La cererea cititorilor noștri, pe care-i salutăm și cărora le mulțumim pentru răbdare, transcriem și publicăm mai jos cea de a șaptea pagină a Manuscrisului Părintelui Teodor V.A. Bourza, preot greco-catolic al Parohiei greco-catolice a Șaroșului, în a doua jumătate a veacului al XIX-lea.

Pagina anterioară poate fi consultată aici: https://calindiaconu.com/2019/07/21/pentru-fiecarele-dein-noi-cate-unu-calu/

Acțiunea se încadrează în timp, după înfrângerea Revoluției maghiare, când transilvănenii fugari și arestați de ruși în Țara Românească se reîntorc acasă. Holera bântuia în orașele din Transilvania, e menționată cetatea Mediașului, unde eroul ajunge în casa părintească la doar câteva zile după moartea părintelui său.

Tânărul orfan, caută să ajungă la Brașov, pentru a-și continua studiile gimnaziale … căutarea de resurse financiare pentru continuarea studiilor este ceea ce-l preocupă. E conștient de drepturile ce i se cuvin (din fundațiile la care a fost acceptat).

Veți avea bunăvoința a observa în sublinierea noastră în textul de mai jos, că memoriile Părintelui au un discernământ puternic. El are conștiința și recunoștința ajutorului primit. Faptul că ajutorul primit se raportează la naționalitate, e esențial, și nu e puțin lucru, că pe aceeași pagină, Părintele deosebește între bravul român Iacob Mureșianu și renegatul român Gabriel Dorgo. Criteriul aparent este al ajutorului nesperat pe care l-a primit, sau refuzul mișelesc la îndreptățitele lui cereri. Nouă ne place să credem că am descoperit o latură a mentalității românului ardelean de la mijlocul veacului al XIX-lea: ideea progresului nu este perceptibilă individual, ori progresăm ca Națiune – ori nu ne ridicăm. De aceea, noi românii, avem datoria să ne ajutăm unii pe ceilalți …

– 7 –

Directorele Kovass era sa nu ma cuprindă, dar văzându-mi Ordinatiunea guberniala, n-a mai zis nimica – fostul meu profesore Pitner din întâmplare era transpusu la Brașov, unde iarăși mi-a fost profesor de clasă, și aici încă am ieșit cu eminenția. Mulțumită de mii de ori bravului român Iacobu Mureșianu* (s.n.), care din sânțiu naționale m-a aprimitu cu afabilitate deosebită, oferindu-mi Cuartirulu la sine gratuitu, – eram să fiu norocos de nu veneam pe vacațiune acasă, dar așa, norocul m-a părăsit.

Teodoru Valerianu Bourza ca Docente g(reco) cath(olic) în Mediașu a. 1851

Sosind de la Brașov acasă la Mediaș, îmi propusesem ca în curând să plec la Sibiu, să cer dar de cumva mi s-ar asemna o sumuliță mai mare ca de 6 of. cm. din fundațiunea lui Romanțioii, ca așa să pot continua studiile mai departe, căci acum de la mama mea nu puteam să aștept nici cel mai puțin ajutor. – S-a întârziat însă timpul, căci îmi lipseau și cele de spesare pentru călătorie, apoi Ștefan Moldovanu protopopul de atunci, încă nu înceta a mă îndemna , ca până la alte dispozițiuni, să primesc Oficiul de Docente, cu apromisiuni frumoase, că-mi va mijloci un salariu ca unui Profesor din Școlile evang(helice) lutherane din locu.

Ca strâmtoritu am luat asupră-mi numai provizorice aceia sarcină, așteptând pe toată ziua să-mi vină ceva de la Sibiu în privința fundațiunei unde mi-am fost trimis testimoniele, – mai târziu, în toamna (1851), văzând că așteptarea mi-e deșartă, am plecat la Sibiu unde acuma era Consilierul de Școle renegatul român Gabriel Dorgo (s.n.). – La acesta intrând pentru dorirea mea, – m-a întrebat dacă am părinți și dacă au ceva avere, cărui răspunzându-i că de la părinți nu mai am a aștepta ceva, îmi răspunde aspru că: numai cu fundațiunea tot nu voi putea studia, și dacă sunt Docente, să rămân la aceia, apoi stipendiul meu l-a dat la un servitor al său, Bujitia (Bujiță?). Acuma ce era să fac, am suplicat la Consistoriul episcopesc, de unde tot asemenea rezoluțiune am primit. – Nemaiavînd alte de a spera, m-am apucat a regula Școala din Mediaș, am început a propune studiile din toate trei Școlile normale, – Așa cât mulți cu testimoniele de la mine s-au primit în Școlile Gimnaziale de la Blaj …

_______________________________________________________

(1) * Despre Iacob Mureșanu (1812 – 1887), vă recomand acest articol, care conține și videoclip al dansului Romana, inventat în 1850 și foarte apreciat in epoca de către românii ardeleni: http://muzeulmuresenilor.ro/2010/04/29/iacob-muresianu/


În căutarea semnelor lăsate de primul paroh greco-catolic al Șaroșului – Pr Theodor Valerian Bourza ajunge să descopere în vechile documente ale Satului o semnătură pe un vechi protocol, având caractere chirilice – pe care o transcrie întocmai în Libelul său: ПОПА ЛАЗАРУ – adică POPA LAZARU, sau Popa Lazăr.

Față de această ”cercetare la fața locului”, avem a ne întreba asupra textului din Șematismul de la 1900, care menționează la începuturi (1701) ar fi fost un Popa Ioan …

saros-la-1900

Pagina a doua a Libelului e importantă pentru că aici, Preotul Bourza surprinde câteva motive (pragmatice!) de trecere a credincioșilor ortodocși din Ardealul veacului al XVIII-lea, la Sfânta Unire cu Roma: nu numai preotul, dar și servitorii acestuia erau absolviți de stagiul militar. Ori, stagiul militar in Imperiul habsburgic dura cel putin … 8 ani, putand fi prelungit in caz de război!

Preotul Bourza povestește despre intervenția pe lângă autoritățile habsburgice a unui antecesor – Popa George Munteanu, pentru a-și procura un cantor fidel, a cărui familie de 8 suflete (in text: ”capete”) trece in corpore la Sfânta Unire, odată ce Ioan (al lor) a fost scăpat de armată …

(Expresia ”îl prinsese la cătane” ne aduce în amintire povestirile lui Creangă, acelea cu metoda arcanului …)

(2)

… în nesce protocoale vechi ale Satului, am aflat suscrierea la un act in limba germană, a cărui cuprins era despre predarea unei lunce din zăvoiu unui sas. Suscrierea (adică semnătura, n.n.) era cu litere chirilice, cam așa: ПОПА ЛАЗАРУ. Să da cu socoteală ca lunca aceea a fi fost din porțiunea canonică, am cercat însă cu de-amănuntul dar nu am putut ieși la vreun rezultat – despre apunerea din viață a acestui preot, încă neputând nimica afla, îi închei biographia răspicând: Doamne iartă-l, că însuși nu a știut ce a făcut

Parochulu al doilea

A fost Georgiu Munteanu născut din Șaroș, pe timpul când murea popa Lazar, acesta era ne-unit si  vighetoriu la Vineele communale (adică paznic la vie, n.n.), învățase însă a ceti, a scrie ceva și Cântările bisericesti, de almintrelea era amu tare curagiosu, de aceea îmbulzindu-se la preuție s-a și primit, și după învățarea theologiei morale numai în șapte luni, a venit ca preut acasă și s-a așezat pe curtea parochială; văzându-se acuma popă, curajul atâta îi crescuse cât nu mai era cine să răsbească cu dânsul;- pe timpurile acelea și Șerbul preotului unit încă era Scutitu de militia – cu modul acesta și-a făcut și ceva poporeni, căci pe care-l togmea slugă îl îndatora a să face și unit.- Acum nu avea cantor, s-a tâmplăcea înse, de pre un june Iuonu Sodoranu, carele avea calificațiunea de Cantoru îl prinsesă la Cătane, popa George însă sub pretextul că e togmit sieși de Cantoru l-a scos de acolo, pentru ce părinții aceluia, a trecut cu întreaga familie la S. Unire, care a familie sta din 8 capete.

Acum Cantoru era, dar nu era baserica, – popa George însă a cumpărat o băsericută de lemn părăsită din Giacăș cu zece de 10 f. monet conven:   Și noaptea, pe două care aducându-o …