Filosofisme



Lucrand in servicii de-o viata, ma bucur sa redescopar valente noi ale relatiei dintre Prestator si Beneficiar, dintre Agentie si Brand, dintre Consultant si Client … 

1. Cladim unul pe feedback-ul primit de la celalalt. Adica schimbam intrebari intre noi, cautand iesirea spre lumina, spre starea de certitudine, tinandu-ne de mana. De unul singur, n-o poti nimeri in meseria noastra – nici macar in gluma.

2. Avand atata nevoie de dialog, daca pornim de la preconceptia ca noi stim mai bine pentru ca suntem specialisti, fara sa avem intelepciunea de a-i acorda celuilalt spatiul de manevra in idei, pana la exprimarea lor cvasi-paternala, gresim. Pentru ca ne ingustam sansele si pentru ca rapim bucuria: creativitatea este si a celui care genereaza ideea, nu numai a executantului ideii. Cat mai conteaza a cui a fost ideea, daca eram intr-o discutie onesta, intr-un schimb de idei? (Numai vanitosii retin in autobiografii merite care nu le apartin.)

3. Ar fi suficienta o lume intermediara, de secretare bine trainuite, care sa noteze cu atentie si sa retina cu exactitate fiecare idee cu adevarat “principala” pe care Clientul o rosteste in timpul intalnirilor. Dar nu mai bine am deveni noi, consultantii, cu umilinta, aceste secretare atente si anticipative – pe care la urma urmei fiecare sef si le doreste aproape? Probabil ca fiecare secretar batran ar putea fi consultant in anumite privinte. Si cu siguranta un consultant batran are un aer de secretara, care se mira de intelepciunea sefului si are grija de buna dispozitie a acestuia …

4. Sa nu mergem chiar atat de departe, pentru ca din pacate – sau din fericire ? – nu suntem, nu trebuie sa fim simple secretare, oricat de important este faptul ca transcriem pe curat ideile altora: felul in care o facem, filtrul prin care le trecem, ceea ce vrem sa retinem sau sa accentuam, face din noi mai mult decat simpli copisti. Uneori gresim, dar conteaza sa invatam din greseli si sa mergem mai departe!

…

Asa ca rezum, privind fotografia de epoca de mai jos. Fara INPUT-ul Clientului, nimic nu functioneaza, iar daca e sa iasa ceva bun, acest lucru nu se poate intampla in afara Echipei care trebuie sa se sudeze. Echipa Client-Agentie e un angrenaj, unde amandoi suntem in egala masura aparatorii Brandului, unde amandoi ne gandim cum e mai bine pentru Brand – nu pentru noi. Doar asa vom reusi sa ducem mai departe aceasta frumoasa meserie … de publicitari!

La sfarsit, nu te mira daca te strange ...

La sfarsit, nu te mira daca te strange … cauta sa vezi amanuntele discutate initial!

 

 


Imi propun sa fac o comparatie intre un tanar de 21 de ani din zilele noastre si un tanar care implinea aceasta frumoasa varsta in Romania anului 1987…

Si nu asemanarile sunt cele care ma preocupa, ci deosebirile – in special cele datorate “surrounding”-ului … in profunzimea lui, in acel “exterior” care constituie pentru orice individ modulul, matricea in care se formeaza ca om.

Datele problemei in 1987 erau urmatoarele.
1. Competitia nu exista. Nu trebuia sa ne ingrijim de “locul de munca”, pentru ca principiul de functionare era enuntat in sloganul “Nici paine fara munca, nici munca fara paine”. Ceea ce se traducea “caldut si pe cartela, pentru a ajunge la toti” …
2. Cuvantul-cheie atunci, era “supravietuirea” – iar principala calitate pe care ne-o educam era adaptarea.

Datele problemei in 2013 ar fi:
1. Competitia acerba. Razbesc numai cei mai buni dintre cei buni, principiul de functionare este – “poti ajunge milionar, daca ai intelepciunea, sansa si (ne)rabdarea sa o faci; daca nu, poti sfarsi pe strada”;
2. Cuvantul-cheie acum mi se pare ca este “lupta pentru supravietuire” sau “selectia naturala”.

Din conditii atat de diferite, speram sa se nasca o noua generatie, care va privi lucrurile din cu totul alta perspectiva, mai putin predispusa la visare – sa spunem. Dar si acelora care vor fi majoritarii zilei de maine, le va face cu siguranta placere sa petreaca cateva clipe de visare alaturi de profesionistii in domeniu. 🙂


Inceputurile sunt de-acum in amintire, iar faptul ca anul viitor vom organiza 30 de ani de la absolvirea Liceului … nu face decat sa ne ajute sa ne aducem aminte de inceputuri, in imprejurari placute, cum sunt acelea ale revederii, ale reintalnirii vechilor camarazi!

Si pentru ca vechii prieteni si cartile bune au un numitor comun, m-am bucurat sa regasesc in biblioteca “Prelegerile de filozofie a istoriei”, scrisa de Hegel si publicata postum in anul 1837.

Nimic intamplator, in alegerea unei carti – iti dai seama de asta, pe masura ce o citesti: daca intelegi, ce intelegi, ce ramane dupa ce ai citit, ce imparti mai departe altora … iar citatul pe care va propun sa zabovim putin este urmatorul: “Libertatea, ca idealitate a nemijlocitului si naturalului, nu exista ca ceva nemijlocit si natural; ea trebuie, dimpotriva, dobandita si castigata prin mijlocirea disciplinarii neincetate a cunoasterii si vointei.”

Ce-am primit, la terminarea Liceului? Un bagaj de cunostinte pe care il putem numi cultura generala – peste care am inceput in a doua zi dupa banchet, sa adaugam cunoastere … unii mai cu sistem si programatic, altii poate mai dezorganizat, dar nu ne-am oprit din acest proces de acumulare a cunostintelor. Ce-i drept, am avut (si avem) parte de lucruri interesante in ultimii 30 de ani: sfarsitul comunismului – pe care am avut sansa sa il intelegem din interior si “pe viu” (maimutareala nu se poate invata din carti, trebuie sa te duci la teatru!); revenirea la sistemul capitalist – care a declansat consumismul in locul cartelei, in care unii s-au adaptat foarte bine iar altii doar pe jumatate sau sfert; aparitia internetului – care ne transforma comunicarea, conectandu-ne la lume si propunandu-ne sa facem parte dintr-un tot …

Ansamblul cunostintelor dobandite, cunoasterea pe care ne-o putem aminti, este cultura noastra. Pusa in actiune, pusa sa lucreze, sa infaptuiasca – ea devine civilizatie! Care va sa zica, invatam pentru a (ne) civiliza: atat pe noi, cat si lumea din jurul nostru. Si daca facem asta tot timpul, inseamna ca avem in fata un proces important, pe care se cuvine sa-l ordonam, sa-l asezam in tiparele unei categorisiri pe intelesul nostru – pentru a putea cuprinde cat mai mult, si cat mai selectiv (sau mai bine, ramane de discutat).

Dar cultura nu ajunge de una singura la civilizatie. Simplele acumulari de cunostinte nu sunt suficiente pentru a transforma lumea din jur, si nici macar pe noi insine, intr-o directie corecta. Daca stim pentru a sti, daca ne dorim sa aflam doar de dragul de a fi mai destepti sau a primi un compliment de la cei interesati pentru moment – nu cred ca suntem pe drumul cel bun.

Intre cultura si civilizatie mai este ceva, iar Hegel o spune foarte clar: Vointa ( a noastra dar si Vointa lui Dumnezeu!).

Ma bucur ca mi-am regasit colegii vechi, si cartile vechi. In acelasi timp! Si ca v-am putut astfel propune spre meditatie aceasta tema asupra Libertatii, spre care – nu-i asa, cu totii tindem, si pe care cu totii ne-o dorim! 🙂


Cum s-ar fi numit Superman daca ar fi fost inventat in Romania?

Cu siguranta, ar fi avut nevoie de Balaur sau si mai bine, de Zmeul-Zmeilor pentru a-si incerca puterile, pentru a-si descoperi limitele.

Ar fi fost preocupat de probleme existentiale: viata fara de moarte …. Intrebari de tipul “de ce trebuie sa imbatraneasca omul?” sau “exista cale spre nemurire?” si “ce anume s-ar intampla daca omul ar trai vesnic pe pamant?” … l-ar fi macinat si l-ar fi facut de ne-nteles pentru colegii de echipa: Greuceanu, Harap-Alb, sau Praslea.

Apropo: autorul anonim nu a simtit nevoia sa se-ntrebe (inca) ce anume s-ar intampla daca eroii povestilor romanesti s-ar intalni – ar forma ei o HORA A DREPTATII?

Singur, Harap-Alb mi se pare deschis (dar nu-mi dau seama daca de voie sau de nevoie?, daca are sau nu constiinta trebuintei unor prietenii cu eroi imperfecti, care exceleaza in vicii folositoare la un moment dat)  ideii de a-si forma o echipa.

Consider ca merita atentia noastra … “Superman made in Romania” nu s-ar fi numit Fat-Frumos, ci mai degraba Harap-Alb: iar kryptonita – care e in acelasi timp punctul forte si punctul slab al eroului de dincolo de Ocean, s-ar numi pe romaneste “curiozitatea-care-aduna-ciudatenii-si-le-pune-la-lucru-intr-o-echipa-functionala”.

Prin curiozitate si neastampar, culegatorul Harap Alb reuseste sa se distinga in panoplia eroilor de poveste.

Harap Alb si Liga Dreptatii, in varianta romaneasca

Harap Alb si Liga Dreptatii, in varianta romaneasca


Batranetea aduce cu sine tulburari de vedere: poti lesne aluneca spre golul unui trecut plin de amintiri

20130825-225239.jpg

« Previous Page — Next Page »