Filmul ne priveste pe toti, pentru ca e vorba de viata noastra. A celor multi, care suntem intelesi diferit de cei care ne privesc din balcon.

Era nevoie si de perspectiva propusa de Ujica asupra vietii unui om de stat, al carui destin strabate peste doua decenii din viata tarii: pentru cei tineri, imaginati-va un superconducator, care a condus mai mult decat Iliescu, Constantinescu si Basescu la un loc!

Din pacate – si asta e la urma urmei limitarea oricarei autobiografii – istoria se scrie cu patima, atunci cand e povestita la persoana intai! Iar acest film, prin titlul pe care-l poarta, nu poate fi suspectat de exagerare …

Imagini document, pentru care merita vazut si revazut: epoca Ceausescu capata sensuri noi si mult mai nuantate – prin etapele in care e subimpartita de cei harnici care au lucrat cu daruire la asamblarea acestui film . . .


În timp ce ascultam pe Adrian Năstase explicând de zor că pentru următoarele 9 luni (adică tot atât cât aşteaptă un copilaş maturitatea naşterii depline), Bebiţă-PSD ar trebui condus de un Ion Iliescu matur şi chibzuit … am zis că e loc să mai fac câte ceva: “HAi să navigăm pe apele învolburate ale internetului, să mai prindem din ştirile care nu au loc pe televizoarele noastre patrioate!”

Şi ce să vezi: pac-pac, din trei click-uri, până să mă bage de seamă soţia şi copiii, haţ! PAMELA ANDERSON – în toată splendoarea celor 41 de anişori, mulţi înainte Doamna Anderson! Acu’, dacă tot m-am oprit locului, hai să înţeleg un pic care ar fi legătura şi cum se face că noi, admiratorii îl avem în ADN pe-acest “DON’T LET GO!” … De ce adică, avem nevoie să o mai apreciem măcar o vreme pe Pamela sau să ne imaginăm că ne poate conduce măcar un pic, până scăpăm de criză Domnul Iliescu? Cu siguranţă că problema e la noi, admiratorii care nu avem încredere în viitorul “altfel”, care ne manifestăm cu exagerată reticenţă în raport cu incertitudinea celor ce vor veni… Nu-i mai puţin adevărat însă că aceste exerciţii de admiraţie au influenţă asupra subiecţilor. E suficient să priveşti pozele sau să asculţi pe Dl Iliescu declarând că reprezintă un  BRAND suficient de puternic pentru a rezista – la 80 de ani, în poziţia “stand alone”!

In orice caz, amândurora – din inimă, LA MULŢI ANI cu SĂNĂTATE!


Cred ca lectia predata zilele trecute (n.n. noiembrie, 2007) de Domnul Ion Iliescu – prin acceptarea unei poze alaturi de computer: poarta spre internet, poarta spre comunitatea celor activi – ne va obliga pe multi din generatia anilor ’50-’60 sa reconsideram curajul de care trebuie sa dam dovada in adoptarea noului stil de viata. Am retinut ca pentru a fi convingatori, nu e de ajuns sa acceptam – trebuie sa adoptam si sa sustinem schimbarea.

Pe cine sa convingem noi, descoperitorii de nevoie (si placere) ai tastaturii ca… avem nevoie de internet?

In primul rind pe noi insine, in lupta noastra cu amintirea acelor zile linistite – in care gustul victoriei intre doua proiecte apuca sa se stinga…

In al doilea rind – pe cei care s-au trezit direct in lumea noua (digitala), sa ne creada in continuare prietenii lor: avem intr-adevar multe sa le spunem, stiind totodata ca vor dori sa afle adevarul pe pielea lor.

In al treilea rind – pe secretarii si secretarele noastre, pe soferii si ospatarii nostri, de-o seama cu noi, resemnati fara sa le fi dat careva voie: hei! s-a dat liber la concursul de gindit – cine va cistiga, intre tineri si batrini, stim.

Insa victoria celor tineri ar fi saraca daca nu ar lua cu ei ca prada de razboi experienta celor batrini.