Cum, n-ati auzit de Rebecca Black?

Detine recordul celui mai vizionat Clip YouTube pentru anul 2011!

Fiind “cel mai cel”, trebuie sa mentionam ca a strans un pic peste 25 de milioane de “play”-uri.

Nu ca ar conta foarte tare, dar mai multi sunt cei care au dat “dislike” (535.000) fata de cei carora le-a placut (128.000) … Ca-n politica, marea majoritate a participantilor la trafic – s-a abtinut!

L-am vazut de doua ori, incarcand sa inteleg rolul omului negru cu ceasul mare, dialogand cu privitorul de la volanul masinii sale in mers … O adevarata pata de culoare :-), care explica probabil numele melodiei – “Black Friday”?!

Tin sa consemnez si primul gand care mi-a trecut prin minte, apropo de lipsa de inspiratie a textierilor din toate timpurile: da-i ‘nainte cu La-La-La, repeta-te, sau fluiera si tu ceva acolo … numai nu te opri!

Va las cu Rebecca, o fata saraca de dincolo de Ocean, pe care o situez la granita clasei a 9-a cu a 10-a, sa o ajutati sa iasa din dilema existentiala a alegerii intre bancheta din spate si locurile din fata ale unei masini apartinand colegilor ei de … liceu!

P.S. … vedeti ca aveti doua butoane, cu pozitii diferite ale degetului! Keep on the good job … 🙂 Caci, vorba-ceea: “I-am dat cu HUO, … pan-am facut-o star!”


Spectacolul “Rapsod si Lautar” a avut doua parti.

Prima – in care, cu cravata si haina, Nenea Tudor ne-a demonstrat ca manelele s-au strecurat de mult in Tarile Romane, ca traim ascultandu-le inca de pe vremea lui Anton Pann. De asemenea, ca exista o mare deosebire intre manelele lautarilor de demult si scalambaielile celor de azi. Nu a ezitat sa “se compromita” aratand cum nu trebuie cantata o manea …

A doua – in care, fara cravata si cu vesta binecunoscuta, a luat la subsioara cobza, pentru a ne spune o poveste a cantecului popular romanesc autentic. A fost o declaratie de dragoste fata de acei anonimi carora le datoreaza “sound”-ul sau inconfundabil.

Spui Tudor Gheorghe – spui artistul roman cu radacini adanci pe intreg cuprinsul tarii. Un oltean care reuseste prin muzica, ceea ce Mihai Viteazul a faptuit cu barda: sa ne-aduca un pic mai aproape unii de ceilalti.

Nu a avut timp sa ne spuna toata povestea (desi spectacolul a durat doua ceasuri bune) – insa ne-a promis ca va face exemplificarea deosebirii intre Maramures si Oas … data viitoare!

Sa ni-l tie Dumnezeu sanatos si pus pe sotii, ani buni de-acum incolo!

Va asteptam sa reveniti curand, Maestre! 🙂

(Pentru ca vine totusi Primavara – am ales Valtul Rozelor, inregistrare din anii 70)

 

 


…

– Tata, ce-nseamna “Wrath”?

– Nu stiu, Fiule – zi-mi contextul!

– Uite: “Wrath of The Titans!” …

– Ah, iti place afisul ala … O fi ceva cu rascoala titanilor, vreo revolta, vreo ridicare la lupta … ceva de genul asta …

– Daaa, hai sa mergem la el, te rog! O fi partea a doua de la “Clash of The Titans” …

– O fi, dar te rog Fiule – sa nu alegem filmele dupa afis. Uite, de-aia s-au inventat concursurile de film, in care cel mai bun film ia premiul cel mare. Iar cel mai mare premiu care se poate lua – e Oscarul. Anul asta, a castigat un film – parca “The Actor” sau asa ceva … hai sa vedem daca gasim bilete …

…

– Buna ziua! Doua bilete la filmul ala cu Actorul, va rog!

– Dar Tata, e alb-negru! 😦

– Nu conteaza, ma baiete! Daca i-au dat aia Premiul cel Mare, trebuie sa-l vedem si noi …

– Carnet de student sau Legitimatie de elev aveti?

– Pentru cine?

– Pentru baiat!

– Pai nu se vede, dom’le?

– Ba se vede, dar sa stiti pe viitor – asta e regula!

– Am inteles! Auzi ma, trebuie sa umbli cu legitimatia dupa tine!

…

– Hai ca-ncepe, o sa ne placa, presimt eu asta! 🙂

– … nici macar nu e pe tot ecranul! 😦

…

– Ei, cum ti-a placut?

– Foarte tare! Trebuiau sa-i dea un premiu special si cainelui, excelent felul cum a jucat!

– Dar faza aia cand a dansat tipa cu haina lui, ti-a placut?

– Da! Super film! 🙂

– Hai sa le spunem si prietenilor nostri sa il vada, filmul asta cu Actorul …

– “The Artist”, Tata … “The Artist“!

– Am inteles, Fiule, The Artist! Se cuvine sa-i retinem corect numele! Si inca ceva: vom incerca de-acum inainte sa nu mai alegem filmele dupa afisul lor, bine?


Sa (ne) punem intrebarea: “De unde stie frumosul ca e frumos?”, pentru a cauta raspunsul, impreuna cu echipa de la Teo Film, tocmai … la el acasa!

Mai exact, printre rusoaicele de la Moscova.

Raspunsul, radical si taios precum adevarul gol-golut, acela care nu lasa loc de interpretare, suna cam asa: frumosul stie ca exista abia atunci cand lumea (masculina) din jur i se supune! Fie ca e vorba de a cuceri privirile barbatilor (minoritari si deci potential obiect de disputa), fie ca e vorba de a cuceri conditiile cele mai avantajoase ale unei afaceri … femeia nu poate fi sigura pe ea decat atunci cand, aparent fragila, conduce dansul!

Documentarul prezinta o lume a gleznelor dezvelite, a pantofilor cu toc, a pasilor studiati care o strabat, o ravasesc si o rasfata. Simultan si in valuri nesfarsite! Frumosul se gaseste din prea-plin, pe strada, “la liber”, la Moscova … intr-o parte a universului care ascunde (fara perdea) o invitatie la drum: Baieti, salvati-le pe rusoaice de nesiguranta lor!

Nu-i asa ca-ti vine sa te urci in avion si sa iei drumul Estului? 🙂

Nu chiar. Pentru ca acelasi documentar, care prezinta insistent profesori (unii dintre ei speculanti) pe tema feminitatii, ridica de fapt problema educatiei complementare si suplimentare: exista sansa sa ne trezim cu totii dezorientati in valtoarea vietii, avand de toate (implicit bani pentru un curs la o Academie de Gheise 🙂 ) si neavand nimic, caci ne lipseste … fericirea!

Si tocmai atunci cand suntem gata sa strigam: “Opriti-va, ne-ati convins ca sunteti frumoase!”, rusoaicele pluseaza: fiecare pas, fiecare privire trebuie sa devina o stiinta practicata natural, altfel vanatorul se sperie si fuge! Vorba Swetlanei Borkowskaja – de la Academia de Formare a Femeilor din Moscova: “Nu uitati ca frumosul e in ochiul privitorului! … Asa ca nu ezitati sa fiti frumoase, fetelor!”. (Apropo, il va fi citit Swetlana pe Johann Wolfgang von Goethe, cu-al sau “…wär unser Aug’ nicht sonnenhaft, die Sonne könnt’ es nicht erblicken” … sau isi trage filosofia din experienta proprie?)

De-un lucru insa, ne-am convins: ca pana si rusa o-nvatam mai repede daca avem parte de-o profesoara frumoasa: “prikrasnaia”, “oci haraso”, “pajalusta”, “spasiba” – cuvinte care raman in memorie fara efort, la fel cum memorabila este secventa cu Mama si Copilul, citind dintr-o carte pe-o canapea, in fata unui televizor … inchis!


Actiunea serialului se desfasoara chipurile la sat. Dar e un sat rescris din temelii, unde batranii autentici au pierdut orice putere a exemplului … un sat cucerit de cateva personaje care il domina pentru ca “asa s-a nimerit pe-acolo, prin Fierbinti”, pentru ca “asa s-a scris istoria”, sau pentru ca “asa se face politica in Romania”…

In satul Fierbinti gasim tot ce am fi vrut sa uitam ca am aflat in ultimii ani de la buletinele de stiri ale Andreei Esca: voturi furate si gripa aviara, balotaj, uniunea dintre politie si politic (cat mai avem pana la politia politica?), ca sa nu-l uitam pe tanarul capitalist, burdihanos, care a privatizat birtul satului avand acelasi scop dintotdeauna al carciumarului: sa-l imbete pe biet roman’ saracul …

De regula – asa circula legenda printre cei care monitorizeaza apartenenta (sau obedienta sau dependenta?) trusturilor media la vreo grupare politica anume, PRO-ul nu se baga in politica. Evita cat poate. De aceea, s-au scos din grila postului-amiral talk-show-urile, care lipsesc firesc odata cu Florin Calinescu, al carui ultim discurs gen Jay Leno l-am vazut acum (cati) ani?

Tocmai pentru ca e regula, ProTv-ul o mai calca din cand in cand. Rar dar bine, asa cum e cazul cu “Divertis”-ii sau mai nou, cu acest serial – parodie “Las Fierbinti”, care muta in satul de campie cucerit de manele … tot oful datorat lipsei de etica a politicianului roman din timpurile noastre: este discursul Pietei Universitatii, pe care viforul iernii l-a imprastiat in patru zari, dar pe care spiritul lui Caragiale si menirea regasita a unicei televiziuni care se viseaza independenta politic in Romania, l-au distilat in metaforele unei comedii satirice cum nu s-a mai scris in ultimii ani pe la noi!

Felicitarile si multumirile noastre tuturor participantilor la acest proiect, si vorba-ceea: difuzati-l si-n reluare, si la tara si la oras, si pe holurile Parlamentului … ca doar-doar vom intelege ca intre Primar si Viceprimar ar trebui sa alegem importul –  o vreme macar, a unui Neamt, pentru a rescrie istoria fiintei si nu a schimbarii noastre vremelnice!