Spuneam zilele trecute ca abuzul de imaginatie poate face rau – atat noua, cat si celor din jur.
Sa nuantam.
Atunci cand stam cu o foaie alba in fata, o imaginatie inspirata e singura care ne poate ajuta sa ne exprimam sinea. Asta, daca vrem sa fim “auctori” si nu “compilatori” ori “copisti” – dupa cum stim ca se numeau calugarii scriitori, unici responsabili cu intretinerea facliei culturii inainte de inventarea tiparului.
Inspiratia imaginatiei de catre Cel Bun trebuie implorata zilnic prin rugaciune si meditatie. Pentru ca e atat de usor sa te lasi inspirat – de dragul umplerii foii albe, si de ganduri necurate. Suntem, din acest punct de vedere, intr-un fragil balans, expusi prin natura meseriei pe care am ales-o, unui statut de culegator de fulgere: bune-rele, ideile pe care le generam intr-una trebuie culese.
Ramane discutia deschisa – privind autocenzura … ca poate fi salvarea fiecarui artist de a lansa oficial numai acele opere care sunt reprezentative; sau a promotorilor de a promova exclusiv adevaratele valori si, nu in ultimul rand, a noastra, a publicului , de a inchide ochii si a trece mai departe atunci cand ceva nu ne place (puterea/dictatura telecomenzii) …
Uneori facem multe incercari iar alteori putem ajunge la Adevar si Frumos in mod direct. Inspiratia imaginatiei noastre e adevaratul cantar al pasilor pe care ii facem in viata, iar caderile ne sunt date pentru a ne ridica din nou … in genunchi!
Hampelmann … un fel de Clovn care se da da de ceasul mortii, la noi – Hopa-Mitica!
