Parintele Burza si-a inceput primii ani de scoala intr-o comuna numita Hasifalau – pe care din pacate nu am reusit sa o identificam pe harta actuala a Romaniei … Totusi, internetul ne-a pus la dispozitie o alta sursa exceptionala – un exemplar scanat al Gazetei de Transilvania (din anul 1864), in care este expus un proiect de lege al dietei Marelui Principat al Transilvaniei – din care aflam ca Hasifalaul era prins in cercul Sighisoarei, care facea parte la randul sau din municipiul Sibiului (sau ”Săsimea”) – unul dintre cele 9 Municipii care constituiau Marele Principat al Transilvaniei.
(Vă invităm să studiați cele patru pagini ale Gazetei Muresenilor – din Brasov – aici: gazeta-de-transilvania-1864
Notă
După publicarea prezentului articol, în legătură cu denumirea localitatii Hasifalau, am primit următoarea contribuție importantă din partea Dlui Nicolaie N. Nedelcu, autorul volumului „Istorie dumbrăveană”:
Eu cred că în ultima Dvs. postare despre satul Șaroș pe Târnave, numele corect al localității Hasiufalău este Ibașfalău, denumirea în limba română a orașului Elisabethopolis (Erszebethvaros în maghiară, Elisabethstadt în germană), actualmente orașul Dumbrăveni. În susținerea acestei afirmații aduc trei argumente: 1. La mijlocul secolului al XIX -lea, învățământul dumbrăvenean era bine organizat, fapt pentru care era căutat și apreciat. În anii 1842 – 1843 în Elisabethopolis (Dumbrăveni) s-a înființat chiar și un gimnaziu, Gimnaziul Raphaelian; 2. La sosirea sa în oraș este mai mult ca sigur că elevul Theodor Valerian Bourza cunoștea, din discuțiile familiei sale, doar denumirea românească, și aceea incorectă, dar bine împământenită în întreaga zonă; 3. Însuși Th. V. Bourza consemnează în fraza următoare că la puțin timp, din motive necunoscute nouă, a părăsit Elisabetopolea, adică orașul Ibașfalău.
Orașul Dumbrăveni, a cărui pseudomonografie am avut deosebita onoare și cinste să o scriu (acum doi ani a apărut o primă ediție) are o istorie foarte interesantă. Denumirea sa actuală, Orașul Dumbrăveni, a primit-o la data de 25 septembrie 1925 prin Înaltul Decret Regal nr. 2465/1925. Cu stimă, Nicolaie N. Nedelcu
Să dăm acum cuvântul Jurnalului Preotului Theodor Valerian Bourza, proiect pe care ne bucurăm să-l putem relua:
( : 5 : )
… când am început eu a învăța cetire și scriere, nu-mi aduc aminte, știu numai că la anul 1839 știam memoriza bucovna de Blasiu (Blaj, n.n.), știam și scrie, ba eram bine deprins si in Cântarile bisericești, atunci mergeam si la Scoala triviala romano-catholica, unde era numai pierdere de timp, caci Dascalul Vrain îmbătrânitu, nu mai avea curagiu de a-si petrece cu instruarea pruncilor.
La anul 1841, m-a dus Tatăl meu la Hasiufalau, – în clasa I era un profesor Dombi, care pe români ne folosea și de servitori (în text ”Sierbitori”, n.n.) sieși; – acesta mă îngreuna cu memorizarea lecțiunilor maghiare și latine, ce io cu toată diliginția, nu eram capace de a le cuprinde.- După terminarea primului semestru, am părăsit cu totul Elisabethopolea (Dumbrăveni, n.n.); iar in anul 1842 am fost susceputu* în clasa a II-a normală din Blasiu, carea am absolvat-o cu calculu de eminens primus**. În anul 1843, am trecut în a treia clasă sub Profesorele Dl Gregoriu Moldovai, în această clasă erasi (iarăși, n.n.) am fostu eminens primus si la declamatiuni Oratoru. În anul 1844, am absolvit clasa a 4-a sub Profesorele monachu D. Hieronimu Albani, din limba latină ca eminens secundus iar din celelalte studii ca eminens distinctus.
In anul 1845, căpătând din Fundațiunea nemuritorului Doctor Romantiai*** un stipendiu de 60f:mc anual (florini, nn), m-a dus Tatăl meu la Sibiu, în Gimnaziul romano-catholic in a 5-a Scoala (clasa, nn), aici am suferit o greutate mare, caci esplicatiunea (predarea, nn) era in limba germana – diligintia (grija, atentia, disciplina, nn) insa neintrerupta de zi și noapte mi-a ajutat a ieși și aici cu calculu de eminentia. Profesorele era Ignatiu Pitner. –
In anul 1846, tot sub profesorele Pitner am absolvit a 6-a clasa, cu calculu de eminentia. In anul 1847 am intrat in a 7-a clasa sub profesorele Benedec, nu apucasem insa deplinu a putea absolvi aceasta clasa din cauza revolutiunii magyare, care ne-a imprăștiat în toate laturile, io însă am rămas în Sibiu, alipindu-mă lângă Dl Canonicu Țipariu****, care era membru al Comitetului de Pacificațiune al Națiunii Române, cu carele la ocuparea Sibiului de magyari, prin bubuitul tunurilor am ajuns la Resinariu (Rășinari, nn) și de-acolo, cu preoții din loc, prin munții cei groaznici cu omăt și furtuni neimaginate in trei zile, cu periclitarea vieții, am trecut în România coborând în satul cel dintâi Voineasa, aici un post de muscali ne-au arestat iar dimineața venind pentru fiecare din noi …
Intrucât semnalarea prezenței lui Timotei Cipariu la Sibiu in anul Revolutiei pasoptiste, precum si fuga sa ”peste munti”, in Tara Romaneasca este astfel atestata documentar, considerăm important să facem trimitere către presa vremii, încheind acest articol cu invitatia catre cei interesati – de a studia colectia primului ziar românesc cu litere latine, Organul Luminării (ziar condus de Timotei Cipariu).
Colectia anilor 1847 – 1848 poate fi consultată aici.
______________
*”suscipere”, în latină înseamnă a relua, a lua de la capăt, a prelua ceva – în cazul de față, a relua școala, care era și pe atunci se pare, o adevărată provocare, o adevărată cruce pe umerii fragili și neformați ai elevului … Intrevedem o stare de vulnerabilitate a celui care este susceptibil – adică gata de a fi expus la diferite influențe sau chiar la nedreptăți.
**”eminens primus”, sublinierea în text aparține Parintelui Bourza … și astăzi enumerăm diferite grade ale diplomelor de merit: cum laude, magna cum laude, summa cum laude … etc.
***Fundatiunea Simion Romanțai este pomenită printre altele asemenea, in acest articol al domnului Ioan Lacatusu. Vezi un prim articol aici: http://www.ziarulnatiunea.ro/2013/05/24/iintelectuali-romani-din-harghita-si-covasana-din-sec-al-xix-lea-si-inceputul-secolului-xx/
Formarea intelectualitatii romanesti este o chestiune care a fost analizată pe larg de către Domnul Profesor Cornel Sigmirean din Târgu Mureș. Acesta a avut amabilitatea să ne lămurească: ”Pe scurt, fundatia a fost creata de medicul Simion Romantai din Floresti (Cluj), cu studii la Viena. A fost medic in Moldova si prin testament si-a lasat averea pentru crearea unei fundatii, in administrarea bisericii greco-catoloce, din care sa se acorde burse pentru studii la universitatile din Europa. Printre beneficiari: T. Maiorescu, Al Papiu Ilarian, Barnutiu etc.”
Cornel Sigmirean, „Église et école. Le rôle des fondations ecclesiastique dans la formation de l’élite intellectuelle roumaine à l’epoque moderne”, în Ethnicity and Religion in Central and Eastern Europe, ed. Ovidiu Ghitta, Maria Crăciun, Cluj, 1995, p. 302-312, I S B N 973-96280-7-9.
Cornel Sigmirean, Istoria formării intelectualităţii româneşti din Transilvania şi Banat în epoca modernă. Studenţi români la universităţi din Europa Centrală şi de Vest, Presa Universitară Clujeană, 2000, 806 p., I.S.B.N. 973-8095-38-7.
****este vorba de preotul si cărturarul român Timotei Cipariu (1805-1887)
Calin Diaconu 