Toamna aceasta vom avea un obiect de studiu: falimentul unei Banci care a scris istoria Americii!


In timp ce Bulgaria isi pregateste rromii de alegeri, parcurgand un proces firesc al “Auseinandersetzung”-ului* cu o minoritate semnificativa proportional (1 din 7 milioane!), iar aiurea-n Europa de vest politicile anti-discriminatorii sunt speculate la maxim in latura lor toleranta de catre natiunea poate cea mai adaptata la supravietuirea in regim de criza, dupa evrei … in tara noastra, spaimele contaminarii cu nelinisti sociale de tipul rascoalelor spontane, au ajuns in fine (!) la ordinea zilei.

In timp ce mesajele despre faptele reprobabile ale natiunii rrome abunda in mass-media, generand talk-show-uri despre toleranta, legalitate, minoritate, discriminare, civilizatie, libertate, schimbare si pastrare a datinilor si modului de viata, etc … de doua zile, in parcarea din fata firmei noastre, avem un nou vecin: o satra de tigani!**

Totul a decurs atat de simplu: au venit nedespartiti, intreaga familie, la spitalul specialistilor din Bucuresti si, neavand alt loc de parcare – au ales-o firesc, pe cea mai apropiata. Caruta cu coviltir, casa lor pe patru roti se numeste astazi intamplator Ford Transit – dar asternuturile pe care le-am observat cu coada ochiului in interior, scaunele cu trei picioare si masuta la care servesc cele trei mese regulate ale zilei, cosul cu care isi fac cumparaturi proaspete de la piata, relaxarea si increderea cu care asteapta externarea apartinatorului … toate sunt la locul lor: asa cum se cade unei familii de tigani care-si respecta traditiile si obiceiurile!

Caii putere au luat locul calului putere in cadrul revolutiei industriale a veacului al XIX-lea. Si vedem unde am ajuns … Ce se va alege maine din satra traditionala, care se plimba azi liber prin Europa in dube albe cu punte dubla a tractiunii pe rotile din spate – ramane o intrebare deschisa, pentru moment. Ceea ce stim cu siguranta este ca modul lor foarte relaxat de a trata criza in gluma, neplatind taxe si avand propriul sistem juridic, enerveaza din nou pe cei multi!

_______________________

* “Auseinandersetzung” = cuvant compus in limba germana, format din “aus” + “ein” + “anderer” + “setzen” si avand urmatorul sens – ma asez/opresc din lucru si ma privesc/analizez pe mine in raport cu ceva/cineva, cu scopul de a lamuri relatia existenta intre mine si acel lucru/persoana.

** Multumiri speciale Domnului Stefan Dragomirescu, autorul fotografiei de mai jos, fara de care consideratiile de mai sus nu ar fi fost posibile :-)!

Stefan Dragomirescu: "Satra moderna"


Intr-o seara, in gluma, daca tot era pe-aproape o chitara, impreuna cu prietenul Ovidiu, ne-am distrat si am inregistrat cateva cantecele.

E interesant cum buna dispozitie se poate transmite peste timp – sunt peste 15 ani de-atunci :-)!


Poza nu a fost facuta pe platoul de filmare, nu a fost absolut nimic regizat!

Lucrarea exista si se deruleaza zilele acestea undeva in apropiere de Drumul Sarii. Mergeti si vedeti cu ochii vostri. Mie mi-a venit sa il strig pe nume pe cel din groapa, singurul care parea sa munceasca: “Dorele, ce faci taticu? Te misti cu … talent?!” 🙂

Atitudinea specialistilor e subliniata de pozitia mainilor afundate adanc in buzunare: sunt relaxati, stapani pe cunostintele dobandite si pozitia pe care au cucerit-o prin merite deosebite. Dorel este – deocamdata – activ in santz -, dar talentul pe care-l cultiva azi cu sarg, il va ridica pe scara profesionala intr-o buna zi … cand, la randul lui, va face saltul de la tarnacop la lopata!

Bine ne sfatuiau cei batrani, care facusera armata cea lunga – daca va intreaba “Care stii sa dai cu matura?”, aruncati-va si raspundeti “Eu!” … caci datul la matura e mult mai placut decat curatatul weceurilor cu teul sau mai rau, cu carpa umeda :-)!

Dorel si echipa lui, specialistii care-i monitorizeaza progresul ...

 


Am zis sa rezolv pauza de masa lejer, cu un drum la SNACK ATTACK. Ei sunt prima optiune pentru ca suntem vecini. Iar vecinii, nu-i asa? – se ajuta intre ei …

As fi vrut sa iau un sandvis cu o sana. Dar pentru ca nu aveau (sana), am luat un sandvis … si atat.

Ajung la casa de marcat, impreuna cu pachetelul meu (sandvisul):

– Cat ma costa, domnisoara?

– 9 Lei. Doriti si punga?

– Daca ma costa suplimentar …

– … 30 de bani!

– … atunci, nu, multumesc! Prefer sa il mananc aici. (Incerc sa ma asez la singurul loc liber, unde manifest printr-o grimasa deranjul fata de aerul conditionat care ma loveste puternic in crestet)

– Vreti sa-l opresc?

– Da, multumesc! (Ce dragut, are grija de mine, duduia – imi spun, si-mi vad de treaba. Ritmul masticatiei e bun, verific cu ocazia aceasta tratamentul molarului, stam bine! Sunt binedispus … Dau sa plec, dar imi spun sa mai arunc un ochi primprejur: cu ce pot inlocui ideea de sana? Nu, lapte batut, in nici un caz. Ia sa vedem … uite-aici cutia frigorifica plina cu inghetata!)

– Aveti cu ciocolata?

– Avem … ce vedeti!

– Mda, am sa iau un Magnum … ( …il stiu de la televizor, il stiu din Italia, e verificat, merg la sigur…)

– Cat costa?

– 9 lei si douazeci de bani!

– Cum adica, desertul e mai scump decat felul intai?! (Ma arat mirat, dar nu par convingator)

– Da, stiu ca e scump … dar asa e Magnum-ul … peste tot!

Plec mancand inghetata pe strada si ma gandesc daca pretul desertului este sau nu calibrat in functie de varstele pofticiosilor. Sau altfel spus, cat ne costa pe vremuri, o “ciocolatina” pe Magheru?! Si mai ales, cat pret puneam noi pe … pretul ei?!

Cine mananca repede, are timp sa gandeasca, dupa.

Cine mananca repede, are timp sa gandeasca, dupa.