Cu aceste replici de mahala – am fi fost cica pregatiti sa spunem ca s-a ajuns la fundul sacului: adica nu a mai ramas nimic de adaugat, toate cuvintele rele s-au spus, replicile acide s-au dat …

Temerea noastra este insa ca acest prim sac – al cuvintelor urate – va fi urmat in curand de un altul, mai rau. Ne temem ca suntem doar in anticamera “mai raului”, ca am asistat la un simplu preludiu al unui viitor care se anunta mai sumbru. Un viitor al batailor de strada – pe care le-am intrevazut in februarie si care devin foarte probabile dupa Referendum, indiferent de rezultatul acestuia. Pentru ca in limbajul derbedeilor nu exista alta replica la injuratura decat … palma, pumnul, sutul sau paruiala. Vom escalada muntele rusinii, platind pentru libertatea pe care ne-am facut ca o intelegem.

29 Iulie bate la usa, iar de aceasta zi se leaga flasele noastre sperante de intrare in normalitate. Nu cred ca vom avea parte de liniste nici dupa aceasta data, pentru ca romanii s-au impartit in doua mari tabere “ANTI”: Anti-Basescu si Anti-USL.

Pentru ca nu mai suntem noi insine – nu mai vorbim de noi insine, vorbim despre noi prin raportarea negativa la … celalalt! EU NU SUNT CA ACELA – par sa tipe prin toti porii politicienii nostri, care ne-au corupt in devalmasie in aceasta paradigma. Suntem in parabola fariseului, din care lipseste – din pacate – vamesul …

Definindu-ne prin ceea ce nu suntem – am ajuns intr-o perfecta lipsa de identitate… Occidentul ne ia la misto cu un regretabil aer de superioritate, propriile noastre energii – necesare dezbaterilor profunde – sunt irosite pe subiecte aproape comice, minciuna a ajuns sa se sprijine solid pe jumatati de adevar …

Asadar: cui avem de multumit pentru aceasta performanta negativa?!

Pentru ca Raul are radacini, el poate si trebuie urmarit pana la izvor – depinde unde doriti sa il plasam: poate in fatalul biletel al lui Churchill? Ce sens ar fi avut insa acel biletel fara existenta unei paci prost incheiate, la sfarsitul primului razboi mondial? Si iarasi, cum sa se fi impartit corect lumea – fara razboaie?!

E pacat sa aruncam vina in carca unuia singur, dupa cum nici nu putem cere unei conjuncturi sa explice reactiile gresite ale contemporanilor.

De aceea, daca imi permiteti o incheiere pe aceasta tema – pe mine personal m-au durut ambele replici, pentru ca au fost date fara perdea, pe de-asupra capetelor noastre … :-(!


Se spune ca “increderea de castiga greu si se pierde repede”.

Asta ne duce cu gandul, pe de-o parte, la cat de suspiciosi si neincrezatori suntem in relatiile pe care le construim cu cei din jurul nostru, iar pe de alta parte, la fragilitatea acestor relatii.

Increderea – ca relatie pe care o construiesc intre mine si celalalt – ne sugereaza direct un act de incredintare (fac pe un altul partas al faptelor pe care eu le generez sau al gandurilor care preced aceste fapte) si in acelasi timp, de investitura (il ridic in rang, pana la apropierea intima).

Dincolo de increderea oamenilor in alti oameni, se vorbeste tot mai des zilele acestea despre increderea oamenilor in institutii. E greu de evaluat ceea ce apare evident ca o relatie impersonala: lucrurile (in zona increderii) se intampla de la om la om – dar in relatia om-stat, nu poti sa nu te intrebi “Cine e Statul?”

De aceea, apelul catre reprezentantii acestei constructii minunate numita “Stat” – de a continua neabatut eforturile de castigare a increderii noastre, trebuie repetat zilnic. Si, din punctul acesta de vedere, rugaciunile noastre se indreapta spre luminarea mintilor celor ce ne conduc, pentru ca starea de razboi in care ne aflam nu poate sa nu afecteze gradul de incredere pe care ar trebui sa-l astepte (daca nu chiar … sa-l ceara!) de la noi.

Basescu si Ponta: cata incredere au unul in altul si cata incredere avem noi in ei?