Oamenii judecă prin comparație și învață imitând – spunea Aristotel. De aceea, a călători presupune atât o expunere la surpriza descoperirilor, cât și un efort ulterior, de a aplica ceea ce crezi că merită schimbat în propria ta viață: descoperi (prin comparație) părțile bune ale celorlalți și încerci să le urmezi exemplul.

Dar pentru a rămâne în limitele raționalului, pentru a nu deveni un frustrat hipersensibil, este totuși bine să compari lucruri … comparabile! De pildă, dacă vom privi pozele de mai jos (făcute cu același aparat și în aceeași perioadă, desigur!) una – a blocurilor comuniste de pe bulevardul Iuliu Maniu din București si o alta, a centrului vechi al Varșoviei – vom compara lucruri incomparabile, deși e vorba tot de arhitectura urbei, deși e vorba tot de țări care au cunoscut comunismul …

Mult mai corect pentru propria noastră judecată ar fi să comparăm Cetatea Varșoviei (refăcută după al doilea război mondial), cu Cetatea Sucevei (cât au reușit să refacă din ea arheologii susținuți de fondurile europene). Și aceasta, nu pentru că ar fi fost o vreme când Moldova (lui Ștefan cel Mare) și Polonia lui Ioan Albert ar fi fost pe picior de egalitate (vezi Bătălia de la Codrii Cosminului)… ci pentru că merele și perele, deși sunt fructe, se pun pe cântar în pungi diferite!

Deși în ultimele două săptămâni nu am apucat să vizităm (chiar) toate statele UE-28, am reușit performanța unui drum al cunoașterii lung de 7.177 de kilometri prin: România (Ardeal), Ungaria, Slovacia, Polonia, Germania, Franța, Italia, Slovenia, Croatia, Serbia și din nou, România (Oltenia, Muntenia) care, sperăm noi! – ne va ajuta acum, la întoarcerea în țară, să vedem cu ochi mai limpezi marile și micile diferențe care există între statele europene, membre toate ale Uniunii dar aflate în diferite stadii de civilizație.

Dacă prin civilizație înțelegem ”cultura în acțiune”, atunci e cazul să ne bucurăm: în România avem atât de multe de recuperat … de la Ștefan cel Mare, încoace! Fondurile europene ar trebui alocate cu predilecție pentru recuperarea (și promovarea) trecutului, pentru că istoria este „magistra vitae”! Veți spune că istoria nu ne dă de mâncare. Dar măcar vom ști pe ce lume trăim – și vom ști să prioritizăm hărnicia noastră înspre talentul pe care fiecare popor îl are în mod particular, atât cât să nu ni se pară munca o corvoadă ci o plăcere!

Spor la treabă!

blocuri comuniste

cetatea varsoviei


Polonezii sunt un popor mandru.

Si au de ce: ganditi-va ca au fost desfiintati ca stat de trei ori in istorie, impartiti (de regula) intre nemti si rusi (cand au avut un cuvant de spus, au luat si austriecii cate-o bucata) – dar au reusit sa revina pe harta Europei: au ajuns la certitudinea propriei existente, tocmai fiindca le-a fost pusa la indoiala de-atatea ori de catre marile puteri, care fac de regula jocurile peste capetele celor mici.

Si Polonia – sa recunoastem – nu e mica, si nu a fost mica nicicum (mai ales in Evul Mediu!) – luati hartile si vedeti ce-a insemnat Polonia si Ducatul Lituaniei … pentru a intelege ce se intampla acum in Ucraina, de ce tara vecina e rupta in doua de tensiuni care nu se pot linisti.

Celor care nu simt diferentele intre Est si Vest (pentru ca sufera de o sensibilitate nationalista care-i determina sa vada lucrurile intr-o singura culoare a sangelui) le sugerez sa mai treaca din cand in cand Carpatii, uite-asa, sa perceapa si sa priceapa ca acestea exista.

Acum, se pune intrebarea, pentru cei care mai aveti timp sa va puneti intrebari: ce e mai bine sa facem cu diferentele acestea, dupa ce le descoperim? Sa ne certam care suntem mai rotunzi, mai completi in evolutie, mai destepti in infrastructura si servicii? Sau sa ne acceptam toleranti unii pe altii – si unde trebuie sa se opreasca toleranta noastra, pentru a incepe opera civilizatoare?! Cum sa producem schimbarea – in noi sau in celalalt, astfel incat sa devenim – si noi, si celalalt, mai buni?

In Varsovia, oras refacut complet dupa al doilea razboi mondial, gasim o posibila solutie pentru intrebarea de mai sus. Pentru ca aici, civilizatia Estului e reprezentata strident de o “Casa a Scanteii” (atata au putut exporta sovieticii ca stil, cine a ajuns la Moscova a ramas uimit de multitudinea de case ale scanteilor, cat de multe sunt!)… Dar polonezii catolici au o ambitie: nu sa o darame, ci sa construiasca primprejurul ei constructii mai inalte, mai sky-skraper-like, mai vestice. Sa o sufoce – nu sa se intreaca cu ea!

“Cadoul” lui Stalin nu va fi daramat probabil niciodata (e acum Muzeul Stiintelor si Tehnologiei, daca am retinut bine) … dar merita analizat in contextul acesta raspunsul pe care il incearca bucurestenii, care vor sa construiasca o Catedrala a Mantuirii Neamului langa Casa Poporului. Biserica ortodoxa vrea sa puna in umbra comunismul cu mijloacele acestuia?! Vom trai si vom vedea.

Varsovia - impunatoare dar izolata, arhitectura comunista ramane un fel de ciudatenie acceptata cu umor de polonezi ...

Varsovia – impunatoare dar izolata, arhitectura comunista ramane un fel de ciudatenie acceptata cu umor de polonezi …