Comentarii din Cetate



„Am văzut pe Eurosport spotul vostru ROMANIA – LAND of CHOICE!” – îmi spunea, în urmă cu un an, un prieten publicitar austriac, continuând uşor stânjenit de dojana pe care simţea că trebuie să mi-o facă: „Mă scuzi, dar nu am înţeles exact ce poziţionare aţi urmărit cu această poveste? Chiar se găsesc de toate la voi în România?”

În ziua de azi, când competiţia între ţări, regiuni şi oraşe pentru atragerea turiştilor este una acerbă – iar turismul capătă valenţe de purtător al stindardului identităţii naţionale, depăşind ca impact de imagine orice alt business, oricare altă ramură a industriei … România se grăbeşte să cheme valul turiştilor străini, promiţând că la noi vor găsi tot ceea ce şi-ar putea dori: munte, mare, câmpie, dealuri, deltă, prieteni, aventură, natură, obiceiuri, folclor, muzee, fotbal, tenis, gimnastică şi bineînţeles bănci solide …

Cum să-i răspund mai bine prietenului austriac, fără a răni mai mult orgoliul meu de român? Îngân ceva despre curajul tinerei doamne ministru, combinat cu darul naturii care a proporţionat extrem de echilibrat formele de relief ale ţării noastre… dar ştiu că nu sunt convingător! Îi înţeleg mirarea şi neîncrederea, căci la modă în comunicare nu mai e universalitatea, ci specificitatea!

Fiecare oraş, regiune sau ţară – îşi analizează cu grijă fiinţa până dau de acel substrat care îi particularizează şi îi fac diferiţi sau deosebiţi de ceilalţi.

„Vino la noi pentru a descoperi CEVA!” ar trebui să ia locul invitaţiei generale şi uşor exagerate „Vino la noi pentru a alege ORICE!” – căci astăzi, a te adresa sau a vorbi pe înţelesul tuturor nu mai e nici funcţional şi cu atât mai puţin credibil. Poate nici profitabil – dar cui îi pasă de profit, când în joc e imaginea României?!

În timp ce mă gândesc cum aş putea răspunde mai bine prietenului meu austriac, guvernul îmi dă o mână de ajutor, prin decizia de a cheltui anul acesta aproximativ 850.000 de EURO pentru a semnaliza cu indicatoare cele 1.215 obiective turistice care susţin cu dovezi palpabile afirmaţia mediatizată puternic anul trecut.

Ce frumos! Începem să implementăm campania de imagine, începem să facem ceea ce am promis că avem! Da, de anul viitor (dacă bineînţeles nu se va întâmpla vreo contestaţie la licitaţia câştigată de firma specializată în indicatoare „3D” sau „ambutisate”) valul de turişti care vor alege alegerea, vor beneficia în sfârşit de explicaţii şi îndrumări punctuale!

În mediul privat, noua strategie patentată de guvern s-ar traduce cam aşa: hai să cheltuim noi nişte bani frumoşi pe comunicare şi apoi, după ce vedem dacă totul e OK, vom trimite şi ceva marfă în magazine – pentru testare!


Kossovopolje: înseamnă Câmpia Mierlei – şi e locul în care, în vara anului 1389 sârbii conduşi de cneazul Lazăr s-au bătut cu turcii conduşi de Murad I-ul…

Că au pierdut atunci, datorită viteazului  Baiazid – care ar fi avut oarece rol mai deosebit în răsturnarea unei situaţii ce părea favorabilă creştinilor … e deja mai puţin important, faţă de pierderea cauzei lor drepte la Tribunalul Internaţional al ONU de la Haga!

Istoria e nedreaptă cu sărbii – şi aş dori să cunosc, dacă sunteţi mai informaţi decât mine, câte ceva despre poporul kossovar: cine sunt, ce limbă vorbesc, când au început a căpăta identitate naţională, ce reprezentanţi de seamă au dat istoriei europene şi mondiale – dacă un TRIBUNAL INTERNAŢIONAL le-a dat dreptate în demersul lor de proclamare unilaterală a independenţei.

Regiunea, provincia şi acuma statul KOSSOVO – merită toată atenţia Ministerului nostru de Externe, a cărui reacţie oficială sunt de-a dreptul curios să o aflu! Voi ştiţi mai multe pe această temă?

Kossovo - o bătălie pierdută de mai multe ori

Fiţi cu ochii pe MITROVICA! http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-10725744

P.S.:

În timp ce bătălia pentru Kossovo e pierdută – a câta oară ? – de sârbi, de data aceasta „la masa verde”, în faţa ditamai Tribunalului Internaţional al ONU de la Haga – în regiunea separatistă, kossovarii îşi văd înainte de treburile zilnice: şeful Băncii Centrale, guvernatorul Hashim Rexhepi este arestat pentru fapte de corupţie,  în timp ce la sediul radioului KOSOVSKA MITROVICA are loc un atentat cu bombă artizanală asupra redactorului şef – Caslav Milisavljevic.


Nu vi se pare oarecum ciudat să apară pe micul ecran, pe mai multe posturi aceeaşi temă, în acelaşi timp? Parcă ar avea cârtiţe unul în redacţia celuilalt, luptând pentru a a construi o identitate proprie legitimată de o prezenţă în grup: suntem negustori adevăraţi dacă avem prăvăliile pe aceeaşi stradă… La fel cum îşi furau titlul de primă pagină, când lucrau la ziarele de prin anii 95-96! (Atenţie, nu vorbim de un “breaking news” – când s-a împământenit ca televiziunile şi radiourile, ziarele şi chiar unele reviste să-şi înghesuie microfoanele şi reportofoanele sub nasul deţinătorului de informaţie!)

Lăsând să dispară intimitatea unei analize proprii, lucrând sub imperiul unei legi absurde – ia vezi, ce dau ăia, să dăm şi noi la fel, – se pierde inevitabil din profunzime, se fac lucrurile de mântuială, de-a dreptul…româneşte! Dar aşa se creează un curent de opinie: vorbind mai mulţi despre acelaşi lucru.

Ne trezim deci ascultând în silă despre un fapt important petrecut în urmă cu 20 de ani: un proces politic încheiat cu un asasinat politic şi o îngropăciune ilegală – care au pus capăt unei lungi perioade din istoria acestei ţări, deschizând în acelaşi timp o alta. Pentru că zilele sunt legate între ele, oamenii sunt legaţi de zile, iar generaţiile sunt formate din oameni :-), timpul nu s-a oprit în loc şi iată cum ne întoarcem la acelaşi zid al cazărmii din Târgovişte, via cimitirul Ghencea.

Ce mai căutăm acolo? Ce sperăm a afla nou despre noi înşine? Trecerea de la comunism la post-comunism? Zorii capitalismului original de România?!

E vară, ne imaginăm cu uşurinţă că trupurile lipsite de viaţă s-ar descompune repede uitate la soare, iar istoria Ceauşeştilor ne este servită pe larg, atât pe B1 cât şi pe Realitatea – într-un duplex în care Cartianu se ia la întrecere cu Cristoiu asupra adevărului ultim.

Senzaţia de “ceva-nu-e-în-regulă” cu tema propusă vine şi din faptul că ne-am obişnuit ca amocul ceauşist să ne lovească iarna. Spre final de an, în ultima decadă a lui Decembrie: mai băgăm câte o execuţie, nişte frânturi de proces simulat, furia în alb-negru a unei populaţii îngrozite de veştile unui oraş sub teroare, tricolorul găurit, taburi pe bulevard şi mitraliere în noapte, neputinţa unor voci care strigă isteric dar fără convingere: “NU TRAGEŢI! NU TRAGEŢI! NU TRAGEŢI! STEAGUL NOSTRU E PE CLĂDIRE! OPRIŢI FOCUL! OPRIŢI FOCUL!” … şi nimeni nu le ascultă, pentru că o criză de autoritate gravă şi mare se întrevede la orizont!

Hei! Destul cu amintirile acelor zile… Emisiunea difuzată ieri noapte pe Realitatea, ne-a arătat ce NU VREM SĂ VEDEM. Nu cu oldboy-Păunescu vorbind la mişto în contradictoriu cu o sexy-Dragotescu aflată pe fugă: “nu mai pot să stau, că plec în concediu” … “vai, da’ cum, să rămân singur – cum să continui fără Corina, care…” (Care ce, domnule Păunescu? Ţi le ridica la fileu, or what? – scurtă pauză publicitară)… NU AŞA înţelegem să rezolvăm problematica complexă a ceauşismului (luminat sau întunecat) şi a urmărilor sale adânci în mentalul românesc…


Recent, Natura a chemat din nou politicienii să constate realitatea …”din teren”… Ne imaginăm febrilele pregătiri, înainte de plecare:

“Cum, iară inundaţii?! Parcă am mai discutat o dată chestiunea asta! Cine trebuia să se ocupe? Nu aţi transmis planurile de întărire a digurilor, nu aţi prezentat scenarii ale debitelor mărite? Nu am alocat fonduri? Cum, ce spui? S-au deturnat? Cine a stabilit asta? Eu de ce n-am fost informat? Să am un raport complet pe birou mâine, la prima oră! Păi, trebuia să stăm liniştiţi acum, să vedem de guvernare, şi noi o ţinem dintr-o criză în alta… Hai, cizmele de cauciuc şi la treabă. Vine şi şefu’ da’ a zis că ne lasă nouă primele zile, pentru a prelua impactul mediatic … că el nu mai are nevoie.

Blaga, tu rămâi la Bucureşti – eşti la pupitru de comandă. Elena şi cu mine plecăm pe teren.  Elena, ce zonă îţi alegi? Bine, foarte bine – atunci merg eu în partea cealaltă! Ştiu deja ce-o să fac, găsesc eu o lopată ceva, la faţa locului! Am dat cu coasa, am lovit cu securea, acuma le arăt că mă pricep şi cu lopata! Nu mi-e frică de muncă – doar am plecat de jos! Tu Elena, ce-o să faci – că doar nu se cade să pui mâna pe sacii de nisip? Cum? Cadouri? Bine, cum spui, foarte bine!

Hai, toată lumea ştie ce are de făcut! Ne vedem diseară la ştiri, vă pup!”

Imaginaţia Doamnei Udrea în combinaţie cu inspiraţia consilierilor de comunicare au reuşit atât de bine… încât alegerea cadourilor – pantofi cu toc + ciocolată au dezvoltat o reţetă de succes mondial!!!

Iată: tocmai în Anglia îndepărtată, pol al axei Washington-Londra, ecourile gestului udrescian sunt interpretate de o manieră laudativă pe care trebuie să o apreciaţi cum se cuvine.

Vă invit să comentăm (cu calm!) INCREDIBILUL ARTICOL DE MAI JOS: http://www.independent.co.uk/opinion/commentators/joan-smith/joan-smith-heels-show-the-humanity-burkas-lack-2029165.html


Pe aeroport, echipa naţională a Italiei e întâmpinată de tifosi. Câte ceva înţeleg, … vergogna, indegni, scandalosi … Trebuie văzut. Nu m-aş mira ca sub atare presiune să-i vedem pe italieni campioni europeni, peste doi ani…

« Previous PageNext Page »