Fiecare zmeu e diferit, pentru ca fiecare sfoara e trasa de mana altui copil… si pentru ca fiecare e tinut in viata de pala lui de vant!
Fiecare zmeu e diferit, pentru ca suntem la varsta la care ne minunam de diversitatea lucrurilor din jurul nostru. Marea familie a zmeilor, avand cu totii aceeasi functionalitate, insa fiecare daruit cu haruri proprii: unul se-ntreaba cu cei trei ochi asupra normalitatii lumii vazuta din inaltimea cerului, altul a fugit dintr-o discoteca de vara cu tot cu maracasu-n mana si ochelarii de soare pe nas, al treilea se da filosof purtator de papion si cu pretentii ca intelege cu un ochi pentru ca poarta monoclu, al patrulea vesel nevoie mare ca e intr-o asemenea companie selecta …
Fiecare zmeu e diferit, pentru ca – la urma urmei -, avem suficienta imaginatie sa nu ne plictisim, in asteptarea parintilor care vin seara prea tarziu de la servici … ca sa se-ntrebe, opriti locului: “Cum rasplatim un zambet?!”
Daria Diaconu, 8 ani, Liceul German. “Zmeii Dariei” (tempera si creion)
In timp ce vremea “se mentine deosebit de calda pentru luna octombrie” – gandul se sperie de efectele schimbarilor climatice asupra consumului energetic … bineinteles, rolul materialelor de constructie eficiente energetic ajunge astfel in prim plan.
Caldura sau frigul sunt extremele pe care vrem sa le evitam, nestiind niciodata care din cele doua e mai rea. De regula, cea care ne domina in momentul suferintei: vara ne gandim la “racoarea” iernii, iar in anotimpul rece ne dorim “soarele cald” …
Pana ne va lovi nostalgia caldurii care nu mai vrea sa se dezlipeasca de noi, salutam interesantele preocupari ale inaintasilor in promovarea materialelor de constructie. Astazi, termopanul.
La origine, termenul definea un “geam izolator”. Intrebarea care ne framanta: cum s-a ajuns astazi la pluralul “termopane” si de unde incarcatura de “ieftinatate” a unui brand vechi, lansat pe vremea dictaturii comuniste ca solutie pentru … montaj rapid si la “jumatate de pret”, direct pe santier! Unde mai pui, salvarea padurii – la care, pe vremea aceea, tineam parca mai mult.
Termopan. Un exemplu despre degradarea brandului, atunci cand este lasat la voia intamplarii (sau pe mana manelistilor).
Umblam navigand … prin internet, pentru a identifica revolutionari in ale comunicarii… muzicale….
Nepricepandu-ma mai mult, am cautat “Uriah Heep”, apoi am dat de “Pink Floyd” … si, nu m-am oprit decat asupra lui “Syd Barrett”…
E o relatare a drumului actual al cautarilor mele (de internaut): sunt condamnat sa umblu (sa navighez) pe potecile pe care alti sute de mii (sau milioane) le-au umblat, inaintea mea: drumul celor multi, este drumul cel bun. Cautarea mea e organizata, sistematizata, de umbletul si potecile celor multi dinaintea mea. Asa e bine, pentru ca asa a fost mereu. Dixit Google!
Internetul nu face altceva decat sa copieze pasii altor mijloace de comunicare de succes dinaintea lui: se pliaza pe receptor.
Doar ca o face… mai repede!
Hai sa va vad asculatand (si comentand) cum un Chel (Spanul 🙂 !) se ia in piept cu niste Feti-Frumosi ai anilor ’60!
Au fost momente cand am putut fi sinceri cu noi insine…
Ipocritii sunt cei care una gandesc si alta spun (sau una fac si alta declara). De unde aceasta inclinare spre viata dubla? Cu ce masura putem defini raul pe care acest viciu il imprastie in lume? Se schimba doar omul ipocrit dupa cum ii dicteaza interesul sau lumea in ansamblul ei devine mai rea prin lipsa de incredere generata de minciuna? Care e legatura dintre ipocrizie si criza – poate criza de identitate? Exista leac pentru ipocrizie? Se poate trai in afara sinelui adevarat? Cum sa ne purtam fata de ipocriti? Ce sa ne facem cu-atatia maestrii ai mondenitatii? …
Ma gandeam zilele trecute la securistii de ieri si la cei de azi: daca au ceva in comun sau le pot gasi firul rosu care sa-i lege, privindu-i din perspectivele istorice diferite ale dictaturii si democratiei. Cei de ieri, spuneau ca-si apara tara si in fond, trageau cu urechea la popor pentru stapanul care isi imagina ca ne poate controla gandurile. Cei de astazi spun ca sunt profesionisti, dar se ocupa prea mult cu gainarii politice. Si unii, si ceilalti nu au iesit din stadiul de sluga – iar asta, pentru ca au ales ca stapan banul – vorba lui Bob Dylan in albumul “Slow Train Coming” …
Ipocrizia nu ar fi atat de rea, daca nu i-ar pune in contradictie pe oameni cu sinea lor. Pana intr-atata, incat acestia ajung sa uite cine sunt cu adevarat. Lumea deformata de ipocrizie este o lume lipsita de simtul realitatii, de bunul-simt. Ea devine o lume agresiva pentru cei care se incapataneaza sa traiasca in regimul monoton al adevarului, refuzand sa accepte duplicitatea identitara.
Intelegem fuga firilor sensibile, care se retrag din agresiva lume a mondenilor, care refuza discotecile si telenovelele, sau prima banca din biserica … le intelegem si nostalgia imaginarii unei lumi candva perfecte, cum ar fi Atlantida cea ascunsa in adancurile oceanului. Pentru ca acesti sensibili ramasi (sau ajunsi) la sinceritate si bun-simt stiu ca sub apa … nici râgâiala si nici pârtzurile nu pot trece neobservate!
Iesirea din criza are ca etapa obligatorie mantuirea de fatarnicie. Trebuie sa ne intoarcem fata spre Atlandida, sa lepadam sensibilitatea care ne duce la izolare, si sa amendam pe cei care polueaza cu minciunile lor viata noastra cea de toate zilele.
