http://www.economist.com/blogs/dailychart/2011/05/europes_economies.

Pe link-ul de mai sus, folositi harta interactiva pentru a intelege cum stam fata de cei cu care am ales sa ne comparam.

Nu atat marimea datoriei acumulate este problema noastra, cat faptul ca nu reusim sa punem in miscare mecanismele de crestere ale economiei… Ne-a stat consumul in loc, buzunarele celor care ar trebui sa cheltuiasca sunt cusute sau golite, nici programe gen Prima Casa sau Rabla nu par sa mai entuziasmeze pe careva!

Poate ma insel eu, insa problemele adevarate ale Romaniei – raman cele ale politicii economice.

Sa parcurgem harta interactiva a celor de la THE ECONOMIST, cu pasi marunti – de nespecialişti miraţi de marile decalaje între diferitele eurozone, euroregiuni sau euroţări:

0. Harta începe abrupt, cu indicarea faptului că NU TOATE Tarile Europei au aceeasi moneda: sunt cei cu Euro, cei legati la Euro si cei care (inca) mai au moneda proprie. Aici ar trebui sa citim mai mult despre politica monetara a Bancii Nationale, să ne întrebăm cum o monedă slabă avantajează/stimulează exporturile, ce se întâmplă dacă se “clatină” Euro cu cei nelegaţi la moneda europeană, dar totusi membri ai Uniunii?

1. Primul capitol analizat comparativ este ECONOMIA. Cu doi indicatori: “GDP/Person” si “Unemployment Rate”. Primul indicator este relevant pentru ca arata cantitatea de munca finalizata in bunuri si servicii, din care rezulta o anumita valoare totala – valoare care apoi se imparte la media populatiei anului de referinta. Nu conteaza numai cât s-a muncit, ci se ia în calcul câţi şi cum s-a muncit la Produsul Intern Brut … E mai ales un indicator al eficientei economice a natiunilor – deoarece unele bunuri necesita munca multa si valoreaza, vai! prea puţin … Unde stam noi? Pe penultimul loc, salvati de bulgari!

Al doilea indicator economic, al şomajului – ne ascunde undeva în jumătatea inferioară a clasamentului: e bine să nu fii pe primele locuri la acest capitol, căci rata şomajului se stabileşte împărţind  numărul indivizilor “care nu au căutat loc de muncă în mod activ în ultimele patru săptămâni” la numărul celor care sunt înregistraţi ca activi în câmpul muncii… Ne întrebăm cu rezerve obligatorii cum sunt înregistraţi şomerii în România? Cum funcţionează psihologia unui popor care a fost educat să primească de lucru, iară nu să-şi caute sau (ideal) să-şi facă de lucru?

2. Al doilea segment sună foarte sec: DEBT. Adică, datoriile statelor membre ale UE. Cu trei indicatori: Public Debt (sau totalul datoriilor plătitorilor de taxe şi impozite, contractate şi acumulate indirect, în numele acestora, de guvernanţi); Budget Balance (pentru a vedea care din tările Europei sunt in situatia de deficit bugetar si cate sunt in excedent) şi Average Debt Maturity (care ne arata cat timp, in ani, a mai ramas inainte de maturizarea datoriilor contractate). Dacă la primele două nu stăm rău, în schimb nu înţeleg de ce stăm cel mai prost dintre toţi la “AVERAGE DEBT MATURITY”? Să însemne aceasta că ne-am împrumutat pe termen scurt? Că în foarte scurt timp (sub doi ani) vom începe să plătim datoriile către FMI? Ce va fi atunci – ar trebui să sperăm ca economia sa duduie, pentru a putea face faţă plăţilor care vor ajunge la scadenţă!

3. Tocmai de aceea, ne interesează foarte mult şi citim cu sufletul la gură cel de-al treilea segment analizat (putem să-i spunem şi unghi din care lucrurile se văd altfel), l-au definit la fel de concis ca pe celelalte: GROWTH. Adică, ia să vedem cum creştem, care e ritmul de dezvoltare? Ne-am aştepta ca mărginaşii europeni să duduie de câtă treabă au şi cât de mult au de recuperat … nu? Slovacia, Polonia, Cehia, Slovenia, Ungaria şi Bulgaria par sa aibe un demaraj bun, pe cand Romania este inexplicabil tinuta in loc de ceva, parca ar avea o ghiulea de picior!

Avem nevoie de înţelepciune şi abilitate în strategii de politică economică, şi asta repede – pentru că scadenţa datoriei suverane bate la uşă!

 


Intr-un joc de şah normal, expresia “Şah la Rege!” e una pleonastică de-a dreptul: Regina o ţii eventual “în gardă”, alte piese le ai “în priză” … de aceea, dacă ajungi să ataci principala piesă a adversarului, se cuvine să îl atenţionezi discret: “Şah!” Adică un fel de “Pardon, fii atent,  la următoarea mutare eşti nevoit să muţi Regele!”. (Pentru cei care nu cunosc regulile jocului de şah, ţin să precizez că acolo fără Rege nu se poate – dacă Regele nu mai are unde muta, eşti pierdut … vreau să zic, ai pierdut partida!)

În jocul politicii româneşti, Preşedintele e un fel de Rege pe eşicherul politic. Din moment ce mută piesele după cum vrea, face şi desface alianţe (amintiţi-vă de “soluţia imorală”), el e Marele Jucător, care dezvoltă partide simultane cu cei 364 de adversari şi-i înfrânge pe rând. Puţini sunt cei care-i smulg o remiză, adică o jumătate de punct – şi atunci zâmbesc încurcaţi: “Dacă-mi permiteţi, ar fi o onoare să vă cedez jumătatea mea de punct … Oricum se simte mai bine de partea unui spirit învingător!”

Într-un fel, ne linişteste gândul că nu-şi poate da sie însuşi şah deşi -mai ştii? -poate că l-ar distra să o facă şi pe asta!

Măcar asta ştim cu certitudine: avem o viaţă politică liniştită, câtă vreme Regele nostru (adică Preşedintele) nu poate păţi nimic, iar ceilalţi i se supun – unii de voie, alţii de nevoie…

Atunci – ce-a fost cu ieşirea la adresa Regelui Mihai?

De unde până unde a simţit nevoia să-l facă trădător pe Majestatea Sa?

Personal, traduc în felul următor: “Dragi Prieteni Maghiari şi voi ceilalţi iresponsabili, gândiţi bine la ceea ce vreţi să decideţi în legătură cu REGIONALIZAREA propusă de mine – eu nu am reţineri în a ataca subiecte din cele mai delicate!”

 


Filonul lautaresc e sanatos, are fibra calita in confruntarile din carciumioare, unde sinceritatea betivilor auditori nu admite minciuna… Porunca stapanului: “Zi-i ma, una, d-aia!” – insemna inainte de toate ca solistul sa fie in contact direct cu sufletul celui care plateste pentru muzica.

Cu alte cuvinte, scapa-l pe lautar de stress-ul comenzii “ATENTIE LA MINE!” – reda-i libertatea de a se bucura el insusi de creatia sa, introdu-l pe drumul JAZZ-ului, pe care afro-americanii l-au explorat in lung si in lat, si vei avea parte de o surpriza extrem de placuta: IA TE UITA LA ASTIA! – vei spune, pentru ca tu, fiind ROMÂN, înţelegi foarte bine atat textul cat si … contextul.

Felicitari Sandei Weigl si multumirile noastre ca a transmis dragostea de muzica lautareasca celor trei japonezi care o acompaniaza cu foc la inimioara lor nipona … merita din plin laude si aplauze de-aici pana-n New York si-napoi!


AUDIMAX - locul maximei audiente

Se implinesc noua (9) luni de cand studentul nostru a plecat in lume, la Muenchen, sa descopere tainele vietii si regulile scolii. Pentru ca a trecut peste prima sesiune de examene, se cuvine sa vorbim un pic despre Scoala ca atare: ce ne place, ce ne deranjeaza dar mai ales cum functioneaza lucrurile pe-acolo – la Technische Universitaet din Muenchen (Bavaria).

 

Despre Facultate in general – numai cuvinte de lauda! Citam din discutia avuta recent pe google/optiunea shared docs:

“La acest punct nu am ce critica, ci o lauda este de rigoare, caci salile sunt foarte bine dotate – ma refer la sisteme audio/video etc – cursurile cele mai importante se filmeaza si se pun pe internet. Scripturile (materialele) si ele se afla pe platforma universitatii. Pe scurt sunt foarte bine organizati in ceea ce priveste mediile”…

Diseminarea informatiei se face prin urmare judicios – si ne bucura sa auzim ca o Universitate Tehnica tine pasul cu vremea :-)!

Obisnuit din Romania traditionalista sa nu isi comenteze/critice Profesorii in nici un fel – pentru ca nu e nici frumos si nici bun acest lucru, studentul nostru face totusi o distinctie interesanta intre Pedagogi (oameni ai cartii, Leseratten pe germana) si Specialistii practicanti (aceia care au invatat din viata, si se bazeaza pe concret):

“Ei, la punctul profesorilor nu pot sa ma pronunt, deoarece sunt si unii care din punct de vedere pedagocic nu prea se pricep, altii care iti face placere sa-i asculti. Presupun ca asa este cam peste tot si nu vreau sa intru in detalii deoarece consider ca nu are rost. Un singur lucru nu-mi convine, si anume faptul ca un curs nu este tinut de profesori sau doctoranzi sau “staff universitar” in general, ci de… cum sa-i zic… oameni din domeniu. Asta nu e neaparat rau, deoarece exemplele din “viata reala” sunt intotdeauna binevenite, dar la materii grele si greu de patruns ar fi mai benefic un bun profesor decat un bun practicant.”

Ce s-a ales din relatia Profesor-Elev, care functiona atat de direct in Liceul abia absolvit? Ce a mai ramas din “gentle approach”-ul unor meditatii de tipul “unu la unu”? Unde sunt intrebarile care primeau pana nu demult raspunsuri personalizate?

“Ei bine, la punctul acesta vroiam de fapt sa ajung, caci este cel care ma deranjeaza cel mai tare. Problema pe care o vad la facultate este ca suntem prea multi elevi (sic!). Cursurile se tin de regula intr-un amfiteatru imens (suntem in medie 1000 de insi, in functie de curs) iar punerea intrebarilor devine foarte problematica. Imi placea sa-mi imaginez cursurile mai mult ca un dialog si mai putin ca un monolog, dar poate ca inca sunt prea la “inceput” ca sa pretind asa ceva.

Inca un dezavantaj al grupelor foarte mari este “zgomotul de fundal”. Este o mare galagie, in alte cuvinte.”

La intrebarea suplimentara daca nu exista si seminarii in afara cursurilor, si daca cei multi acum la inceput nu cumva abandoneaza pe parcurs (a se verifica in anii mai mari, cum functioneaza treaba), studentul nostru raspunde cu amabilitate:

“La noi se impart in trei: Vorlesungen/cursurile, Ubungen/ Exercitii sau seminarii, cu asistentul in cea mai mare masura si in grupe relativ mai mici, de doar 300-400 de insi si Tutorubungen in grupe intr-adevar mici (cca 30) care sunt tinute de studentii mai mari. Asta cu mersu’ la cursuri din anii mai mari suna intradevar interesant. O sa ma interesez si o sa va anunt.”

Dar examenele? Le-ai luat sau le repeti? Nu ne mai tine cu sufletul la gura :-)! Ai stiut? Cum au fost subiectele? Ti s-au parut grele?

“Intrebarile au fost foarte clar puse in ordinea dificultatii, primele doua sau trei subiecte relativ usoare/rezolvabile iar ultima jumatate destul de criptice (Cum ar veni sa iei peste 4.0, nota de trecere, 1.0 fiind cel mai bun rezultat si 5.0 cel mai slab. Ca sa treci iti trebuie 50% din punctaj, iar de acolo in sus se subtiaza) .

La unele materii s-au orientat dupa cursuri foarte mult (economie, mate, contabilitate) la altele ceva mai putin (logistica, entrepreneurship), cat despre note sunt in mare parte multumit. Nici un rezultat stralucit (mai putin la mate, datorita examenului usor) cateva bune da pentru care am si muncit foarte mult (economie, managementt science) dar si cateva proaste (restu’). In orice caz efortu’ depus a corespuns notelor, asta e sigur.

Despre medie nu pot sa-ti zic nimic sigur, doarece nu s-a afisat un rezultat comun (decat la fiecare examen in parte) si m-am aflat in prima treime la cele cu rezultate bune si in a doua treime, respectiv printre ultimii la alea mai proaste. Media, de aprox 2.6 este considerata bunicica din cate am inteles de la studentii mai mari.”

In fine, ca sa nu exageram cu intrebarile, l-am rugat sa ne mai spuna ceva despre atmosfera in general… despre mediul universitar.

“Aici iarasi sunt destul de nemultumit. Nu stiu exact de ce dar nu ma simt ca si cum m-as duce la facultate. Lumea din jurul meu nu-mi inspira inteligenta (bineinteles ca sunt surprins din cand si cand de cate o exceptie). Poate o fi din cauza admiterii (practic inexistente), dar iarasi ce inseamna o nota la un examen? Asta nu imi pot explica, dar poate ca pe parcurs o sa ne mai triem.”

Nu ma pot opri sa incerc… nici macar la Biblioteca nu simti cum duduie intelighentia, cum vibreaza sinapsele, cum se aduna intelepciunea dornica de inmagazinare?

“Ai dreptate, si intr-adevar aici este o oarecare atmosfera academica, insa o multime de oameni care stau si calculeaza, sau programeaza in functie de …, nu mi se pare asa fascinant (lumea nu prea foloseste carti, si “Mac-ul” pare sa fi inlocuit cu brio mediul clasic al invataceilor de alta data). O problema ar mai fi si spatiul foarte limitat, in timpul sesiunii nu ai nicio sansa sa mai prinzi vreun loc, acestea fiind in jur de poate 2000-3000 la vreo 80.000 de studenti in total.”

... si pe dinlauntru!


 


Sfantul Pavel, Apostol al Neamurilor (reconstituire)

Sfantul Pavel ne invata sa ascultam de glasul inimii: izvor de invatatura si de intelepciune pentru om, deoarece se adreseaza umanitatii acestuia.

Omul e … om, adica bun, cinstit, drept, curajos, darnic, vesel … daca judeca lucrurile si imprejurarile cu inima sa. De ce nu ne minte inima? Pentru ca nu stie sa fie prefacuta, ea se intristeaza daca nu bate in ritmul ei natural.

Care este deci punctul slab al Ratiunii? Faptul de a reusi atat de des contraperformanta inselarii de sine!