Pagina anterioară din Libel (8) 

Rezumat: 

Theodor Valerian Bourza s-a născut la Mediaș, în familia învățătorului Feodor Bourza,  în anul 1831. Primii ani de școală, între 1841 si 1845, îi parcurge la Elisabethopolis (Dumbrăveni), apoi continuă la Blaj și Sibiu (1846 – 1847). În vremea tulbure a Revoluției de la 1848-1849, urmează îndeaproape pe Timotei Cipariu (inclusiv în exilul din Țara Românească). Revenit în Ardeal, reia și finalizează studiile în 1850, la Brașov (ajutat de Iacob Mureșanu). 

Din 1851 (la vârsta de 20 de ani) începe munca de dascăl (”docente”), în Mediașul natal, ajungând ca în 1852 să aibe în grija sa 180 de elevi (din care și-a format un cor bisericesc, de 40 de băieți).  

În 1854, se căsătorește cu Ana, fiica lui George Harhoi (din Șaroșul Săsesc), pe care o aduce acasă, la Mediaș. Frumusețea soției pe de-o parte, dar și pericolul istețimii – prin care ar fi putut probabil lesne înlocui pe superiorul său ierarhic … ne aduc în această nouă pagină de Jurnal, în situația stânjenitoare a unui jurământ cu martori, că nu va ținti niciodată mai sus de preoție, adică nu va dori funcția de protopop … 

Am ales ca ilustrație pentru această pagină a Jurnalului Preotului Bourza, o poză a Mitropolitului Alexandru Sterca Șuluțiu, fiindcă este încă o personalitate de seamă, pe care Părintele o pomenește în Libelul său.

sursa foto: Wikipedia

( 9 )

Theodoru Valerianu Bourza ca Capelanu in Mediasiu in a. 1854.

Iam risum teneatis amici (1) – Indata ce miamu dusu nevasta in Mediasiu muerile ca ele au inceputu a face vorbă, că: ”Nevasta mea ar fi mai frumoasă ca” Maria Protopopului, – dein astea vorbe semenate sa iritatu Protopopulu prin găzdoia sa la o dusiumănia nemarginită asuprami, ba pănă acolo devenisa treaba, câtu sirmanulu Stojanu la pofta gazdoiei sale venia pe neasceptate la mine turbatu de mănia, si ca dein seninu incepea la sfadă si ami slabi nevasta. – Apoi ce era sa facu, trebuia sa inghitu noduri totu ca pumnulu, caci cu protopopulu cine sa cutedie a sta contra.- Candu mamu dusu spre ordinare la Blasiu cu Socrulu meu, Prota încă a venitu cu noi in carutiu, si dreptu resplata cărăusiei a facutu pe Metropolitu Siulutiu (2) sa nume ordinadie până nu voiu veni erăsi in Mediasiu, si in fația batrâniloru Basericei sa  dau unu Reversalu (3), ca: ca Capelanu intru tote voiu fi supus Domniei Sale si nu voiu năzui nice cându la Officiulu protopopescu – aciasta a trebuitu sa sa implinescă si provediutu astfeliu mamu dusu la Blasiu unde in diua de S. Toader ma ordenatu de Diaconu, er Luni in septimâna adoua a paresemiloru (4) – martie 1854, de preutu. Acumu trebuia ca Capelanu sa ducu si Officiulu de Docende, poporului Mediasiului inse preste 1000 suflete, protopopulu la nice o functiune nu voia sa margă, asia Scola cu atata diligintia si energia intemeiata a trebuitu sa degeneraie, ba totu cu mari suferinție, abia amu pututu sao ducu unu anu si jumatate, candu mutandusa dein vietia batranului parochu alu Curciului Sameonu Albu, in urma Suplicarii mele conferindumisa aceia parochia către  finea lui Septembre (1855) mamu strămutatu acolo.

Va urma, pagina (10): T.V. Bourza, ca parohu în Curciu …

______________________________________________________________

(1) Acum continuați râsul, prieteni! Expresie din latină, pe care Părintele Bourza o folosește cu multă grație și relaxare, față de ceea ce va urma (reamintim că el scrie aceste rânduri la vârsta de 38 de ani, în cuprinsul unei cărticele-manuscris pe care a dedicat-o istoriei Parohiei greco-catolice a Șaroșului, istorie din care el însuși, face parte!)

(2) Alexandru Sterca – Șuluțiu, mai întâi Episcop iar între 1853-1867, Arhiepiscop și Mitropolit al Bisericii Române Unite.   

(3) Reversio, in limba latină, semnifică ”reîntoarcere din drum, revenire”. În contextul acestei umiliri publice asumate ca etapă în procesul de hirotonire, am traduce cu ”precizare” sau ”promisiune fermă” (dacă nu cumva astfel se lua pulsul orgoliului viitorului candidat la preoție, sic!)

(4) Păresimi = cele 40 de zile din Postul Pastelui, din lat quadragesima 

(5) Pentru un tur virtual și câteva impresii vizuale pline de justificată admirație la adresa Curciului, vă recomand, cu plăcere, aceste testimoniale ale prezentului. Sunt tineri care-și descoperă țara, iar zona despre care povestește Părintele Bourza (Mediaș – Blaj – Șaroș – Dumbrăveni …) și-a păstrat cumințenia și farmecul de poveste!

http://www.razvanpop.ro/2015/05/14/curciu-o-mica-bijuterie-a-sibiului/

 


La cererea cititorilor noștri, pe care-i salutăm și cărora le mulțumim pentru răbdare, transcriem și publicăm mai jos cea de a șaptea pagină a Manuscrisului Părintelui Teodor V.A. Bourza, preot greco-catolic al Parohiei greco-catolice a Șaroșului, în a doua jumătate a veacului al XIX-lea.

Pagina anterioară poate fi consultată aici: https://calindiaconu.com/2019/07/21/pentru-fiecarele-dein-noi-cate-unu-calu/

Acțiunea se încadrează în timp, după înfrângerea Revoluției maghiare, când transilvănenii fugari și arestați de ruși în Țara Românească se reîntorc acasă. Holera bântuia în orașele din Transilvania, e menționată cetatea Mediașului, unde eroul ajunge în casa părintească la doar câteva zile după moartea părintelui său.

Tânărul orfan, caută să ajungă la Brașov, pentru a-și continua studiile gimnaziale … căutarea de resurse financiare pentru continuarea studiilor este ceea ce-l preocupă. E conștient de drepturile ce i se cuvin (din fundațiile la care a fost acceptat).

Veți avea bunăvoința a observa în sublinierea noastră în textul de mai jos, că memoriile Părintelui au un discernământ puternic. El are conștiința și recunoștința ajutorului primit. Faptul că ajutorul primit se raportează la naționalitate, e esențial, și nu e puțin lucru, că pe aceeași pagină, Părintele deosebește între bravul român Iacob Mureșianu și renegatul român Gabriel Dorgo. Criteriul aparent este al ajutorului nesperat pe care l-a primit, sau refuzul mișelesc la îndreptățitele lui cereri. Nouă ne place să credem că am descoperit o latură a mentalității românului ardelean de la mijlocul veacului al XIX-lea: ideea progresului nu este perceptibilă individual, ori progresăm ca Națiune – ori nu ne ridicăm. De aceea, noi românii, avem datoria să ne ajutăm unii pe ceilalți …

– 7 –

Directorele Kovass era sa nu ma cuprindă, dar văzându-mi Ordinatiunea guberniala, n-a mai zis nimica – fostul meu profesore Pitner din întâmplare era transpusu la Brașov, unde iarăși mi-a fost profesor de clasă, și aici încă am ieșit cu eminenția. Mulțumită de mii de ori bravului român Iacobu Mureșianu* (s.n.), care din sânțiu naționale m-a aprimitu cu afabilitate deosebită, oferindu-mi Cuartirulu la sine gratuitu, – eram să fiu norocos de nu veneam pe vacațiune acasă, dar așa, norocul m-a părăsit.

Teodoru Valerianu Bourza ca Docente g(reco) cath(olic) în Mediașu a. 1851

Sosind de la Brașov acasă la Mediaș, îmi propusesem ca în curând să plec la Sibiu, să cer dar de cumva mi s-ar asemna o sumuliță mai mare ca de 6 of. cm. din fundațiunea lui Romanțioii, ca așa să pot continua studiile mai departe, căci acum de la mama mea nu puteam să aștept nici cel mai puțin ajutor. – S-a întârziat însă timpul, căci îmi lipseau și cele de spesare pentru călătorie, apoi Ștefan Moldovanu protopopul de atunci, încă nu înceta a mă îndemna , ca până la alte dispozițiuni, să primesc Oficiul de Docente, cu apromisiuni frumoase, că-mi va mijloci un salariu ca unui Profesor din Școlile evang(helice) lutherane din locu.

Ca strâmtoritu am luat asupră-mi numai provizorice aceia sarcină, așteptând pe toată ziua să-mi vină ceva de la Sibiu în privința fundațiunei unde mi-am fost trimis testimoniele, – mai târziu, în toamna (1851), văzând că așteptarea mi-e deșartă, am plecat la Sibiu unde acuma era Consilierul de Școle renegatul român Gabriel Dorgo (s.n.). – La acesta intrând pentru dorirea mea, – m-a întrebat dacă am părinți și dacă au ceva avere, cărui răspunzându-i că de la părinți nu mai am a aștepta ceva, îmi răspunde aspru că: numai cu fundațiunea tot nu voi putea studia, și dacă sunt Docente, să rămân la aceia, apoi stipendiul meu l-a dat la un servitor al său, Bujitia (Bujiță?). Acuma ce era să fac, am suplicat la Consistoriul episcopesc, de unde tot asemenea rezoluțiune am primit. – Nemaiavînd alte de a spera, m-am apucat a regula Școala din Mediaș, am început a propune studiile din toate trei Școlile normale, – Așa cât mulți cu testimoniele de la mine s-au primit în Școlile Gimnaziale de la Blaj …

_______________________________________________________

(1) * Despre Iacob Mureșanu (1812 – 1887), vă recomand acest articol, care conține și videoclip al dansului Romana, inventat în 1850 și foarte apreciat in epoca de către românii ardeleni: http://muzeulmuresenilor.ro/2010/04/29/iacob-muresianu/


În căutarea semnelor lăsate de primul paroh greco-catolic al Șaroșului – Pr Theodor Valerian Bourza ajunge să descopere în vechile documente ale Satului o semnătură pe un vechi protocol, având caractere chirilice – pe care o transcrie întocmai în Libelul său: ПОПА ЛАЗАРУ – adică POPA LAZARU, sau Popa Lazăr.

Față de această ”cercetare la fața locului”, avem a ne întreba asupra textului din Șematismul de la 1900, care menționează la începuturi (1701) ar fi fost un Popa Ioan …

saros-la-1900

Pagina a doua a Libelului e importantă pentru că aici, Preotul Bourza surprinde câteva motive (pragmatice!) de trecere a credincioșilor ortodocși din Ardealul veacului al XVIII-lea, la Sfânta Unire cu Roma: nu numai preotul, dar și servitorii acestuia erau absolviți de stagiul militar. Ori, stagiul militar in Imperiul habsburgic dura cel putin … 8 ani, putand fi prelungit in caz de război!

Preotul Bourza povestește despre intervenția pe lângă autoritățile habsburgice a unui antecesor – Popa George Munteanu, pentru a-și procura un cantor fidel, a cărui familie de 8 suflete (in text: ”capete”) trece in corpore la Sfânta Unire, odată ce Ioan (al lor) a fost scăpat de armată …

(Expresia ”îl prinsese la cătane” ne aduce în amintire povestirile lui Creangă, acelea cu metoda arcanului …)

(2)

… în nesce protocoale vechi ale Satului, am aflat suscrierea la un act in limba germană, a cărui cuprins era despre predarea unei lunce din zăvoiu unui sas. Suscrierea (adică semnătura, n.n.) era cu litere chirilice, cam așa: ПОПА ЛАЗАРУ. Să da cu socoteală ca lunca aceea a fi fost din porțiunea canonică, am cercat însă cu de-amănuntul dar nu am putut ieși la vreun rezultat – despre apunerea din viață a acestui preot, încă neputând nimica afla, îi închei biographia răspicând: Doamne iartă-l, că însuși nu a știut ce a făcut

Parochulu al doilea

A fost Georgiu Munteanu născut din Șaroș, pe timpul când murea popa Lazar, acesta era ne-unit si  vighetoriu la Vineele communale (adică paznic la vie, n.n.), învățase însă a ceti, a scrie ceva și Cântările bisericesti, de almintrelea era amu tare curagiosu, de aceea îmbulzindu-se la preuție s-a și primit, și după învățarea theologiei morale numai în șapte luni, a venit ca preut acasă și s-a așezat pe curtea parochială; văzându-se acuma popă, curajul atâta îi crescuse cât nu mai era cine să răsbească cu dânsul;- pe timpurile acelea și Șerbul preotului unit încă era Scutitu de militia – cu modul acesta și-a făcut și ceva poporeni, căci pe care-l togmea slugă îl îndatora a să face și unit.- Acum nu avea cantor, s-a tâmplăcea înse, de pre un june Iuonu Sodoranu, carele avea calificațiunea de Cantoru îl prinsesă la Cătane, popa George însă sub pretextul că e togmit sieși de Cantoru l-a scos de acolo, pentru ce părinții aceluia, a trecut cu întreaga familie la S. Unire, care a familie sta din 8 capete.

Acum Cantoru era, dar nu era baserica, – popa George însă a cumpărat o băsericută de lemn părăsită din Giacăș cu zece de 10 f. monet conven:   Și noaptea, pe două care aducându-o …