Dacă mi-ar trece prin cap să nu mai privesc frunțile încruntate ale conaționalilor mei, această retragere a mea în sine-mi, nu ar însemna că am eliminat supărarea lor.

Dacă mi-ar trece prin cap să-i fac să râdă, prin jocuri de cuvinte sau bancuri, hohotele lor zgmotoase nu ar dura suficient de mult, pentru a-i vindeca de nostalgie.

Chiar așa am ajuns, ca într-o lume tot mai bolnavă să ajungem să tânjim după lumea pre-pandemică?

Zguduiți de incertitudini și schimbările rapide care au loc în jurul nostru, curajul nu mai înseamnă doar rezistența fizică a prezenței la datorie, pe câmpul de luptă care a devenit viața noastră, ci mai ales puterea de a menține pacea interioară, în mijlocul haosului. Această pace interioară, expresia libertății noastre spirituale, este fundamentul stabilității sufletești și al clarității în acțiuni.

Libertatea autentică nu vine din absența conflictelor externe, ci din capacitatea de a rămâne împăcat cu noi înșine și cu valorile noastre fundamentale, indiferent de circumstanțe.

Curajul de a trăi cu această certitudine a păcii interioare este o invitație de a ne ancora în ceea ce este cu adevărat esențial: relația noastră cu Divinitatea, compasiunea față de semeni și o viață trăită cu integritate. În fața provocărilor, acest tip de curaj ne oferă stabilitatea necesară pentru a naviga prin furtunile vieții fără a ne pierde echilibrul.

Astfel, suntem chemați să cultivăm și să protejăm această pace interioară, care ne eliberează de frică și ne deschide calea spre o viață trăită cu sens și în armonie cu valorile creștine. În această libertate interioară găsim adevărata putere de a transforma lumea din jurul nostru, nu prin forță, ci prin exemplul unei vieți pașnice și curajoase.


Ce nedreptate i-am face Pruncului, dacă nu I ne-am închina Lui, pe motivul vârstei … fragede!

Cu dureroasă înfumurare, am arăta că socotim că nu avem nimic de învățat din gângurelile pe care inima noastră împietrită nu le poate înțelege … Astfel, pentru a ne elibera de prejudecata valorii propriei noastre vârste, vă propun să recunoaștem un adevăr simplu: vârsta nu conferă drepturi speciale și nici nu poate deveni o stavilă ce s-ar opune demnității persoanei.

Să ne lăsăm educați de Regula Sf. Benedict (R.B. 63, 5): ”Aetas non discernat ordines nec praeiudicet” – adică vârsta nu poate fi socotită ”factor ordonator” (sau ordinator?), nu este decisivă în ordinea (sau ordonarea?) acestei lumi, și nici nu-i bine să-i permitem să devină sursă de prejudecăți, după cum ne este nouă la îndemână (după cum ne convine).

”Aetas non praeiudicet”, înseamnă: să ne ferim de judecățile anticipate (în sensul în care judecăm pe-un altul, având deja formată propria-ne părere); să evităm criteriul (sau argumentul) vârstei în discuțiile în contradictoriu; să nu ne pripim, fiindcă putem aduce prejudiciu nemeritat celuilalt, grăbind afirmarea unei dreptăți personale … 

Cu ocazia Nașterii Pruncului Salvator al Lumii, ne întrebăm care ar putea fi relația normală între Părinți (bătrâni) și Copii (tineri)? Dacă vârsta nu-ți dă drepturi speciale, ea vine totuși cu obligații și datorii pe măsură: cinstirea bătrânilor și iubirea celor tineri.

Eliberați de frică și prejudecăți, vă propun să încetăm a-i socoti pe cei în vârstă ”expirați”, iar pe cei tineri neexperimentați sau ”prea cruzi” pentru a merita să-i ascultăm cu atenție.

Întrebarea zilei de azi, lângă Bradul de Crăciun, obieci adus se pare de Familia Regală a Hohenzollernilor, atunci când au descins în Principatele Unite: ”Când am învățat ultima oară ceva (și ce anume?), de la un Copil?”  

Sursa foto: Botticelli (Uffizi): ”Nativity”


”A câștiga încrederea celuilalt” este un proces fundamental al vieții sociale. Complexitatea conceptului de ”încredere câștigată (sau pierdută)” precum și rolul acestui concept în luarea deciziilor atunci când suntem în diferitele situații care necesită interacțiunea cu ceilalți, este dat de experiențele noastre anterioare (situațiile în care am mai fost cândva), preferințele noastre personale (vezi naivitatea expresiei ”dacă simt ceva pentru tine, îți ofer cu drag încrederea mea”) și importanța pe care o acordăm principiilor, după care alegem să trăim …

E greu celui fără principii, să priceapă cele de mai sus? Atunci, să dezvoltăm un pic de ce e important să avem un set de principii și cum ne ajută aceste principii ”personale” (însușite și trăite, nu inventate sau declamate), în raporturile noastre de încredere, cu ceilalți.

Li se mai spune și ”principii călăuzitoare” – fiindcă acționează ca o busolă, într-o lume plină de tentații și atracții. Beculețele Crăciunului și cadourile materiale care se oferă și primesc, creează iluzia unei lumi mai bune. Însă lumea nu se poate transforma ”peste noapte”, în luna Decembrie, fiindcă noi tocmai ce-am primit un cadou. În schimb, atunci când cineva drag își amintește de noi, în mod dezinteresat și fără intenții ascunse, sau și mai bine, se oferă să ne ajute – fiindcă realizează impasul și greutățile pe care le avem de confruntat, aceasta contează pentru măsura corectă a încrederii acordate. (Apropo, cadoul cel mai frumos pe care-l putem face de Crăciun, este timpul pe care-l oferim unui popas ”împreună”?).

Valorile și principiile, dacă le însușim ca mod de viață, ne oferă stabilitate interioară. Ele sunt izvor de încredere a discernământului între bine și rău (engl. ”confidence”), și ne ajută în alegerile pe care le avem de făcut. Nu ne schimbăm după conjuncturi, după ”cum bate vântul” – ci avem un drum al nostru. Cu toții ne dorim autonomia și tânjim să trăim (dacă s-ar putea, cât mai repede) ”pe picioarele noastre”. Pe termen lung, liniștea interioară a încrederii în sine – este oferită de ”lumina cărărilor” pe care mergem (vezi Psalmul 118), a legilor trăite interior, a principiilor după care am ales să ne purtăm viața. Încrederea pe care o avem în noi înșine, pentru a nu fi simplu fum (vezi ”înfumurare”, sic!) are nevoie de certitudinea pe care o primim în dar, atunci când urmărim și urmăm binele.

Încrederea ”în celălalt” este în legătură directă cu ”binele comun”, care presupune unire în jurul unor idealuri și valori comune. Timpurile de pace care vor veni, nu vor fi posibile fără bucuria con-viețuirii, fără recunoștința existenței celuilalt, care este diferit în multe privințe, dar de care mă leagă firul încrederii: ascultăm de aceeași Lege, a credințelor interioare. Moralitatea, care este premisa binelui comun, are nevoie de un set de principii pe care le vom aplica în viața de zi cu zi. Legile nu sunt simple reguli ce trebuie urmate, ci cărări pe care, dacă alegem să mergem, ne con-duc spre Lumină, Adevăr, Bine, Dreptate și Pace.


Ca în fiecare An, într-una din cele 365 de Zile ce ne sunt dăruite sub formă de Timp, ne propunem să lăsăm de-o parte egoismul și preocupările noastre legate de supraviețuire, pentru a ne ne mira că suntem o Țară, o Națiune strânsă sub Tricolor. Ne bucurăm și anul acesta de Ziua Națională, Ziua Marii Uniri, împreună cu frații și surorile noastre de-un neam și-un crez …

Sunt câteva puncte pe care aș dori să le împărtășesc:

  1. Istoria se scrie de către oameni, împreună cu Dumnezeu. De la Dumnezeu vine darul, de la oameni sunt așteptate și sunt necesare munca și sacrificiul: munca ține de fapte și idei iar sacrificiul de lepădarea orgoliului și al interesului personal. Soluția ”Alexandru Ioan Cuza” ne arată că cel mai bun candidat este acela care poate determina o ”conciliere între rivali”;
  2. Pregătirea unității naționale ne arată importanța profundă și rolul culturii: pregătirea poporului pentru primirea Darului Dumnezeiesc: renașterea culturală care începe cu Școala Ardeleană, trezirea sufletului românesc din letargia fanarului și realitatea roadelor unei libertăți a Vechiului Regat (Principatele Unite/1859, Principatele Independente/1877-8, Regatul României/1881) – între ele există o comunicare, o unitate de idealuri.
  3. Fiecare generație este chemată să contribuie, cu muncă și sacrificiu, la consolidarea Unirii. Fragilitatea acestei construcții merită atenția noastră (rapturile teritoriale din 1940), încălcarea principiului înscris în textul Proclamației de la Alba Iulia: ”Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat”.   

Suntem numai lucrătorii viei, nu proprietarii ei: să fim recunoscători! Să recunoaștem realitatea faptului că via nu e a noastră, ci o administrăm temporar. Să fim atenți la schimbul de generații – la arta predării și preluării: Unirea nu este materială – deși Statul are nevoie de taxele noastre; Unirea nu este înfăptuirea politicienilor naționaliști, ci a politicienilor care și-au orientat cariera spre ideea de Patrie. 

Entuziasmul Unirii se hrănește zilnic din Iubire, Speranță și Credință – ea nu are nevoie de un dușman comun (deși asuprirea străină funcționează ca un ceas deșteptător), ci de sacrificiul orgoliului și ambițiilor personale, în slujba binelui comun și al interesului național. Nu putem face abstracție de simpatiile personale? Măcar de-am avea inteligența de a conduce patriotic, mulțumind Bunului Dumnezeu că facem parte astăzi din Marea Familie a Popoarelor Europene Democratice, pe care o numim Uniunea Europeană  …  

PS – … m-am gândit să vă ofer aici atât ceva ”vechi” (Textul – de altfele foarte actual și inspirațional – al unei Conferințe despre Unire, ținută de Ionel I.C. Brătianu, la Radio, în 1934) cât și ceva ”nou” (o imagine a Horei Unirii, generată de Inteligența Artificială Dall-E după un prompt ce reflectă inspirația și gândurile acestei dimineți (”Te rog să realizezi un tablou, astfel: stelele din steagul Europei poartă costume nationale românesti, si încing o horă a bucuriei pentru a exprima unitatea patriotică în spiritul valorilor democratice ale Uniunii Europene, din care facem parte …”)

București, 1 Decembrie 2023


Vânarea urșilor este permisă la noi în țară, însă doar cu aviz de ministru. Oamenii nu pot (fiindcă nu au voie!) să se apere, riscând dosar penal: dacă răpun o fiară protejată de lege, intră la pușcărie. În Vest, lucrurile stau altfel. Sălbăticiunile sunt identificate genetic, monitorizate și urma lor e ținută (fără acord GDPR), într-o bază de date. Ai lor au numere, ai noștri sunt anonimi (încă).

Anul 2023 ar putea aduce o schimbare, fiindcă subiectul ”animal sălbatic vs. animal îmblânzit” a intrat spectaculos și abrupt pe ordinea de zi (și pe agenda personală, presupunerea ne aparține), a chiar Președintei Uniunii Europene.

Cum așa?

Aliatul (nesperat) al țăranului român este de data aceasta, exemplarul Canis lupus numit GW950m – un lup care a dat o raită anul trecut prin comuna Beinhorn, parte din orășelul Burgdorf, din regiunea Hanovra în Saxonia Inferioară (Germania).

Mânat de instinctul său de prădător, lupul a atacat cu sânge rece ce-a găsit având sânge cald, în poiana din pădurea alăturată. Un ponei (probabil prea sigur pe sine? cu ținută de pur-sânge?), pe nume Dolly, care de 30 de ani făcea parte din Familia Ursulei von der Leyen. Stare de șoc: cum a fost posibil?!

Justiției din Germania i-a trebuit o lună de zile să-l pună pe-o listă a morții pe GW950m. Atenție, furia a fost atât de mare, încât l-au pus atât pe el cât și întreaga lui haită. Adică exterminarea neamului și a genei rele … Deh, lupul rău, e acela care ne-atacă oile noastre, nu-i așa?

Deși lupii sunt specie protejată în Europa, cineva (nu e clar dacă Familia von der Leyen sau un avocat susținător al drepturilor fermierilor nemți) a depus o Cerere pentru aprobarea unei Excepții Speciale de la Legea speciilor protejate (astfel, lupul GW950m a devenit, cu acte în regulă, fugar) …

Mai mult, după moartea poneiului Dolly, Ursula a dat semne ale puterii de care știe să se folosească, cerând oficialilor din Comisia Europeană să reevalueze strictețea regulilor care protejează lupii în Europa.

Mă gândesc: poate avem și noi, la Ministerul Mediului, o analiză (în detaliu) și o statistică (la zi) a crimelor semnate de lupi și urși anonimi, neînregistrați încă într-o bancă de date genetică … sau măcar rapoarte ale știrilor care au apărut în presa dințara noastră, în ultimii doi-trei ani?

Ar fi momentul propice ca vocea fermierilor și pădurarilor români să se facă auzită în cadrul Comisiei Europene? Poate ar fi timpul ca la rândul nostru, să numărăm capetele sălbatice de la noi din țară și să le recoltăm …

Imagine GIF, desen animat – caricatura reprezentând pe Ursula care ”a luat în vizor” sângerosul lup ce i-a ucis poneiul preferat. Sursa: Politico https://www.politico.eu/article/ursula-takes-on-the-big-bad-wolf/