E primăvară, gâzele zburătoare încep treaba numită “polenizare”. Cineva îmi spunea recent că atunci când albinele vor dispărea, vom fi ajuns şi noi la sfârşitul civilizaţiei în forma ei actuală!
Priviţi poza de mai jos şi întrebaţi-vă dacă la mijloc e hărnicie sau … foame?
Avem dreptul să ne îndrăgostim de trecut? Dacă da, cât de departe să mergem cu exprimarea acestei iubiri față de ceva ce nu mai există?
Orice exagerare poate duce la dezechilibru și de aici la boala care se cheamă nostalgie – ca formă de exprimare a înstrăinării față de prezent, nu mai e mult…
Felul în care arta exagerează pentru a evidenția diferențele între tiparele diferitelor societăți – este acceptabil din start: artei i se poate ierta orice, ba chiar nu ne-am simți noi înșine confortabil pe fotoliile sălii de specatcol, dacă nu am fi ”mișcați” sau ”scuturați” un pic de ceea ce vedem și auzim pe scenă!
Spectacolul merită văzut atât de către cei în vârstă, care vor găsi în el o formă de răzbunare (de genul: ”că bine le mai zice, dom’le, Puric ăsta!”) cât mai ales de către cei mai tineri spre foarte tineri, elevi de liceu în special – cărora de fapt se adresează. Ei vor primi o temă de casă, cu titlul (posibil): ” EXISTĂ ȘI O ALTĂ CALE? Ce știți despre Calea Regală?”
Dan Puric merită din plin felicitările noastre pentru consecvență și pentru efortul de a nu renunța la un subiect care pare să nu mai intereseze nici măcar pe cei din Familia Regală a României, de vreme ce un Principe ca Duda era gata să se înscrie în cursa pentru … Președinție!
The Yes-Man is saying NO! I will not resign! I am expecting a fair trial! … şi ce primeşte în schimb? Huiduieli în Parlamentul European, pentru … România!
Ar mai fi de adăugat că viciul nu are culoare politică :-)!
Fiecare specializare a noastră într-un domeniu cu personalitate bine definită – înseamnă crearea unor ochelari, a unor filtre prin care ne învățăm (sau ne obișnuim?) să privim, evaluăm/înțelegem și trăim viața.
Asta e rău sau bine?
Se pare că așa cum schimbarea ochelarilor produce amețeală, tot astfel, a judeca lucrurile întâmplate ”în lumi diferite” (lumea politicului, a biologicului, a matematicii, a literaturii, a religiei, etc) prin ochelari aleși la întâmplare din alt domeniu, poate genera distorsiuni și crea neclarități.
Faptul că în lumea politicului de pildă, politicienii greșesc … ne obligă pe noi, votanții creștini, să ”întoarcem obrazul celălalt” și să așteptăm senini, palmă după palmă?!
Nu cred. În lumea politicului, trebuie să reacționăm politic, cu HUO! și cu JOS! atunci când se abat cu palmele neputinței lor asupra vieții noastre…
Altfel, lucrurile merg din rău în mai rău, iar replici de genul: ”Cum îl cheamă pe-ăla de l-a nășit frate-miu?” ajung să nu mai șocheze pe nimeni. Ne plângem singuri de milă, dar iată că nu suntem singurii: frații italieni suferă și ei de pe urma unui individ certat cu bunul simț. Vedeți mai jos, și imaginați-vă pentru o secundă că am fi atât de importanți geostrategic, încât să fim băgați și noi în seamă pe la televiziunile străine…
Zăpada cade peste oraşul de câmpie, care s-a extins mai mult decât poate fi curăţat (dar’mite condus cum trebuie!)…
Maşinile şi oamenii folosiţi la curăţat zăpada, o adună cu sistem în movile pe cea care nu poate fi cărată în afara cetăţii…
Timpul trece, vremea se-ncălzeşte, apa zăpezii se topeşte – iar în urma ei rămâne realitatea tristă a prafului care se va elibera din nou în atmosferă …