Conform teoriei elaborate de Alessandro Pizzorno, exista trei tipuri ale conflictului intre care putem sa facem deosebiri de fond:

– conflict al intereselor (in general materiale);
– conflict al identitatilor (de regula, cand apar entitati noi care-si cauta un loc in lume – fie ele partide, natiuni sau uniuni …);
– conflict al ideologiilor (inclusiv cele religioase, extremismul, razboiul rece).

Lupta pentru putere este fundamentala in politica pentru ca acela care are puterea, are sansele mai mari de a rezolva conflictul in favoarea sa.

Iata o definitie clasica a “puterii”: Abilitatea lui A de a-l face pe B sa actioneze intr-un fel in care in mod normal acesta din urma NU ar fi actionat. Sa intelegem deci ca puterea incearca nu numai sa supuna constiintele, sa le forteze sa intre in tipare predefinite, dar mai ales ca puterea nu este reala, daca nu se exercita asupra celorlalti. Puterea trebuie sa se intrebe zilnic: oare mai exist? Si nu are cum sa-si justifice adevarul existentei decat prin “teste” sau “teme” carora e chemata sa le faca fata, pe care cauta sa le rezolve.

Imi imaginez – glumind, desigur -, politicieni romani de succes in fata oglinzii Albei ca Zapada, intreband cu zambetul pe buze: “Oglinda – oglinjoara, sunt eu oare cel mai puternic din tara?” … iar raspunsul Oglinzii fermecate, ar suna astfel: “Esti, Marite Politician, daca vei reusi sa-l convingi pe Dl X sa faca/spuna/creada cutare lucru!”

Puterea politica are in mod necesar de partea ei forta prin se impune.

In definitia de mai sus, “A” poate fi tiranul sau o majoritate democratica, care-si creeaza mijloacele de impunere a planurilor/proiectelor/ideilor/strategiilor … dar, stati asa! Nu ar trebui ca acestea sa existe inainte de a fi impuse celorlalti? 🙂

Ba da. Dar asta tine de “stofa” din care sunt facuti politicienii.

Un cuvant de incheiere la introducerea despre puterea politica. Ea are nevoie de mijloace: economice, sociale, mediatice. Si primeste note dupa felul in care se iau deciziile, functionalitatea institutiilor si legitimitatea ei. Din nou, avem de meditat – nu numai la fond (ceea ce ni se propune sa construim in Romania), dar si la forma (cum ni se propune acest lucru).

Politicianul in Oglinda: "Cu cine ma iau astazi la tranta sa verific daca puterea (mai) e la mine?"

Politicianul in Oglinda: “Cu cine ma iau astazi la tranta sa verific daca puterea (mai) e la mine?”


– Daria, cum ti-a venit ideea muzicala in cap? Ai auzit mai intai cantecul sau te-ai jucat cu clapele …?
– Pai … nu aveam ce face in ziua aceea, m-am asezat la pian si am apasat clapele care am crezut eu ca se potrivesc, si pe urma, mi-a traznit ideea de cantec!
– Si pe urma, ce-ai facut?
– Am cantat tot cantecul, sa vad daca mai trebuie sa adaug ceva … si, cand a venit timpul sa ma duc eu la ora de pian, i-am cantat cantecul profesorului.
– Si ce-a spus?
– Ca este frumos. Si m-a ajutat sa-i fac un final desavarsit! 🙂
– I-ai pus un nume?
– Da. Se numeste “Polka”.
– Ce inseamna Polka?
– Un cantec mai rapid si mai vesel, un dans care se traduce cu “poloneza”, mai exact “femeia poloneza”!
– Multumim pentru interviu, speram ca in 2014 sa mai ai idei muzicale, pe care sa ni le impartasesti!


Ar trebui sa ne intoarcem in timp la Heraklit, care folosea deja termenul de “polemos” – pentru a defini “lupta” la nivelul ideilor, spre deosebire de cea de pe campul de bataie – acolo razboiul era treaba lui Ares – si de aceea era preferat termenul “arhios”/”areos”.

Conflictul este acel moment al unei relatii sociale in care un actor se straduieste sa-si impuna propriile idei si preferinte in fata opozitiei altuia.

Ca e non-violent (politic) sau e violent (razboi), conflictul cuprinde atat forma – tensiunea (starea de conflict) cat si fondul – povestea din spate, motivele si desfasurarea conflictului.

Nu pot sa nu-mi aduc in amintire perioada aparent “fara conflicte” in care statul comunist era garantul linistii sociale, si cat de dureroasa era linistea nefireasca lasata cu de-a sila peste Romania … Conflictul mocnea de fapt, si razbatea in fiecare banc cu Nea Nicu … Poate ca urechile celor care au trecut astazi de 45 de ani isi aduc aminte de linistea aceea nefireasca si sunt gata sa o confunde, nostalgic, cu o stare de bine pe care am pierdut-o, dar la care speram sa nu ne mai intoarcem niciodata!

Sa ramanem mai bine in zona polemicii, a politicii, a luptei de idei care cauta sa se impuna cu orice mijloace (oribile mijloace, le-am descoperit intre timp si ne-am inspaimantat!) … decat sa ne intoarcem la linistea nefireasca. Sau, mai rau, sa trecem si prin fazele conflictului violent … Nu, mai bine sa ne pregatim cu rabdare si intelepciune de campania murdara care se pregateste pentru prezidentialele de anul acesta, decat razboiul sau comunismul.

Dar fara murdarie in politica … oare nu se poate?! Caci fara politica, am inteles ca nu avem cum trai: spunea James Madison (al patrulea Presedinte al SUA, in lucrarea “The Federalist” – “doar daca oamenii ar fi ingeri, nu ar avea nevoie de guvernare!”.

Si iata, am avut parte – si de liniste si de zgomot – si stim sa facem diferenta intre cele doua stari! Adevarata politica se face cu zgomot – cel putin la popoarele cu sange mai cald … 🙂

Polemica  ne salveaza de sulita lui Ares!

Polemica ne salveaza de sulita lui Ares!


Stati jos pe scaunele voastre, si tineti-va bine de ele!

Daca nici voi nu ati auzit pana acum de profesorul David Easton, e timpul sa analizam impreuna definitia politicii data de acesta in 1965, si care a ramas in cartile de profil:

“Politica este o activitate sociala, prin care resursele (limitate si distribuite inegal), sunt alocate de catre o autoritate, a carei putere legitima este garantata prin forta.”

Degeaba cautati in definitia politicii “binele comun” sau “dreptatea pentru toti”! Nu, mai degraba reflecatm la prezenta necesara a conflictului, ca o preconditie pentru politica. Fara conflict, nu exista politica – nu-si are sensul dezbaterea!

Conflictul are diferite surse: faptul ca dorintele noastre depasesc resursele, sau ca resursele – fie ele materiale sau spirituale sunt distribuite inegal (atentie, nu am spus nedrept!) pot duce la conflict… Imaginati-va ce se poate intampla daca pe planeta noastra ar incepe o penurie de apa potabila! Sau, sa ne gandim la razboaiele religioase, care continua sa faca victime si in ziua de azi!

Politica se hraneste din conflicte, sau altfel spus: fara stari conflictuale, nu se justifica existenta politicienilor. Ah, ca sunt unii care alimenteaza lista cu propriile lor prioritati, atunci cand creeaza conflicte artificiale pentru a-si justifica existenta si statutul, asta e altceva …

M-as bucura sa definim impreuna conflictele “serioase” ale politicii romanesti, pentru a calcula unghiurile posibilelor rezolvari. Pana atunci, sa studiem in continuare cursul de politica intitulat “Political Phylosophy. An Introduction” – sustinut online de Prof Furio Cerutti pe platforma iversity: https://iversity.org/c/24?r=fa898

Sistemul Politic - dupa David Easton (1965)

Sistemul Politic – dupa David Easton (1965)


Sf Antonie cel Mare spune ca “Dumnezeu a facut lumea pentru om si pe om, pentru a-I sluji Lui” – adica ne invita sa ne bucuram, pe de-o parte, caci am primit in dar lumea intreaga, dar sa ramanem cu picioarele pe pamant, pentru ca avem un rost bine definit, pentru care am fost invitati sa intram in ea.

Sa ne bucuram ca toate cele materiale ni se supun, dar sa construim astfel incat sa preamarim numele Lui. Sa intelegem ca si noi, si animalele facem parte din lume, si putem lucra asupra ei – dar noi, spre deosebire de animale, trebuie sa lucram si asupra noastra, avem datoria sa ne punem intrebari cu privire la Creatorul nostru.

Ne dam seama de marimea lumii, adica de importanta cadoului facut noua de Creator, atunci cand ne dorim in mod serios cunoasterea ei. Abia atunci realizam ca lumea e “prea multa” pentru a o cunoaste in rastimpul unei scurte vieti pamantesti, in cursul unei singure vieti. De aici, ideea ca lumea se poate cunoaste de catre om numai pe parcursul succesiunii generatiilor, in mod colaborativ. Sau o alta, ca fiecare dintre noi ar trebui sa-si defineasca o lume … “a sa”, un spatiu restrans, intim, pe care sa-l lucreze impreuna cu cei apropiati lui …

Lumea – care pentru unii e o jucarie iar pentru altii este un spatiu de joaca – este un dar divin, de care generatii de oameni s-au bucurat si se vor bucura in continuare, DACA NU UITA DE PROPRIUL ROST, de scopul insasi al fiintarii, acela ca OMUL ESTE FACUT PENTRU A-I SLUJI LUI DUMNEZEU.

Explicatia ne-o da insusi Mantuitorul nostru Isus, si e consemnata de Marcu (2,27): “Sambata e pentru om, iar nu omul pentru sambata”. Adica sarbatoarea e pentru om, sa se tina de ea, sa isi aduca aminte o data pe saptamana (macar) ca se cuvine un timp pentru Cel care l-a chemat la existenta. Si de ce anume si mai ales cand au inventat vechii evrei saptamana, ca spatiu de sase zile plus una care “nu-i a noastra”? Pai, inevitabil, dupa ce au invatat pe propria piele, generatii la rand, ca sufera de boala uitarii, ca nu retin greselile si deci trebuie sa o ia mereu de la inceput – pe drumul greu al pribegiei, fie ea egipteana sau, mai tarziu, babiloniana!

Avem lumea, insa trebuie sa definim si un timp corect impartit al lumii, care sa reflecte realitatea de facto: suntem stapani, ca sa slujim liberi Celui mai presus de toate!