In Elvetia are loc zilele acestea un Forum.  Adica, oameni intelepti si respectati din intreaga lume se intalnesc pentru a discuta asupra celor ce se intampla – pentru a stabili prioritati, a gandi solutii si, de ce nu? – a-si aminti de trecut… 

Atmosfera nu este una de distractie – ci cat se poate de serioasa, deoarece lumea in care traim este ametita din plin de problemele financiare. Atat de important este Banul in constructia lumii actuale, incat problemele lui ajung sa aibe ecou pretutindeni… Cata vreme Banul a generat crestere economica, prosperitate, si a insotit munca si inspiratia rasplatindu-le, acele voci care negau globalizarea dar mai ales efectele ei, nu se faceau auzite. Astazi insa, incep sa fie luate in serios!

Caci a sta la aceeasi masa, inseamna sa imparti aceleasi principii, sa crezi in aceleasi valori. Apropo de asta, nu aveti cateodata sentimentul ca intrarea in Europa s-a facut fortat? Ca ne-ar fi prins bine sa mai reducem un pic din decalaje, inainte de a face pasul cel mare? (De acord cu cei care sustin ca suntem in Europa inainte ca ea sa se nasca, de acord si cu cei care spun ca suntem balcanici si deci un fel de europeni mai speciali … mai sus ma refer la sistemul de valori economice ale Uniunii Europene – cu precadere la atitudinea fata de munca si respectul fata de ban!)

Ce va urma? Pai, in primul rand constatam ca probleme importante cum sunt schimbarea climei sau miliardul de oameni care nu mananca suficient – au intrat un pic in umbra. In al doilea rand, cred ca miscarile nationaliste, protectioniste vor fi in curand din nou la moda – sa te tii, miscari in strada si cautarea vinovatului!

In fine, pe masura ce va parea ca totul se clatina in jur si se surpa, vom intelege ca adevaratele valori sunt altele , in afara Banului, si poate vom avea sansa de a ne regasi in mod real linistea.

Mare descoperire, de pilda – ca nu ai nevoie chiar de 5 stele ultra-all-inclusive… ci te multumesti cu mult mai putin – doar sa fii alaturi de cei dragi, sanatosi cu totii si multumind lui Dumnezeu pentru ceea ce ai mai de pret!


masina-decorata-conform-standardelor-ue-0421   … care ne umple viata de surprize din ce in ce mai interesante… Important e sa nu uitam de gluma si, precum odinioara dacii, sa radem cand ne e mai greu! Pe de alta parte, nu e mai putin adevarat ca Planeta sufera din cauza nesimtirii noastre. Ma intreb, daca masina nu era de teren, ne-ar fi durut mai tare? Ea ce-o simti, nevoia de furtun, dorul de spalatorie?Noroiul din Bucuresti invadeaza planeta


Imaginati-va: dupa o insiruire neintrerupta de zile pline de evenimente catastrofice, o perioada  de o luna de pauza ar fi perceputa ca ceva nefiresc. Incendii, seceta, cutermure, inundatii, alunecari de teren, accidente, meciuri de fotbal pierdute “la mustata”, arestari spectaculoase, disparitii, aparitii, certuri grozave televizate “in direct”, …, intreg circul capata un aer natural si firesc (ceva de genul “asta e lumea in care traim”), iar apoi, dintr-o data: LINISTE si PACE! Ce te faci? Cum te dor, sarmane, urechile si cu ce vei considera sa umpli spatiul lasat gol de comunicatele apocaliptice care dintr-o data iti lipsesc?

Negresit, masinaria media va inventa stiri si din nimic…


17 Ianuarie  2009 – ora 10,30… ma uit la ceas pentru a nota cat mai exact primul moment in care am simtit madrie dupa mult, mult, timp. Am intrat in incinta Bibliotecii Centrale Universitare din Bucuresti: INCREDIBIL de europeana. Scriu aceste randuri dintr-un “Bufet” curat, in care degust unul din cele patru sortimente de sandwich-uri cu piept de pui din care mi-a fost greu sa aleg…  Mi-au ramas rest doi lei, de care am preferat sa imi iau un pix si un top de hartie de langa casa de marcat – invitatie catre scris si aducere aminte totodata asupra locului in care te afli!

Gandul care ma framanta, in ascuns: cineva important, cineva mare, un personaj din acelea care stiu si pot multe, a realizat crima ce s-a produs in timpul Revolutiei din ’89, cand – absolut inutil, cartile au fost prinse la mijloc intr-un foc incrucisat si distruse… Multa vreme impracticabila, santier in lucru, BCU si cu mine ne-am departat unul de celalalt, ne-am luat fiecare cu destinul sau…  E Sambata amintirilor si a recunostintei:copiii nostri vor avea sansa de a studia intr-un oras european… da!, acesta este sentimentul cu care ma amagesc traindu-l realmente – mandria ca, printr-o parte a sa, intregul s-a ridicat peste conditia la care pare condamnat…

Ma grabesc sa inchei, pentru ca urmeaza sa particip la un tur de initiere, care se organizeaza din ora in ora, cu ghid dedicat…

IMPRESIONAT de cele ce vad, nu pot sa nu ma intreb cat de mare e distanta intre tineretul de azi si carte, daca au trebuit asemenea conditii exceptionale pentru a-i atrage in salile de lectura, a-i repune in contact cu realitatea profunda a cartilor… Cartile uitate, detronate si ocolite, prafuite, inselate si prea obositoare pentru ritmul vietii de azi.

Forma de autoaparare a culturii in fata asaltului mediatic: creeaza-le conditii tinerilor, da-le o forma perfecta (computerul si internetul sunt bine dar strunit integrate) – si asteapta sa te iubeasca, la schimb!

PS. ce pacat de capacitatea maxima atat de mica – doar 378 de cititori simultan… dar avem un standard!


Cea mai puternica unire, cea mai teribila atractie intre oameni,
aceea care dureaza si dupa ce trupurile noastre imbatranesc si isi pierd
din atractivitate – este in cuget si simtiri (cum spune Poetul);
in spirit si suflet (cum spune Biserica).
Daca sufletele se pot “simti” unele pe celelalte intr-o lume a lor,
separata de lumea aceasta – atunci avem o imagine despre cum sunt
Raiul si Iadul.
Dorinta noastra cea mai fierbinte, (pe care unii o resimt inca deja
din aceasta Vale a Plangerii si Trecerii) – este de a ne reintalni
ca familie (ca entitate si unitate), dupa savarsirea noastra de aici –
in lumea de dincolo.
Binemeritandu-i pe mortii nostri dragi in lumea aceea, ce ne asteapta
dincolo si petrecand apoi acolo, dimpreuna cu ei, in asteptare comuna,
venirea cea de-a doua a Mantuitorului. Impreuna asteptand
si nu singuri!
Poate ca Iadul inseamna tocmai sufletele ingreunate si preocupate
de propriile pacate, care nu s-au stiut impartasi din ceilalti aici si
care petrec in singuratate absoluta asteptarea cea de dincolo.

Relatia de “transfer” intre cum traim si cum petrecem dupa
ce murim rezulta destul de clar, nu?