapa nesemnalizata!!