Golden Boy...

Inimile faraonice ale conducătorilor politici se împietresc pe măsură ce desconsideră semnele trimise lor de Dumnezeu. Nici vaietul poporului şi nici sfaturile consilierilor nu sunt luate în seamă de aceia care încearcă să-şi scrijelească numele în cartea neamului pe care-l conduc…

...ceva mai târziu, în istorie!

Şi nici nu poate fi altfel: atunci când un conducător ascultă prea mult în dreapta sau în stânga – e catalogat drept slab şi şovăielnic. Iar poporul, atunci când se face auzit dincolo de graniţa stearpă a manifestaţiilor autorizate – se cheamă că “a făcut (o) revoluţie” … ori, ştim că până şi acestea sunt confiscate de liderii lor.

Darea de seamă a celor puternici – e numai în faţa lui Dumnezeu, nu poate fi altcum! Şi noi, cei slabi (dar mulţi :-)!) – şi cei puternici care ne conduc, suntem supuşii Domnului. Iar când spunem “supuşi” înţelegem că punem înaintea Lui libertatea noastră şi înaintăm pe cântarul Judecăţii Sale faptele noastre…


Pe calea unei încurcate frăţietăţi. Aşa au ajuns evreii să se robească de prea multă muncă în Egiptul lui Faraon. Frăţietatea invidioasă, falsă, monstruoasă, care domina relaţiile dintre feciorii lui Iacov-Israel … a condus după cum citim, la vânzarea fiului favorit Iosif ca sclav unei caravane care avea treabă la vecinii din apus.

Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov – nu numai că preface pilduitor răul omenesc în Bine suprafiresc – ridicând pe Iosif la înalta demnitate de al doilea om în stat -, dar ne dă un semn suplimentar asupra căruia stăruim în meditaţia de azi.

Numai într-o perfectă frăţietate, armonioasă completare a calităţilor individuale ale fiecăruia, numai astfel va putea peste câteva generaţii Moise (un gângav – adică un bâlbâit timid – cum se autodenumeşte singur), prin vocea fratelui său cu trei ani mai mare,  Aaron, să-şi convingă conaţionalii şi nu mai puţin pe încăpăţânatul Faraon, că întoarcerea acasă a poporului ales trebuie să aibe loc!

Ce trebuie să înţelegem? Că frăţietatea (sau fraternizarea solidară?) este expusă pericolelor disoluţiei mai ales în perioadele de bine, de preaplin, când ne certăm între noi neştiind cum să împărţim roadele bogăţiei … Şi iarăşi, că frăţietatea are şanse de realizare mai mari, atunci când greul îi uneşte pe oameni.

Avem de luptat cu aducerea aminte a răului, pentru a nu lăsa frăţietatea pradă făţărniciei…

Brothers in Arms