A fi indiferent, nepasator fata de cele ce se-ntampla in lumea din jur din care faci si tu parte – inseamna sa te retragi un pic, sa pari un pic distrat, iesit din jocul in care nu ai accepta mai mult decat un rol de umplutura.

In limbajul comun, indiferenta inseamna de fapt neimplicare.

Indiferenta ca mod de viata, ca filosofie – inseamna a socoti cu aceeasi moneda toate cate se-ntampla in jurul tau, inseamna sa pastrezi aceeasi distanta fata de toate celelalte.

In limbajul filosofilor, indiferenta presupune egalizarea distantei intre subiectul cunoscator si lucrurile cercetate. Adica, obiectivism.

De aceea, vom spune ca un filosof nu poate ramane indiferent, ci trebuie sa fie … “gleichgültig”, sa respecte aceeasi masura in judecarea lucrurilor din jur (toate au aceeasi valabilitate in ochii celui care cerceteaza).

Noi – oamenii de rand, ne rezervam luxul de a avea pareri, pe cand filosofii au obligatia de a construi pe convingeri!

 

 


Bombardamentul mediatic la care este supusa ratiunea noastra in acest an – ne determina afirmatia ca suntem invitati sa devenim un popor de sceptici, care se-ndoieste de tot.

Adica, vorba lui Kant, oameni din aceia care nu suporta sub picioare pamantul stabil al certitudinilor, implicit nu au cum sa-si doreasca a construi in viata lor mai mult de-un cort, caci firea lor ii porneste mereu spre alte pasuni, mai verzi … spre “mai bine” din pricina ca “si aici e rau” (sau “nici aici nu-i suficient de bine”).

Suntem indemnati sa fim sceptici – adica nomazi fara convingeri, privind nepasatori cum, in asteptarea marelui cutremur, s-au pus ei pe clatinat lumea din jur!

Intrebarea timida, daca lupta la care asistam si despre care vedem ca se poarta fara manusi si menajamente – intre fostii comunisti si fosta securitate -, ar reprezenta poate sfarsitul unei epoci triste, include de fapt speranta ca notiunea de “clatinare” si cea de “clatire” ar putea avea totusi o radacina comuna.

Imi place sa cred ca nu suntem un popor de tradatori saltareti (desi stramosii au fost preocupati de tema tradarii incepand cu primele balade iar “solutia imorala” e astazi inca firesc acceptata) si nici nu putem fi corupti la scepticism … dar trebuie sa recunostem in discursul “celor de la butoane” ca se mizeaza mult pe prostia si intunericul care s-au inghesuit in fibra acestui neam, dupa 1948.

Sa ne apreciem conducatorii si sa-i alegem – dupa tipul de intrebare pe care-l adreseaza poporului: unii vor doar sa-l conduca, iar altii ar trebui sa-l ridice …

Pe acestia din urma, inca, ii mai asteptam :-)!