“Rosu stop – stai pe loc! / Galben soare – ai rabdare!/ E pe verde – treci, baiete!” … cam asa suna poezia pe care o invatam, de mici, pentru a deveni buni participanti la traficul orasului modern.

Sa ne imaginam ca ne-ar vizita civilizatia un intelept al Antichitatii: ce s-ar mai lasa uimit de puterea magica a culorilor stralucitoare, asupra (majoritatii) masinilor din trafic: uite cum le opreste sau le da voie sa treaca, uite cum asculta (aproape toata lumea), de acest stalp care se aprinde diferit dar la intervale egale, cu dreapta masura pentru toti!

Daca nici macar acest limbaj simplu, non-verbal, al luminii semaforului – nu este respectat si implicit inteles de toti (caci unii se grabesc sa “calce galbenul” iar altii se lasa treziti din amorteala de claxonul celor din spate) … ce sa mai spunem de urmatoarele situatii, atat de des intalnite:

  • atunci cand unii spun (si trag) “hais” iar altii “cea”;
  • atunci cand unul spune “una” iar celalalt intelege “alta”;
  • atunci cand spunem ca am inteles ceva, cand de fapt le potrivim aproximativ dupa urechea noastra;
  • atunci cand promitem ca facem – dar nu ne tinem de promisiune, incurcand pe cel care asteapta (“inteleptul promite iar nebunul spera”);
  • atunci cand ideile intr-un dialog sunt lasate “in coada de peste”, ca forma superioara a diplomatiei, in loc ca asteptarile sa ne fie clare ( celebrul “las’ ca vedem noi!”)

Ramane sa reflectam la puterea exemplului, singura care comunica in mod absolut ceea ce suntem si ceea ce vrem de fapt, singura care are forta transformatoare a celuilalt dupa imaginea vie a faptelor noastre.


Valoarea testamentara a ultimei opere scrise de Giacomo Puccini, rezulta nu numai din tema aleasa – enigma iubirii, a sangelui care se-nfierbanta pana da in clocot -, dar mai ales din faptul ca a trebuit continuata de un elev al sau, Franco Alfano: “Turandot” a fost un testament care a obligat la actiune pe urmasul desemnat sa continue opera Maestrului sau!

Aria “Nessun dorma!” este cea care incepe actul final – nimeni nu are voie sa doarma in Pekin, toti supusii au de lucru: sa afle numele lui Calaf, principele tatar care a rezolvat ghicitorile printesei Turandot …

“Nessun dorma! Nessun dorma!
Tu pure, o Principessa, nella tua fredda stanza,
guardi le stelle che tremano d’amore, e di speranza!
Ma il mio mistero è chiuso in me; il nome mio nessun saprà! No, No!
Sulla la tua bocca lo dirò
quando la luce splenderà!
Ed il mio bacio scioglierà il silenzio che ti fa mia!
(Corul: Il nome suo nessun saprà… E noi dovrem, ahimè, morir, morir!)
Dilegua, o notte! Tramontate, stelle! Tramontate, stelle!
All’alba vincerò!
Vincerò!
Vincerò!”

 In cursul serii de ieri, Opera Romana din Bucuresti a tinut sa omagieze – printr-un “concert-spectacol”, personalitatea Luciei Becar, avandu-l ca invitat special pe tenorul bulgar Kamen Chanev, care ne-a entuziasmat – ridicandu-se cu o treapta peste celelalte voci care au incercat sa-i tina pasul. Poate Irina Iordachescu – in rolul sclavei Liu -, dar si Corul Operei Romane sau Dirijorul Tiberiu Soare – sa merite un cuvant de multumire special!

Pentru ca gandim prin comparatie – si pentru ca (mai) avem la dispozitie YouTube, iata mai jos cateva interpretari ale celebrei arii “Nessun dorma”. Credem ca Chanev are locul lui binemeritat printre cei mai mari!


Time-lapse photography is a technique whereby the frequency at which film frames are captured (the frame rate) is much lower than that used to view the sequence. When played at normal speed, time appears to be moving faster and thus lapsing. For example, an image of a scene may be captured once every second, then played back at 30 frames per second. The result is an apparent 30-times speed increase. Time-lapse photography can be considered the opposite of high speed photography or slow motion.

Processes that would normally appear subtle to the human eye, e.g. the motion of the sun and stars in the sky, become very pronounced. Time-lapse is the extreme version of the cinematography technique of undercranking, and can be confused with stop motion animation.

(Sursa: Wikipedia)


“Angry Birds” e un joc pentru telefoanele mobile din noua generatie.

Dezvoltat de catre finlandezii de la Rovio Mobile pentru Apple, a ajuns sa fie considerat, in 2010 – unul dintre cele mai de succes jocuri electronice. Au depasit 500 de milioane de downloadari!

NASA i-a ales pentru a comunica implicarea lor in popularizarea stiintei – a fizicii, a matematicii (geometriei in special) in randul tinerilor care au timp … de joaca. Astfel, jocul recapata valentele lui formative, prin joc omul invata si evolueaza (homo ludens). Jocul exista inaintea culturii, ajuta la formarea ei (J. Huizinga).

P.S. – … cum a ajuns Samsung sa fie produsul plasat in spotul de mai jos – e o poveste din alt film :-)!

 

 


Un cantec legat de Mexic, de Revolutie … intr-o varianta glumeata, semnata Luis Armstrong.