Știm că disprețul este de fapt o formă periculoasă de judecată: odată cu afișarea lui, devenim mai mici sufletește. E o formă de îndepărtare, de autoizolare într-un turn de fildeș, unde ne adormim conștiința condiției noastre de muritori. Ori, tocmai aici e frumusețea construcției acestei lumi: egalitatea noastră nu vine din drepturile câștigate prin te-miri-ce revoluție socială sau tehnologică și nici măcar din moștenire, ci din poziția perfect egală pe care o avem pregătită cu toții – și noi cei încă vii, și cei dragi ai noștri, trecuți la Domnul – în Ziua Judecății, atunci când va veni.
Așadar – să ținem departe de noi orice formă de dispreț, să ne ferim a judeca pe fratele nostru și să privim în jur, la ceea ce se întâmplă în lume, punând toată încrederea și chemând cu rugăciunile noastre lumina adevărului pentru a înțelege freamătul acestor zile.
Suntem la începutul Postului Mare – și nu putem să nu ne întrebăm de unde panica aceasta indusă, de unde campania aceasta (în ea însăși molipsitoare), că vom fi răpuși în curând de un virus nou, pe deasupra și … încoronat?! Întreb un prieten, medic. Îi spun: Iartă-mă că te deranjez cu o întrebare banală, dar care este diferența dintre gripă și viroză? Îmi place de prietenul meu, și pentru că îmi cunoaște bine nivelul de inteligență (mă bătea la șah), și îmi explică așa, cu răbdare: ”Gripa e o formă de viroză, generată de virusul gripal de tip A și B și de virusul de tip parainfluenta” … ”iar viroza poate fi în mai multe locuri – de pildă, abdominal ” … Adică și gripa, tot un fel de viroză, îmi spun.
Prietenul meu doctorul, are timp pentru mine. Înainte să ne luăm rămas bun, îmi spune o povestioară plină de haz, pe care o redau aici, fiind spumoasă!
Cică o Familie de Români se întorcea zilele acestea, cu mașina proprie, de la schi, din frumoasa Italie, dintr-o renumită stațiune din Munții Dolomiți – așa-numita regiune Alto Adige (pentru italieni) sau Süd Tirol, (pentru austrieci) …
Sunt opriți la graniță, și întrebați de unde vin. Tatăl răspunde:
–Din Italia …
Alerta s-a declanșat imediat. Turiștii sunt invitați să coboare, sunt poftiți într-un birou pentru o discuție mai amănunțită, cu șefii.
–Bună ziua, am înțeles că veniți din Italia … zice, din spatele unei măști de protecție, unul dintre inspectorii vamali.
–Da … vine din nou, confirmarea.
–Dar de unde, din Italia? …
Omul, pe fază – înțelegând unde bate polițistul -, zice, plusând ca la poker, pe o soluție de tip cacealma (sau ”all-in” – atunci când joci totul pe-o carte):
–Din Tirolul de Sud …
Mirarea se manifestă în tăcere, sub mască. Nu se vede mai nimic din felul în care gura, prin mimică, își exprimă neștiința. Orgoliul știe să ascundă, ignoranța știe să se auto-menajeze, experiența a învățat ”organul” să nu se expună, inutil. Izolarea perfectă e atunci când nu riscăm nici o întrebare suplimentară …
–Ah, din sud …
Și, cu o răsuflare ușurată, polițistul vamal dă o rezoluție favorabilă acestui caz:
–Atunci e ok, puteți trece …
Râd. Dar prietenul meu doctorul, de care nu am timp să mă bucur atâta cât aș vrea, pentru că ne despart – vezi bine – câteva sute de kilometri și mai ales … coroana Munților Carpați (deh, avem și noi, românii, o coroană care ne-a protejat prin veacuri ființa națională – și iaca, sunt bune și coroanele la ceva), îmi zice să mai aștept un pic, că mai e și o a doua parte a poveștii. Ascult, cu nerăbdare …
Ajunge în fine Familia de Români, acasă. Se întorc cei mici la Școală – și copiii, ca după vacanță – că tu pe unde-ai fost, că altul ce-a mai văzut, altul cu ce se mai laudă … Și natural, minunățiile Dolomiților nu puteau rămâne … nepovestite! Acum – nu avem de unde ști dacă românul s-a născut trădător sau s-a format astfel în vremea prigoanei comuniste, cert este că unul dintre colegi a alertat pe Doamna Profesoară, aceasta a anunțat conducerea Școlii, care l-a trimis direct și imediata acasă, pentru două săptămâni, pe micuțul lăudăros. În izolare, la domiciliu. Și el, și toată familia lui…
Oare s-or da prime pentru raportarea acestor cazuri de … posibili purtători de coronavirus?, mă întreb ascultând pe prietenul doctor, când de-o dată, gândul îmi fuge la o altă temă care mă frământă serios.
E vorba de comunicatul Bisericii Române. Da, acela de ieri seară, cel cu interzicerea pupatului icoanelor și cu lingurița proprie – sau cea de unică folosință – la primirea Sfintei Împărtășanii.
Doamne, iartă-ne! Am ajuns să Îți cerem cu voce tare, să iei în seamă socotelile noastre, pentru că avem așteptări bine definite și suntem nerăbdători să le împlinim. Ori, noi socoteală vom da, nu vom cere! Și o vom da, atunci când când vom fi chemați – urmând principiul fundamentalei egalități a celor vii și a celor morți – în fața Scaunului Măririi Tale, despre felul cum am folosit fiecare, darurile primite!
În afară de legi și regulamente, avem așadar nevoie de repere (morale), de raportare (a noastră, la Creator) și de raporturi (normale, de pace și bună înțelegere – cu frații noștri). Nu trăim singuri, nu putem fi (rămâne) izolați, creștinismul este o religie a iubirii aproapelui!
Dar să nu ne pierdem umorul și buna dispoziție! Și mai ales, să folosim din plin bunul simț: dacă ești bolnav, stai acasă, pune igiena pe primul plan, ia distanță firească față de cel care tușește, și celelalte …!
Ieri seară, la jurnal, ascultând dispozițiile Bisericii Române pentru noi credincioșii, cărora ne-a vorbit așa, ca să o înțelegem și să o ascultăm, nu am judecat și nu am ascultat cu superioritate… Ci m-am îngrozit pur și simplu de sensul grotesc și formele hâde ale exagerărilor noastre. Le-am consemnat aici, pentru că altfel, serios vă spun: aș fi preferat să le trec cu vederea … Dar se pare că așa e în pandemii: testăm sistemul social, economic, politic dar și … bisericesc, din care facem parte!
(Scrisă în București, în autoizolare – dar cu promisiunea unui antivirus recent reînnoit pe computerul de uz personal, in ziua suplimentară a anului bisect 2020)
Aviz – jucătorilor pe Bursă: urmăriți evoluția prețului lingurițelor de unică folosință …
Calin Diaconu 