In ultima Duminica din Iulie a acestui an, ne-am luat ramas bun de la Parintele Cornie – care a plecat din Bucuresti spre Blaj, pentru a continua acolo munca de zi cu zi pentru Biserica noastra. Tristetea despartirii am temperat-o cu o scurta meditatie despre “Iubirea de straini” … pe care o publicam, mai jos.
În lectura de saptamana trecuta a Apostolului am auzit împreună, că suntem – cu toţii -, diferiţi.
Motivul? Avem fiecare darurile şi harurile personale …
Darul am auzit că este ceea ce avem mai de preţ fiecare dintre noi, spre a oferi celuilalt – ceea ce avem de dat, nu de luat … iar Harul este ceea ce primim fiecare dintre noi de la Bunul Dumnezeu, ceea ce ne face să fim unici.
Deoarece astăzi ne luăm rămas bun de la prietenul nostru, Părintele Cornie Nelissen, şi pentru că îl preţuim în mod deosebit mirându-ne că este belgian şi nu român de-al nostru, am aşteptat cu sufletul la gură ca Apostolul Neamurilor să enumere printre “feluritele daruri pe care le avem după harul ce ni s-a dat” – şi harul blândeţii, al firii calme din naştere, neprefăcută şi neşlefuită de voinţă sau raţionalitate, blândeţea naturală, firească, cea pe care o recunoaştem şi o apreciem pentru că radiază în juru-i linişte, pace şi echilibru.
Ca măsură a blândeţii ne aşteptam să auzim un cuvânt despre zâmbet, despre cum să ne adresăm întotdeauna cu prudenţă celuilalt, acceptând cu bucurie părerea diferită, experienţa diferită, vârsta sau firea diferită … şi aşteptarea noastră a meritat efortul, căci am auzit un sfat asupra căruia ne-am oprit cu mirare, pentru că se potriveşte foarte bine cu mica noastră sărbătare de astăzi: Sfântul Pavel ne-a cerut să urmăm iubirea de străini!
Cum am putea face acest lucru astăzi, când toţi suntem străini unul faţă de celălalt, suferind de boala unicităţii, a singularităţii? Numai iubindu-ne unul pe celălalt, chiar dacă nu ne cunoaştem, acordându-ne măcar prezumţia de nevinovăţie pentru a descoperi mai apoi că în definitiv, suntem cu toţii la fel!
“Iubirea de străini urmând” – ar însemna, în expresie latină, să îţi dai acordul şi să urmăreşti în întreaga ta viaţă să faci trecerea de la înţelegerea singulară a omului unic (hominus unum) la acceptarea firească a faptului că există tot felul de oameni care sunt la fel (omnibus unum) şi mai apoi, la speranţa că la un moment dat, toţi vom fi una (omnia unum).
Îi mulţumim astăzi Părintelui Cornie Nelissen că prin exemplul firii sale unice în blândeţea ei, ne-a arătat cum se poate face trecerea de la “unul” – simbol al singularului egoist -, la “una” – pluralul unificator, prin iubirea de străini. Trecere cu rol profund transformator, căci numai astfel unicitatea poate tinde spre unitate.
(Bucureşti, Biserica Sf Vasile cel Mare – Duminica a Şaptea după Rusalii – 31 Iulie 2011)
