Initial, articolul despre meciul lui Lucian Bute cu Jean Pascal (disputat in data de 19 Ianuarie – ora 6,00 la Bucuresti) avea titlul “Si stanga nu mai vine” … pentru ca in timpul meciului, un comentator inspirat si poate un pic dezamagit de prea lunga asteptare, a exprimat ceea ce vedeam cu totii: “Stanga lui Bute nu mai vine!”. Ea, care l-a facut celebru in intreaga lume, ea, care i-a adus supranumele de Mr KO, tocmai ea l-a tradat, intirziind pana in ultima runda.
Dupa ce am scris articolul, ieri seara, l-am trimis Domnului Catalin Tolontan – unul din cei mai buni jurnalisti ai nostri. Speram sa-l stimulez intr-o ancheta privind adevaratele cauze ale interventiei chirurgicale si sa aflam gravitatea acesteia.
Mi-a fost usor sa apas butonul “send”. Mai greu mi-a fost sa-mi vina ideea de a verifica – “Stai putin, oare ce-a scris Tolo despre meci?” … asa cum se cuvenea sa o fac, dintru inceput.
Nu mica mi-a fost mirarea cand am constatat ca Domnul Tolontan scrisese exact acelasi titlu – m-am frecat la ochi, se-nserase de-a binelea, dar am inteles cat de grea e de fapt meseria de jurnalist, cat de greu este sa ramai autentic in conditiile in care cu totii vedem acelasi spectacol sportiv … Sa fii primul care o spune: e parte din mecanismul presei, si conteaza la fel de mult cat ceea ce ai de spus! (http://www.tolo.ro/2014/01/19/si-stinga-nu-mai-vine/)
Interesanta coincidenta, educativa in primul rand. De aceea, cu scuzele de rigoare, nu pot face altceva decat sa revin la un titlu mai vechi – pe care evolutiile lui Lucian dupa meciul cu Mendy il justifica. Din pacate.
Asteptarea oboseste …
… dar noi ne-am trezit la prima ora, fara ceas. Emotiile s-au transmis din Canada pana la Pechea si-napoi, iar valul energetic puternic nu ne-a lasat sa ne odihnim decat de forma. Sunt rare momentele cand sportivi romani ajung sa lupte cu centura pe masa, asa ca a meritat fiecare minut din meciul care nu a inceput pentru noi decat atunci cand era prea tarziu – in runda a 12-a!
Pana atunci, Lucian s-a ferit. Cred ca si-a ferit mai degraba psihicul, pentru a ajunge din nou la foamea care l-a consacrat. Sau poate mana stanga, acolo unde e puterea lui. E sau era? Nu stiu, doctorii ar trebui sa ne spuna – ce operatie a suferit? Ce accidentare a avut? Cat au scris ziarele despre asta, cat s-au interesat jurnalistii despre asta?
Nu stim nimic, deci putem banui totul. Atunci am sa spun ca Lucian a fost incomplet refacut, dar bursa i-a convenit.
Am asteptat un meci intreg sa vad o explozie ca cele de pe vremuri – si nu am vazut mai mult decat teama de a nu pati o noua rusine. Accidentul cu Froch, accidentul cu mana lui de sprijin … au lasat urme adanci.
Din pacate, frica omoara speranta iar noi – daca nu putem adormi acum de suparare, ar trebui sa gasim resursele de a-i multumi Campionului nostru, pentru timiditatea si fair-play-ul de care a dat dovada si in acest meci: parca nu a vrut sa-l bata pe Pascal. Daca ar fi indraznit mai mult, daca ar fi inceput meciul macar in runda a 10-a … poate ca in ultimele trei runde ar fi avut mai mult timp de exprimare. Asa, cu tot respectul pentru munca lui Stephan Larouche – a parut ca-i da liber baiatului sau, dintr-o lesa nevazuta, abia in ultimele trei minute.
O zi cu semne de intrebare, in care cuvantul “revansa” s-a facut auzit prea devreme, dupa parerea mea. Sa speram ca stanga lui Bute nu si-a spus ultimul cuvant, dar cu ce ne va incalzi pe noi asta, daca steagul romanesc nu mai are loc in careul magic?
Pentru cei care mai tin minte jumatatea de luna de la meciul de la Bucuresti – ea a prezis un moment de cotitura in cariera lui Lucian. Merita sa revedeti comentariile celor infierbantati atunci … 🙂
Asteptarea oboseste, dar macar ne lamureste – pe cei care folosim timpul pentru a ne pune intrebari!
Lucian Bute la jumatatea drumului spre Absolut …
Calin Diaconu 