Calin Diaconu

Eseu despre insulte, huligani și votul nepăsător (prin ridicarea de formă a mâinii)

Sunt unii care nu cred. Și sunt alții care – crezând că nu au de găsit nimic (sau au găsit deja tot ce le trebuie), nu mai caută.

Pentru unii, îndoiala duce spre bucuria unei rațiuni care (le) confirmă existența, diferită de a regnului animal. Altora, îndoiala li s-a pietrificat în necredință. Dar dacă toți avem îndoieli – sau, mai bine spus: toți suntem la un moment dat încercați de îndoială, se cuvine să ne întrebăm:

1. Cum să reacționăm, atunci când ne îndoim?
2. Care sunt efectele lipsei de îndoială (ale falselor certitudini)?
3. Care sunt adevăratele rădăcini ale speranței?

Iată câteva sfaturi pe care le desprindem din Scrisoarea Sfântului Pavel către Romani (cap 15, 1-7).

Mai întâi, atunci când ne îndoim – să ne amintim ai cui suntem. Nu putem spune că suntem ai noștri, deci nu trăim exclusiv pentru noi înșine. Când ne îndoim, să căutăm să facem un bine aproapelui nostru, să-l ajutăm cu o faptă caritabilă: un pahar de apă celui însetat, o bucățică de pâine celui flămând sau o hăinuță celui gol. Să căutăm a privi în ochi văduvele și orfanii.

Dacă ajungi a crede în propria ta dreptate, mai mult decât în ordinea morală a lumii (acuzând ipocrit lipsa acesteia – pretextul oricărei revoluții), ai două soluții la îndemână: fie te retragi din societate (ca semn al propriei revolte față de orânduirea sau alcătuirea nedreaptă a lumii) sau te dedai actelor de huliganism, de insultare a ordinii morale a societății, pe care nu o simți funcțională sau a cărei lipsă o resimți ca pe-o durere insuportabilă. Întrebarea dacă huliganismul este sau nu justificabil în anumite condiții, mă tem că are un răspuns negativ – pentru că riscul derapajelor este formidabil. Istoria (pentru noi românii, chiar cea recentă!) consemnează titlul onorific de ”huligan” ca opus al ”activistului”, supus ierarhiei și disciplinei de partid, fără un discernământ propriu și slujbaș fără inimă al unui regim dictatorial.

Pentru că starea de revoluție – ca și cea a trăirii unui cutremur – nu se poate permanentiza, avem nevoie de certitudini, avem nevoie de trăirea la propriu a sentimentului revigorant de speranță. Evoluția – propusă de Sfântul Pavel ca o alternativă a revoluției, se definește ca înfăptuire a dreptății față de aproapele, ca pace frățească și bucurie a inimii (în special pacea frățească cred că e hopul care, odată trecut, ne ajută mult în relația cu aproapele …).

Este unanimitatea o himeră? Depinde unde o căutăm. În lumea care se țese în jurul dictatorilor (care se cred un fel de semizei pe pământ),  am cunoscut falsitatea unanimității, simulată prin ridicarea simultană a mâinilor (mai degrabă un exercițiu fizic decât unul intelectual … căci în timpul congreselor partidului comunist, votul era o formalitate iar ridicatul simultan al mâinii, confirmarea deplină a farsei democratice).

În Sfânta Biserică, unanimitatea se înțelege ca dar divin (una anima = o inimă, un cuget, o simțire) și presupune un curaj formidabil: curajul celor tari de a se îngriji de cei slabi, curajul de a trăi responsabil – pentru celălalt, curajul carității. În limba germană – UNANIMITATEA așa se și cheamă: EINMÜTIGKEIT* – și așa o și înțelegem mai bine: este curajul unei societăți de a se strânge în jurul celor slabi, pe care-i recunoaște ca fiind ai săi, pe care este determinată să-i apere și în care își găsește un scop și o menire. E conștiința responsabilității și nicidecum o oarbă ascultare.     

Avem nevoie de răbdare, statornicie și mai ales de îmbărbătarea și alinarea Sfintelor Scripturi pentru a rămâne unanimi, în jurul fraților care au mai mare nevoie de rugăciunile noastre și în jurul Preoților pe care ni I-a dăruit Bunul Dumnezeu, al cărui Sfânt Nume fie binecuvântat în veacul veacului, Amin!

(București – în 23 Iulie 2017)

___________________________________________

* în limba germană ”ein Mut” s-ar traduce cu ”un (singur) curaj”, ”o (singură) voință”. Unanimitatea poate genera unitate, doar dacă pleacă din inima încălzită de bunătate a fiecăruia (una anima), de aceea este un dar divin … putem să ne unim, dar doar în jurul Aceluia care ne iubește ca pe Fiul Lui, ca fii ai Lui, ca frați ai Fiului Lui … în grija pe care o purtăm aproapelui nostru!