In filmul “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu” – succesiune de secvente atent selectionate din viata primului presedinte al Romaniei -, ni se explica de ce, la fiecare revenire in tara dintr-un turneu asiatic (fie ca era vorba de China dar mai ales dupa vizitarea Coreei de Nord), replica pentru Comitetul Central al Partidului Comunist Roman ar fi putut fi urmatoarea:

“To’arasi, voi de ce nu ma aplaudati cum am vazut ca o fac to’arasii nord-coreeni? Oare voi nu ma iubiti la fel de mult ca ei? Va rog sa luati masuri, to’arasi! Va rog sa lasati libertatea to’arasilor nostri, adevaratilor comunisti, sa se esprime! Sa se manifeste in dragostea lor fata de Partid si fata de Statul Român! Daca vor sa aplaude si sa scandeze – sa o faca, nu ma opun, insa va rog pe dumneavoastra sa organizati aceste aplauze si scandari, astfel incat sa evitam orice urma de harmalaie sau neintelegere. Strigatul lor sa fie unitar, to’arasi: ca un singur glas sa se inalte spre cerul patriei vointa de fier a intregului nostru popor! … Si acum, la treaba, stie fiecare dintre voi ce are de facut!”

Vizionand anul acesta filmul, nu numai ca am inteles mai bine etapele prin care “cel mai iubit fiu al poporului” a ajuns sa se masoare cu fortele naturii (inundatii si cutremur) sau cu imperialismul capitalist … ci in special mi s-a parut ca inteleg un anumit specific al dictaturilor comuniste din Asia, anume latura lor de maxima adulare, de idolatrizare a unor personaje de tipul “om normal”, “fratele de langa mine”, “parintele meu”,  transformat in super-erou.

Normal ca am tresarit la auzul vestii ca cel de-al doilea Kim din dinastia dictatoriala a Coreei de Nord a suferit un infarct. Dupa KIM-IL-SUNG (ETERNUL Conducator, pe care noi ca romani ai lui Ceausescu il stiam mai bine drept KIM-IR-

SEN :-)!), acesta a fost IUBITUL Conducator KIM-JONG-IL. Se fac deja pregatirile pentru instalarea MARETULUI Succesor KIM-JONG-UN, care nu are alta sansa de a se impune decat prin fermitatea cu care-si va depasi tatal si bunicul …

Numai ca noi, europeni sau americani get-beget, care nu intelegem diferentele de nuanta dintre acesti KIMI, vom continua sa-i consideram pe toti “o apa s-un pamant”!

Morala zilei: Moartea unui dictator nu inseamna neaparat ingroparea dictaturii!

VLADIVOSTOK. President Putin with Kim Jong-Il,...

Image via Wikipedia


1. Care era relaţia adevărată între Iliescu şi Ceauşescu. Cum se transformă dragostea în ură şi ce rol nefast joacă suspiciunea? Dar agenturili străine?

2. Cine a câştigat în partida de cerculeţe pe băţ din 1976?

3. Dacă îşi aduceau singuri cerculeţele sau lăsau să se afirme pentru aceasta băieţii din planul depărtat al imaginii?

Aşteptând comentariile Dvs.,

Cu drag – Fotograful de servici.

 


Dom’ Preşedinte are nerv!

Şi nu e de la căldură… E de la PDL. De la oamenii lui. Oamenii Preşedintelui. Şi loveşte direct, nominal, în: Cezar Preda, în Sever Voinescu, în Radu F. Alexandru…

Mă rog, ar urma demisii de onoare şi concluzia firească: Băsescu conduce PDL, direct – nu de formă!

Băsescu nervos… a ajuns să folosească condiţionalul optativ cu sensul evident “bate şaua să priceapă iapa“: “Dacă eu conduceam PDL, aş fi renunţat imediat la cutare şi cutare…”

Uite cum ne face Băse să revenim la o chestiune mai veche, încă nelămurită: ce tip de lider politic intră în istorie cu ultimele lui gesturi, atitudini sau … cuvinte?

De pildă, ce-am reţinut din toată epoca Ceauşescu: “Staţi liniştiţi la locurile voastre!” sau “Nu răspund decât în faţa Marii Adunări Naţionale!”

Ce-am ajuns: SUPRAVIEŢUITORI în PROPRIA  NOASTRĂ ŢARĂ!

POPEYE THE NERVOUS MAN


Nu vi se pare oarecum ciudat să apară pe micul ecran, pe mai multe posturi aceeaşi temă, în acelaşi timp? Parcă ar avea cârtiţe unul în redacţia celuilalt, luptând pentru a a construi o identitate proprie legitimată de o prezenţă în grup: suntem negustori adevăraţi dacă avem prăvăliile pe aceeaşi stradă… La fel cum îşi furau titlul de primă pagină, când lucrau la ziarele de prin anii 95-96! (Atenţie, nu vorbim de un “breaking news” – când s-a împământenit ca televiziunile şi radiourile, ziarele şi chiar unele reviste să-şi înghesuie microfoanele şi reportofoanele sub nasul deţinătorului de informaţie!)

Lăsând să dispară intimitatea unei analize proprii, lucrând sub imperiul unei legi absurde – ia vezi, ce dau ăia, să dăm şi noi la fel, – se pierde inevitabil din profunzime, se fac lucrurile de mântuială, de-a dreptul…româneşte! Dar aşa se creează un curent de opinie: vorbind mai mulţi despre acelaşi lucru.

Ne trezim deci ascultând în silă despre un fapt important petrecut în urmă cu 20 de ani: un proces politic încheiat cu un asasinat politic şi o îngropăciune ilegală – care au pus capăt unei lungi perioade din istoria acestei ţări, deschizând în acelaşi timp o alta. Pentru că zilele sunt legate între ele, oamenii sunt legaţi de zile, iar generaţiile sunt formate din oameni :-), timpul nu s-a oprit în loc şi iată cum ne întoarcem la acelaşi zid al cazărmii din Târgovişte, via cimitirul Ghencea.

Ce mai căutăm acolo? Ce sperăm a afla nou despre noi înşine? Trecerea de la comunism la post-comunism? Zorii capitalismului original de România?!

E vară, ne imaginăm cu uşurinţă că trupurile lipsite de viaţă s-ar descompune repede uitate la soare, iar istoria Ceauşeştilor ne este servită pe larg, atât pe B1 cât şi pe Realitatea – într-un duplex în care Cartianu se ia la întrecere cu Cristoiu asupra adevărului ultim.

Senzaţia de “ceva-nu-e-în-regulă” cu tema propusă vine şi din faptul că ne-am obişnuit ca amocul ceauşist să ne lovească iarna. Spre final de an, în ultima decadă a lui Decembrie: mai băgăm câte o execuţie, nişte frânturi de proces simulat, furia în alb-negru a unei populaţii îngrozite de veştile unui oraş sub teroare, tricolorul găurit, taburi pe bulevard şi mitraliere în noapte, neputinţa unor voci care strigă isteric dar fără convingere: “NU TRAGEŢI! NU TRAGEŢI! NU TRAGEŢI! STEAGUL NOSTRU E PE CLĂDIRE! OPRIŢI FOCUL! OPRIŢI FOCUL!” … şi nimeni nu le ascultă, pentru că o criză de autoritate gravă şi mare se întrevede la orizont!

Hei! Destul cu amintirile acelor zile… Emisiunea difuzată ieri noapte pe Realitatea, ne-a arătat ce NU VREM SĂ VEDEM. Nu cu oldboy-Păunescu vorbind la mişto în contradictoriu cu o sexy-Dragotescu aflată pe fugă: “nu mai pot să stau, că plec în concediu” … “vai, da’ cum, să rămân singur – cum să continui fără Corina, care…” (Care ce, domnule Păunescu? Ţi le ridica la fileu, or what? – scurtă pauză publicitară)… NU AŞA înţelegem să rezolvăm problematica complexă a ceauşismului (luminat sau întunecat) şi a urmărilor sale adânci în mentalul românesc…


carticicaDupa inlaturarea lui Ceausescu prin impuscarea sa langa un zid oarecare al unei foste capitale a Tarii Romanesti (pana atunci celebra prin Turnul Chindiei); am avut de rezolvat si pus la punct multe probleme… Una dintre ele a fost sa aducem in actualitate Legea Fundamentala a Statului, CONSTITUTIA. Sa o transformam din litera moarta in litera vie:  sa o adaptam astfel incat un “experiment” trist de genul concentrarii puterii in mainile unui singur om sa nu mai fie posibil.

Pe de alta parte, e simpatic sa constati reactia poporului in ce priveste “nevoia de Tatuc”… Romanii stau mai linistiti daca stiu ca acolo sus, e cineva care domina structurile; care “le arata el lor”; care “se pune cu ei”, se ia la tranta cu mariile – dar in acelasi timp nu uita sa coboare la nivelul “de baza”: in piete, la nunti, botezuri, balciuri si targuri… Destinul lui Basescu tine aproape de portretul pe care acesta si l-a schitat, si pare ca se apropie din ce in ce mai mult de cel al lui Cuza!

constit comentataCu siguranta nu am fi retinut nuantele subtile ale separatiei puterilor in stat si nici mecanismele autoreglarii dintre cele trei puteri aflate in complexa si frumoasa interactiune, daca nu ar fi existat aceasta “fortare a interpretarii constitutiei”. Observati cum  carticica galbena a inceput sa fie purtata pe la televiziuni? Cum abia acum, in aparenta ananghie, isi intra in drepturi – caci asta e soarta legii: sa o folosesti abia atunci cand ai nevoie de ea!

Se cuvine deci sa multumim Domnului Presedinte ca ne-a inflacarat inspre lectura si interpretarea Constitutiei; de am ajuns sa stapanim termeni complicati, cum sunt: desemnat, numit, propus … dizolvare, consultare … majoritate dinamica …

Cine ar fi crezut ca in micuta carticica galbena vom gasi atata intelepciune? separatia puterilor in statSau ca – pe langa ea, s-au mai scris tomuri intregi  de comentarii avizate, ca exista o disciplina numita drept constitutional si ca avem in aceasta tara o Curte Constitutionala, stand intr-un fel de-asupra tuturor…

Daca am inteles bine, soarta puterii in democratie este sa fie in mijlocul unui joc al paselor, al echipelor – individualitatile prea indragostite de minge si dribling fiind admirate atunci cand marcheaza, dar huiduite cand pierd mingea la adversar. Iar acum, adversarul nostru e … criza! Hai Baietii! Putina concentrare! Pe ea, pe mama ei!…