Kossovopolje: înseamnă Câmpia Mierlei – şi e locul în care, în vara anului 1389 sârbii conduşi de cneazul Lazăr s-au bătut cu turcii conduşi de Murad I-ul…

Că au pierdut atunci, datorită viteazului  Baiazid – care ar fi avut oarece rol mai deosebit în răsturnarea unei situaţii ce părea favorabilă creştinilor … e deja mai puţin important, faţă de pierderea cauzei lor drepte la Tribunalul Internaţional al ONU de la Haga!

Istoria e nedreaptă cu sărbii – şi aş dori să cunosc, dacă sunteţi mai informaţi decât mine, câte ceva despre poporul kossovar: cine sunt, ce limbă vorbesc, când au început a căpăta identitate naţională, ce reprezentanţi de seamă au dat istoriei europene şi mondiale – dacă un TRIBUNAL INTERNAŢIONAL le-a dat dreptate în demersul lor de proclamare unilaterală a independenţei.

Regiunea, provincia şi acuma statul KOSSOVO – merită toată atenţia Ministerului nostru de Externe, a cărui reacţie oficială sunt de-a dreptul curios să o aflu! Voi ştiţi mai multe pe această temă?

Kossovo - o bătălie pierdută de mai multe ori

Fiţi cu ochii pe MITROVICA! http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-10725744

P.S.:

În timp ce bătălia pentru Kossovo e pierdută – a câta oară ? – de sârbi, de data aceasta „la masa verde”, în faţa ditamai Tribunalului Internaţional al ONU de la Haga – în regiunea separatistă, kossovarii îşi văd înainte de treburile zilnice: şeful Băncii Centrale, guvernatorul Hashim Rexhepi este arestat pentru fapte de corupţie,  în timp ce la sediul radioului KOSOVSKA MITROVICA are loc un atentat cu bombă artizanală asupra redactorului şef – Caslav Milisavljevic.


Suntem în a 16-a zi a Campionatului Mondial de Fotbal şi probabil că şi unii dintre noi, suporterii – începem să resimţim oboseala privitului la televizor…

Au început optimile – prilej de puţină reflecţie asupra felului în care putem împărţi ceata celor care şi-au făcut deja bagajele.

O primă categorie se constituie din echipele naţionale care au performat mult sub aşteptări… atât de mult sub, încât au atins nivelul “contraperformanţei”. Conduc detaşat campioana şi vicecampioana mondială: Italia şi Franţa… Ambele au terminat pe ultimul loc grupele, deşi au fost cotate “capi de serie”. Ambele au avut grupe uşoare… şi nu putem trage decât concluzia că nimeni nu a avut curajul să ia taurul de coarne, să aplice corecţii unor jucători care au trăit patru ani din gloria unor rezultate desigur remarcabile.

Apoi, avem o grupă a echipelor care au evoluat contradictoriu: ba au pierdut cu cei cotati mai slab, ba au castigat cu cei cotati mai bine… E cazul Greciei, a Serbiei.

În fine, să nu uităm grupa celor care “au murit frumos” – aplauze pentru Noua Zeelandă, Australia, Africa de Sud…

Un salut aparte pentru Coasta de Fildeş – au avut parte de cea mai grea grupă a Mondialelor.

Acum urmează meciurile eliminatorii, când după patru fluiere finale câştigătoare, oricare din cei 16 rămaşi se poate trezi … Campion Mondial!

Hai că glumesc! Nu chiar “ori şi care”… Sunt două părţi ale tabloului – cum se numeşte sistemul competiţiei.

Pe partea BRAZILIEI, strălucesc mai tare numele: Olandei, Uruguay-ului şi, de ce nu … netematoarea SUA!

Pe partea ARGENTINEI, se regăsesc Germania, Spania, Anglia sau Portugalia.

După cum se vede, Brazilia pare a avea un uşor avantaj – însă fiecare meci se va juca până în minutul 90 şi, dacă va fi cazul – vom avea şi lovituri de departajare…

cupa mondiala

WORLD CUP 2010


Steagul tricolor al Serbiei, cu acvila bicefală în centru – semn al unei ortodoxii mândre de descendenţa sa bizantină intră pe terenul cu nume imposibil hărăzit de tragerea la sorţi: TSCHWANE, în Pretoria.

Sorţii ca sorţii, dar munca şi-au dovedit-o în meciurile cu noi şi cu Franţa, nefiind puţin lucru să se califice de pe primul loc în grupă. În filosofia care ne-a rămas, aceea a  lui “ce-ar fi dacă” – ne imaginăm pe sârbi campioni mondiali numai pentru a ne găsi scuza în faţa universului fotbalistic – aţi văzut ce grupă tare am avut în calificări?

E meci greu pentru sârbi – joacă cu vicecampionii Africii, tânăra echipă a Ghanei. Dacă n-ar fi vuvuzelele astea – ce-ar fi în locul lor?

Prima repriză e o măsurare reciprocă a forţelor. Milovan Rajevici e pus să lupte împotriva propiei sale ţări. Radomir Antici nu admite egalul ca opţiune de lucru.

Kingson – portarul ghanez e un personaj cu care nu ai dori să te întâlneşti seara pe străzi lăturalnice. Asta o simt probabil şi sârbii şi pe rând, Kolarov şi mai apoi Stankovic încearcă poarta…  Nu e mare lucru, însă faţă de nimic?

Pantelic schimbă partea de pe stânga pe dreapta – şi am în faţa ochilor imaginea lui zâmbind în timpul imnului – fericit că a ajuns la acest turneu mondial.

La pauză se intră cu zero egal, pentru ca la reluare să se radicalizeze efortul combatanţilor pentru cele trei puncte atât de importante când eşti în grupă cu Germania.

Minibara ghanezilor contează mai puţin decât felul în care aceştia aleargă pe teren: băieţi tineri, dornici de afirmare, fără complexe, puternici, care au în fotbal şansa vieţii lor.

Lukovic de la Udinese ia însă al doilea galben şi iese de pe teren. Are numărul 13 pe tricou. O fi ghinionul lui Antici, care îşi reaşează brusc nodul cravatei.  Îl strânge – dar în 10 oameni, sârbii au prima fază mortală pe care o ratează Krasic. Urmează Vidici, Ivanovici. Pentru plavii din lumea întreagă se apropie starea de infarct.

Ca un blestem al înţelepciunii balcanice, rod al meditaţiilor prea profunde asupra fotbalului: “OCAZIILE SE RĂZBUNĂ!” Kuzmanovici face henţ în careu. Gyan de la Rennes trage cu sete şi e 1 la 0 pentru Ghana. Acum au în fine şi vuvuzelele rostul lor, că doar nu sunt fani sârbi cei care suflă în trompete.

Gyan mai dă o bară şi iese de pe teren în ovaţiile stadionului.

Meciul se termină în careul ghanez, iar sârbii mai au o singură şansă: să bată tot, în rest.