Am gasit recent cel mai vechi jurnal al meu. Dateaza … din anul 1978 :-)!
Un baiat de 12 ani, elev al Liceului German din Bucuresti, dornic sa tina pasul cu colegii lui (in marea lor majoritate ceva mai varstnici), dornic sa perceapa fizic trecerea timpului in lucrurile care se intamplau (sau nu se intamplau) in jurul lui, nerabdator sa creasca.
Notele (si parerea celorlati, in general) au o importanta deosebita. La fel, curiozitatea de a observa anumite procese din natura – felul in care incolteste usturoiul sau modul in care un paianjen isi omoara victima, o viespe.
Apare in context si dragostea, aceea de copil – care se teme sa nu piarda ceea ce inca nu este al lui, dar si prieteniile sau unele consideratii despre profesori (pe care cauta sa-i inteleaga in masura in care acestia se lasa descoperiti).
Familia e mai putin prezenta in consemnarile din jurnal – totul e axat suparator de mult (cu ochii de astazi) pe trairile persoanei intai.
Am retinut emotia unei corespondente externe purtata cu redactia publicatiei “Fix und Foxi” … De dincoace de cortina de fier (despre care, cu naivitate, nu aveam habar!), am trimis o scrisoare catre Rolf Kauka, cu speranta ca-mi va trensmite cateva reviste. Mare a fost bucuria cand am primit pachetul din Germania :-)!
Ce e interesant si imi da oarecum de gandit (…) – am regasit si recitit primul meu jurnal tocmai in anul in care Tudor, baiatul nostru, a implinit la randul lui … 12 ani! Coincidenta?
Familia veveritelor Fix und Foxi …
Calin Diaconu 