Hai sa incercam impreuna intrebarea corecta:

1. Sunt serviciile in slujba politicienilor? Adica ii slujesc ele (serviciile) pe ei (cei aflati la putere)?

2. Sunt politicienii in slujba serviciilor secrete? Adica sunt racolati ei (politicienii) de ele (servicii)?

Si intr-un caz, si in celalalt, ne dam seama ca ceva nu este in regula. Ca drumul acesta duce spre o zona intunecata, de dincolo de draperii, acolo unde urechea asculta si posesorul ei foloseste informatia dupa cum are nevoie.

Ceea ce decurge din modul acesta incalcit de a face “jocul politic”, prin: combinatii, dezvaluiri, demascari, diversiuni, tradari, amenintari, santaje, …, are foarte grave consecinte asupra societatii in general. Oricat ar vrea bietii oameni sa se “rupa de politic”, acesta navaleste in toate ungherele vietii de zi cu zi.

Locuri care ar trebui ferite de politic – precum Biserica, Scoala, Spitalul sau Armata – sunt corupte de limbajul si metodele securisto-politicianiste. Pe primul plan, de departe, amenintarile. Cum poate un sarman parinte, fie el si lucrator in Guvern, sa ameninte un profesor? Cum poate un biet pacient, fie el si secretar general al partidului, sa ameninte un doctor? Cum poate un enorias sa se ridice impotriva parohului?

Vechea si tragi-comica replica “Bai, tu ai idee cu cine te pui?!”, este din pacate din nou in actualitate, aruncata pe tapet de trista figura a lui Mihai Razvan Ungureanu (in galceava pe care i-a cautat-o zilele trecute lui Antonescu).  Cum va suna lucrurile lasate in coada de peste, lucruri despre care e limpede ca vom afla mai multe “in zilele urmatoare” … Buah!

” Îi mai spun ceva domnului preşedinte al Senatului, Crin Antonescu: presupunând prin absurd că serviciile speciale ale României s-ar implica în politică, tare mi-e teamă că domnia sa nu ar fi om politic


Cu aceste replici de mahala – am fi fost cica pregatiti sa spunem ca s-a ajuns la fundul sacului: adica nu a mai ramas nimic de adaugat, toate cuvintele rele s-au spus, replicile acide s-au dat …

Temerea noastra este insa ca acest prim sac – al cuvintelor urate – va fi urmat in curand de un altul, mai rau. Ne temem ca suntem doar in anticamera “mai raului”, ca am asistat la un simplu preludiu al unui viitor care se anunta mai sumbru. Un viitor al batailor de strada – pe care le-am intrevazut in februarie si care devin foarte probabile dupa Referendum, indiferent de rezultatul acestuia. Pentru ca in limbajul derbedeilor nu exista alta replica la injuratura decat … palma, pumnul, sutul sau paruiala. Vom escalada muntele rusinii, platind pentru libertatea pe care ne-am facut ca o intelegem.

29 Iulie bate la usa, iar de aceasta zi se leaga flasele noastre sperante de intrare in normalitate. Nu cred ca vom avea parte de liniste nici dupa aceasta data, pentru ca romanii s-au impartit in doua mari tabere “ANTI”: Anti-Basescu si Anti-USL.

Pentru ca nu mai suntem noi insine – nu mai vorbim de noi insine, vorbim despre noi prin raportarea negativa la … celalalt! EU NU SUNT CA ACELA – par sa tipe prin toti porii politicienii nostri, care ne-au corupt in devalmasie in aceasta paradigma. Suntem in parabola fariseului, din care lipseste – din pacate – vamesul …

Definindu-ne prin ceea ce nu suntem – am ajuns intr-o perfecta lipsa de identitate… Occidentul ne ia la misto cu un regretabil aer de superioritate, propriile noastre energii – necesare dezbaterilor profunde – sunt irosite pe subiecte aproape comice, minciuna a ajuns sa se sprijine solid pe jumatati de adevar …

Asadar: cui avem de multumit pentru aceasta performanta negativa?!

Pentru ca Raul are radacini, el poate si trebuie urmarit pana la izvor – depinde unde doriti sa il plasam: poate in fatalul biletel al lui Churchill? Ce sens ar fi avut insa acel biletel fara existenta unei paci prost incheiate, la sfarsitul primului razboi mondial? Si iarasi, cum sa se fi impartit corect lumea – fara razboaie?!

E pacat sa aruncam vina in carca unuia singur, dupa cum nici nu putem cere unei conjuncturi sa explice reactiile gresite ale contemporanilor.

De aceea, daca imi permiteti o incheiere pe aceasta tema – pe mine personal m-au durut ambele replici, pentru ca au fost date fara perdea, pe de-asupra capetelor noastre … :-(!


… va duce la dispariţia acestuia (de pe scena politică), după ce Marele Căpitan îşi va încheia cel de-al doilea mandat.

Ne bazăm afirmaţia pe demonstraţia lui V. Gordon Childe (“Făurirea civilizaţiei”, Ed. Ştiinţifică, 1966, p. 44): “Atât omul, cât şi mamutul erau la fel de bine adaptaţi mediului glaciar. Şi unul şi celălalt prosperau şi se înmulţeau din abundenţă în acel climat specific. Dar soarta lor ulterioară e deosebită. La sfârşitul epocii glaciare, mamutul nu mai supravieţuia, pe când omul continua să trăiască. Adaptarea mamutului la anumite condiţii determinate era în oarecare măsură prea perfectă: el era superspecializat.”

… adică: dom’ Boc s-a-nvăţat într-atâta pe sine să fie porta-vocea lui Băse, fără filtru propriu, căutând necondiţionat să prezinte demonstraţii ale ideilor şi iniţiativelor modelului său – încât, atunci când va rămâne singur … întrebarea “încotro acum?” îl va izola fatal, spre cel mult scrierea memoriilor, în liniştea din afara vâltorii politice. Iar dacă memoriile lui Boc sau ale altor B-işti vor fi scrise la DNA sau cum se va fi numind organul de represiune al noilor conducători de atunci, sperăm să trăim şi vom vedea…

Dar oare asta nu e valabil şi pentru noi, ceilalţi? Nu ne-am specializat fiecare începând cu Decembrie 2004, într-o raportare tot mai îndârjită PRO sau CONTRA “B”-ului din capul statului?

Priviţi politica limitată de tip “ANTI-B” … pe care o regăsim zilele acestea din plin în coaliţii împotriva naturii gen PNL-PC-PSD … nu înseamnă asta de fapt punerea la conservă a propriului efort de afirmare a identităţii?!

Ponta şi Antonescu ne asigură că nu. Ci, că animalul PD-ist s-a făcut atât de mare, încât nu poate fi dărâmat decât printr-o “monstruoasă coaliţie”, ca-n 1866… OK, dar atunci măcar de ne-ar aduce un Hohenzollern!


1. În România, puterea executivă este una cu două capete.  Avem un Preşedinte – votat direct şi nominal de popor şi un Prim Ministru – emanat dintr-o negociere parlamentară, dintr-un „deal” al partidelor parlamentare care formează o majoritate.

În exercitarea puterii, în viaţa de zi cu zi, cei doi conducători ai celor două Palate (din Cotroceni şi Victoriei), avand fiecare propria-i echipa … trebuie să acţioneze impreuna – ca o singură formula: EXECUTIVUL PERFECT presupune intelegere, ascultare reciproca, negociere, vointa comuna, armonizare, pace de substanta ( si nu de forma).

Ori asta presupune ca Preşedintele să se ridice de-asupra intereselor de Partid. El trebuie să facă echipă măcar cu o majoritate parlamentară – dar în acte este mai mult: „al nostru, al tuturor” (desi nu l-am votat toti, este al tuturor)!

Concluzia 1: Relaţia Preşedinte – Prim Ministru este una fierbinte, întrepătrunsă, din care sar scântei. Nu poate fi una paralelă.  Sunt doua Institutii, reprezentate de doi oameni – care au sigur doua capete, poate doua viziuni,  dar o singura (buna)voinţă!

2. Preşedintele numeşte Primul Ministru desemnat de Parlament (sau desemneaza un PM a carui echipa trebuie sa aibe investitura Parlamentului…).

La penultimele alegeri parlamentare, românii au votat şi pentru Preşedinte şi pentru Parlament. Au votat o echipa Băsescu-Tăriceanu sau PD-PNL, sau Alianţa DA, cum vreţi. Au sperat că cei doi se vor înţelege şi vor face treabă bună împreună. Pentru Ţară. Şi pentru ei, bineînţeles. Dar romanii au votat si alianta fara nume PSD+PC, si local – UDMR. Conjuctura creata de vot a trasat majoritatea parlamentara suficienta pentru a conduce: PNL+PD+UDMR.

A ţinut doar doi ani, apoi am intrat în Europa şi nu stim cum si de ce (probabil fierbinteala Puterii?) au început să apară bileţele, acuze, injurii, circ, încrâncenări, scrâşnete, scârţâială … şi, urmarea firească: rupere in doua si alti doi ani de răceala între Palate! „ Tara celor Doua Românii şi Doua Cabinete Paralele” – România Primului Ministru (susţinut de Parlament) şi România Preşedintelui (susţinut de Popor si Mass Media)…

Concluzia 2: Nu există garanţii ale bunei colaborări între Palate. Maximum ce putem spera este o relaţie decentă, în care cei doi actori principali să nu se înjure reciproc. Caci nu ne place să vedem asta.

3. Soluţii pentru România, după 1 Octombrie 2009.

După alegerile Parlamentare din 2008, aveam trei variante de alianţă posibile, care se cunosc deja foarte bine si sunt valabile si azi:

a. PD(L) + PNL. Sunt prea mulţi „L” în această combinaţie… ar trebui renunţat sincer la unul şi asta… nu se poate, deocamdata.

b. PDL + PSD. Tocmai ce s-a rupt, vom afla zilele acestea de ce. De asemenea, vom afla impreuna cu cine va conduce Executivul Tara Romaneasca. Nu poti sa ai pretentii serioase ca executi (conduci) fara a detine majoritatea in Parlament

c. PSD + PNL. A funcţionat ca majoritate Parlamentară în ultimii doi ani de guvernare liberală. Pentru a relua discutiile cu onestitate, Dan Nica trebuie sa iasa in fata Natiunii si sa prezinte dovezile suspiciunilor de frauda tip “turism electoral”.  Altfel, nu putem spera la o solutie Antonescu Presedinte si Geoana PrimMinistru – sau invers.