Place de la Concorde parisAstazi nu se mai vad urmele ghilotinei care a taiat capul regelui Ludovic al XVI-lea in data de 21 Ianuarie 1793. Nimic din urmele terorii iacobine…
Masinile, civilizate de stopuri, se grabesc ordonat intr-un flux al sensurilor unice.
Drumul istoriei Frantei a avut poticneli. Dar Concordia – intelegerea dintre republicani si regalisti s-a asternut asupra tarii de multa vreme.


Dupa o decolare fara emotii de pe Aeroportul Charles de Gaulle, la geamul unui AIRBUS, filmez de ramas-bun Orasul Luminilor (sau al luminitelor – cum se vad ele de-aici, de sus :-)!) … pana in clipa in care intram in nori.

Stadionul pe care il puteti vedea destul de clar este Stade de France.


Melodii scurte, pe care nu au gasit de cuviinta sa le lungeasca inutil. Eu le-am dat dreptate si le-am invatat pe dinafara. Am doua, foarte aproape de suflet.

Prima, pe care Paul McCartney ar fi compus-o privind un cortegiu funerar trecand pe strada – se cheama “I’ll Follow The Sun“(1964). Am optat pentru o versiune de scena apropiata zilelor noastre – Paul, la Paris in 2007. Forma maxima 🙂

A doua, “All Together Now” (1967), pare o gluma pentru copii – cantata de cei patru lorzi rebeli, adolescenti mereu la moda … Chiar asa! Putem sa gandim ca poate au simtit nevoia unui “raspuns” la “The Sound of Music” care spargea box-office-ul  in 1965? 🙂

Invitatia acestei dupa-amieze fiind lansata – puneti castile si explorati lumea Beatles-ilor!


Am ramas prima oara surprins că imagini din copilăria mea, amintiri personale ale unor obiecte lângă care “am crescut mare” sunt tratate ca istorie de catre altii, atunci cand … în Barcelona fiind, am avut prilejul de a vizita (renunţând cu plăcere la o partidă de shopping 🙂 ), Muzeul de Istorie al Catalunyei. Atunci am fost uşor intrigat că obiecte banale precum frigiderul FRAM, televizorul alb-negru sau radioul cu tranzistori … au fost aduse (poate de la gunoi) şi expuse într-o sală pretenţioasă (şi preţioasă) de Muzeu…

Senzaţia s-a repetat nuanţat anul acesta, când am vizitat Muzeul Grevin la Paris. Oare nu cumva am început să îmbătrânesc? Oare nu cumva au nevoie cei mici de imagini pentru ca poveştile mele despre secolul trecut să fie credibile?

Pentru că se întâmplă în jurul nostru, în timpul vieţii noastre, istoria contemporană nu ar avea nevoie de săli speciale în muzeele de profil. Însă atunci când specialistii observă că anumite lucruri dispar de pe scenă, că ele “devin istorie”, atunci abia – acele lucruri gasesc un loc de refugiu in Muzeu.

Contemporaneitatea se exprimă în sânul unei generaţii astfel: copilul – care nu sesizează diferenţa între o sala de ev mediu şi un living al anilor ’60 ai secolului trecut; părintele – care priveşte cu nostalgie lucruri care îi aduc aminte de copilărie şi bunicul – care senin şi înţelept, nu se mai minunează de nimic!

Simplitatea anilor 60 la Muzeul Grevin, Paris


Conservatoire National de la Region - St Maur des Fosses

Nu departe de Paris, la  vreo 10 km – se afla o localitate linistita, Saint Maur de Fosses. Aici a avut loc, saptamana trecuta, Finala Editiei 2011 a Concursului “CMF”.

Ne-am bucurat sa constatam buna organizare si avem motive sa laudam seriozitatea organizatorilor: orarul a fost respectat, ceea ce nu a fost usor.

Un cuvant de apreciere si multumire pentru profesorii care s-au straduit sa slefuiasca talentul micutilor pianisti!

Am invatat ca la un concurs se aplauda altfel decat la un concert: mai retinut, nu de alta – dar nu poti influenta JURIUL cu zgomotul palmelor tale!

Ne-am reamintit ca “junioratul” are o data fixa la care se termina, oficial – 18 ani. Dar nu are data certa de inceput. Astfel, la categoria SUPERIEUR II, unde ne-am inscris (Tudor, 10) – au participat atat copii mai mici decat el, dar si adolescenti in toata regula, care cu putina incredere ar fi putut lucra ca baby-sitteri in vacanta scolara …

Am invatat pe pielea noastra ca adrenalina si emotiile parintilor sunt poate chiar mai mari decat ale copiilor care concureaza: intre un roller-coaster de la Disney si un fotoliu confortabil dintr-un minunat amfiteatru, atunci cand pe scena e copilul tau – nu gasesc ca e o mare diferenta!

Tudor a primit “a treia medalie” la categoria lui: dar lectia cea mai importanta pe care a absolvit-o cu aceasta ocazie este a vointei de a duce pana la sfarsit un lucru inceput, de a nu abandona. Pentru acest lucru si pentru bucuria reintalnirii Parisului, ii multumim!