Eco Snack MAXI PRICE

Pauza de masa, trag o fuga pana la colt sa iau un sandwich. Snack-Attack are o oferta clara, echipa de la ghiseu se misca repede – aceeasi calitate ma face sa revin cu placere.

De data asta, imi sare in ochi o mare diferenta de pret intre produsele cu logo “ECO” si celelalte: scorul este aproape dublu!!! Zic:

– De ce sunt astea verzi asa de scumpe?

– Pentru ca se aduc din Franta!

Mda, englezii o fac (probabil) cel mai bine, in Franta …

Renunt a continua discutia. Poate cei de la casa de marcat nu sunt chiar la curent cu tot ce misca prin companie. Ma hotarasc sa-mi iau unul normal – sau, pot sa spun “la juma’ de pret – fara reducere”?! -si ma indrept spre casa de marcat. Cele doua produse – un sandwich si o sana – asteapta cuminti sa li se citeasca codul. Domnisoara de la ghiseu, insista:

– Vi le punem in punga?

– … va rog, nu le mananc aici!

– Deci, vi le punem in punga?

– Numai daca ma costa in plus, va rog!

Domnisoara nu intelege gluma, dar eu o linistesc: puneti in punga, doar e inscriptionata, nu?! Trebuie sa traiasca si baietii astia din publicitate cumva … :-)!


Camp de "Taraxacum officinale" - la oras

E timpul sa-ntelegem rodnicia formidabila a pamantului acestei tari minunate: numai saminta de-ar fi buna, ca de rest se ocupa Natura :-)!


Terminus Paradis

In 1998, anul lansarii filmului, armata era inca obligatorie in Romania. Nu intraseram in NATO (2004) si nici nu trecuseram pragul spre Europa (2007). Tara parcursese aproape un deceniu de libertate, dar lumea nu se trezise din euforia postrevolutionara.

Vezi filmul si intelegi ca unele institutii se schimba mai greu. Intelegi ca Lucian Pintilie trage un semnal de alarma: asa nu mai merge, baieti! E timpul sa opriti trenul, sa stabiliti ultima halta, sa va angajati serios pe drumul schimbarii!

“Paradisul” primului deceniu dupa schimbarea regimului Ceausescu se apropie de sfarsit, fara ca poporul sa bage de seama acest lucru. Isteria pe care o dezvolta personajele filmului e un rezultat al libertatii de a nu-ti recunoaste Creatorul, Parintele, Legile Lui, iar aceasta nu poate duce decat spre anarhie sau absurd…

Filmul ne ofera o noua perspectiva asupra parabolei Fiului Risipitor, in sensul ca Evanghelia trebuie citita cu toate simturile: daca Fiul cel mic al Tatalui a fost porcar si s-a hranit cu roscove, atunci – pare a spune Pintilie -, hai sa va fac sa simtiti, in scaunele voastre comode de spectatori, mirosul unei crescatorii de porci!  Noi, spunem ca … a reusit!


Filmul ne priveste pe toti, pentru ca e vorba de viata noastra. A celor multi, care suntem intelesi diferit de cei care ne privesc din balcon.

Era nevoie si de perspectiva propusa de Ujica asupra vietii unui om de stat, al carui destin strabate peste doua decenii din viata tarii: pentru cei tineri, imaginati-va un superconducator, care a condus mai mult decat Iliescu, Constantinescu si Basescu la un loc!

Din pacate – si asta e la urma urmei limitarea oricarei autobiografii – istoria se scrie cu patima, atunci cand e povestita la persoana intai! Iar acest film, prin titlul pe care-l poarta, nu poate fi suspectat de exagerare …

Imagini document, pentru care merita vazut si revazut: epoca Ceausescu capata sensuri noi si mult mai nuantate – prin etapele in care e subimpartita de cei harnici care au lucrat cu daruire la asamblarea acestui film . . .


Tipar, tiparnita, intiparit … ce frumos suna: “mi s-a intiparit in minte” … sau “mi s-a intiparit in suflet”!

Cunoasterea intiparita se intampla precum intr-o tiparnita medievala: mai intai trebuie sa existe materialul dur, sculptat cu textul predestinat foilor de hartie.

Hartia alba se aseaza cuminte, la locul ei, pentru a primi un text dinainte scris pentru ea.

Singura libertate ai spune ca este a cernelii … Numai ca nici ea nu are voie sa greseasca doza optima: prea putin – si nu se vede scrisul; prea mult – si se ineaca literele, aparand riscul de pete!

Tiparul – Legea; Hartia – Sufletul si Cerneala – Faptele noastre de zi cu zi …

Aveau timp pentru carti