Publicitatea zilei de maine o gustam cu satisfactie inca de azi, incercand sa presimtim cum vom primi mesajele in viitor. Imi imaginez dialogul de mai jos:

– Hello, Gibson Corporate? Aici Google Inc., buna ziua!

– Buna ziua, Google Inc.! Cu ce idee geniala ne surprindeti azi?

– Noi ne-am gandit sa facem o campanie pentru a creste notorietatea chitarelor voastre. Vom aloca o zi intreaga unui Banner interactiv – o chitara la care fiecare dintre cautatorii nostri sa poata canta, folosind mouse-ul! 

– Perfect, ideea ne place. Evaluam a doua zi rezultatele campaniei – prin pozitia pe care o vom avea in motorul vostru de cautare, atunci cand cineva introduce cuvintele cheie “chitara” sau “chitara electrica”…

– De acord, pretul ramane flexibil, in functie de performante!

Dupa cum sper sa rezulte din filmuletul de mai jos, cei cu adevarat pasionati de chitara electrica nu au cum sa nu fi auzit de celebrele chitari Les Paul. Cati insa stiu care e legatura acestora cu Gibson Corp.? Cati stiu cine a fost Les Paul? In ce an a adus pe lume prima lui chitara? …

Publicitatea viitorului are pecetea lui “NE PLACE CEEA CE STIM!” – si va fi o publicitate educativa, pe care o vom invata in joaca – adica interactiv!


Mare Scena adusa din Olanda

Sting in Piata Constitutiei, cu fata spre un simbol al comunismului – adica Palatul Parlamentului, cantand pentru o mare de 10.000 de oameni, cu “casa inchisa” … prilej de bucurie, traire muzicala si o scurta reflectie despre viata si muzica acestui mare artist.

Pe numele lui intreg Gordon Matthew Thomas Sumner, Sting va implini anul acesta 60 de ani! Pentru multi, o varsta a intelepciunii, a nostalgiei – si au fost destule piese din trecut. Parca mai valoroase, mai pline de substanta pe masura ce s-au inmultit anii ascultarilor si repetitiilor – pe prim plan as pune “Message in a Bottle”, cantata impreuna cu publicul! Constitutia lui Sting a cucerit Piata Constitutiei din Bucuresti, prin acest mesaj: iubiti, si o sa va fie mai bine…

Sophia Phylarmonic Orchestra – l-a sustinut cu profesionalism, un cuvant special de admiratie pentru backing vocal-ul Jo Lawry, o australianca plina de talent si voce care spune despre sine “I suppose my dream job is as a sideman, because I love to be in somebody else’s project, and for my job to be making their music sound great.”

Asteptam cu interes difuzarea concertului de la Bucuresti de catre Prima TV, pana atunci – ne delectam cu ce am gasit pe You Tube:


Virginia Zeani

Cand Doamna Virginia Zeani s-a ridicat sa ne multumeasca – celor care am participat ieri in cadrul lansarii volumului autobiografic “Canta che ti passa” (rom. Canta, ca sa-ti treaca) – am retinut dragostea fata de publicul ei, fata de cei care au venit sa o admire, sa o atinga cu privirea, sa ii asculte mesajul: pentru ca, la un moment dat, Doamna Zeani (la cei usor peste 80 de ani ai Domniei Sale) ne-a spus “Dragii mei, regret foarte mult ca voi nu stati jos, pe scaune – de ceea, nu am sa vorbesc mult si, cu permisiunea voastra, am sa o fac stand in picioare, la fel ca voi…”

Dragostea fata de public – pentru ca un mare creator de roluri stie ca scena e locul unde se revarsa trairile salii pe care o are in fata. E minunata aceasta forma de recunostinta fata de cei carora le oferi talentul si munca ta. Poate de aceea se spune “Dar din dar … se face Rai!”: eu va daruiesc ceea ce am primit la randul meu!

Darurile cu care a fost inzestrata de la Bunul Dumnezeu Doamna Virginia Zeani – o frumusete desavarsita a trupului si mai ales o voce de soprana “assoluta” – s-au distilat in timp, intr-o desavirsita frumusete a sufletului, o bunatate si o dorinta de a imparti bucurie …

Va invit sa ascultati o inregistrare pe care am gasit-o pe YouTube, http://www.youtube.com/watch?v=zFsQWCXEEt4&feature=related momente de vraja in interpretarea muzicala, cu care eu personal nu m-am intalnit pana acum. Continuind vorba lui Sever Voinescu, care remarca ieri ca “marii compozitori s-au afirmat in secolul XIX, iar marile voci in secolul XX” – ne intrebam ce sanse de afirmare raman veacului acestuia?

Nimic intamplator, evenimentul de ieri a avut binecuvantarea si sprijinul Prea Sfintiei Sale Virgil Bercea, Episcopul greco-catolic al Oradei.

Virginia Zeani - lansarea cartii "Canta che ti passa"


Calugar in Padure, admirand in tacere Lumina

Oare cum astepta ivirea zorilor, primele raze de lumina, acel calugar al evului mediu, retras in pustie, fara provizii de lumanari sau lux de faclii aprinse care sa-i prelungeasca orele de lectura si implicita apropiere de Cuvantul cel Sfant al Scripturii … poate singura carte pe care si-o luase cu sine, companion si far calauzitor printre necuvantatoare, intr-o lume din afara celei lumesti, o lume a sinelui care sta de vorba cu sine insusi …?

Lumina cuvantului scris are nevoie de lumina soarelui (sau a lumanarii), de lumina ochiului care sa o adune si, in fine, de lumina ratiunii insufletite – adica dedicata mantuirii sufletului -, care sa o cuprinda, inteleaga, guste …

In ciuda (sau datorita?) acestor lipsuri, lumina cuvantului scris pare ca se afla mereu in asteptare pentru a fi culeasa: fruct gata rodit, aflat in parg, asteptand pe cel copt sa isi astampere foamea, pe cel insetat sa isi astampere setea…

Lumina cuvantului vorbit razbeste si vindeca ochii celui orb, forta cu care vibreaza aerul face sa ne speriem uneori de puterea lui. Dar si cuvantul vorbit are limitarile lui: am intalnit predicatori care se pierd in ascultarea idolatra a propriei lor rostiri, iar  neconsemnarea in scris, netintuirea lui, il poate pierde sau deforma prin transmiterea orala – de la puterea de a comunica a unuia, pana la posibilitatile limitate de receptare a celuilalt…


Conservatoire National de la Region - St Maur des Fosses

Nu departe de Paris, la  vreo 10 km – se afla o localitate linistita, Saint Maur de Fosses. Aici a avut loc, saptamana trecuta, Finala Editiei 2011 a Concursului “CMF”.

Ne-am bucurat sa constatam buna organizare si avem motive sa laudam seriozitatea organizatorilor: orarul a fost respectat, ceea ce nu a fost usor.

Un cuvant de apreciere si multumire pentru profesorii care s-au straduit sa slefuiasca talentul micutilor pianisti!

Am invatat ca la un concurs se aplauda altfel decat la un concert: mai retinut, nu de alta – dar nu poti influenta JURIUL cu zgomotul palmelor tale!

Ne-am reamintit ca “junioratul” are o data fixa la care se termina, oficial – 18 ani. Dar nu are data certa de inceput. Astfel, la categoria SUPERIEUR II, unde ne-am inscris (Tudor, 10) – au participat atat copii mai mici decat el, dar si adolescenti in toata regula, care cu putina incredere ar fi putut lucra ca baby-sitteri in vacanta scolara …

Am invatat pe pielea noastra ca adrenalina si emotiile parintilor sunt poate chiar mai mari decat ale copiilor care concureaza: intre un roller-coaster de la Disney si un fotoliu confortabil dintr-un minunat amfiteatru, atunci cand pe scena e copilul tau – nu gasesc ca e o mare diferenta!

Tudor a primit “a treia medalie” la categoria lui: dar lectia cea mai importanta pe care a absolvit-o cu aceasta ocazie este a vointei de a duce pana la sfarsit un lucru inceput, de a nu abandona. Pentru acest lucru si pentru bucuria reintalnirii Parisului, ii multumim!