Un carnaval la Colegiul German Goethe este un bun prilej de regăsire a timpului liber activ: este o activitate extra-şcolară (deci oarecum nu e nimeni obligat să participe la ea, nu se dau nici note şi nici calificative), care necesită pregătire serioasă… pentru joc şi joacă!

De fapt, câte lucruri serioase se fac mult mai natural şi performant, dacă le iei în joacă?

În competiţie cu sistemul de învăţământ privat, Şcoala Germană din Bucureşti trebuie să rămână un loc al prezervării tradiţiilor… iar Fasching-ul rămâne un puternic punct de verificare: pentru talent, implicare, muncă şi imaginaţie deopotrivă!

Copii care se bucură de bucuria părinţilor: de fapt, asta ne dorim cu toţii.

P.S. 1: Un câştig mare şi pentru frăţiorii cei mici, care se obişnuiesc cu emoţiile scenei văzând cum funcţionează lucrurile…

P.S. 2: Un regret personal – că nu am luat nici un interviu tinerelor talente, la cald, după spectacol. De asemenea, că nu am reuşit să filmez tot şi din mai multe unghiuri … trebuia să fiu mai atent :-)!


Ramuri verzi

Statui ninse


Podul spre infinit...

“Fericirile” sunt rugăciunea prin care Isus Hristos Domnul, în Predica Sa de pe Munte, uneşte lumea de aici cu lumea de dincolo; imperfectul cu perfecţiunea; relativul cu absolutul … şi, nu numai că uneşte alipind în prelungire temporală – după aici vine acolo (“urmează Raiul sau Iadul, cu peronul pe partea …”), ci uneşte împletind cauzal pe aici cu acolo, pe acum cu atunci: sămânţa poartă în sine toată responsabilitatea şi forma copacului viitor!

Ceea ce fac acum şi aici, în lumea înghesuită în graniţele timpului, va determina cum îmi voi petrece eternitatea, infinitul.

Infinitul presupus – chiar dacă e tentant prin latura sa de necuprins, de necunoscut,  nu se defineşte ca “rest al vieţii” – pentru această frământare inutilă, avem formula consacrată: “cealaltă vreme a vieţii noastre”.

Infinitul poartă numele de eternitate, tocmai pentru că s-a eliberat de timp, ieşind de sub legile lui – şi poate fi de două feluri: liniştit sau neliniştit… după cum mi-am purtat sufletul aici, pe pământ.

Un fel de Yin Yang, şi infinitul ăsta: ba-l cuprind, ba nu-l înţeleg...


Zăpada cade peste oraşul de câmpie, care s-a extins mai mult decât poate fi curăţat (dar’mite condus cum trebuie!)…

Maşinile şi oamenii folosiţi la curăţat zăpada, o adună cu sistem în movile pe cea care nu poate fi cărată în afara cetăţii…

Timpul trece, vremea se-ncălzeşte, apa zăpezii se topeşte – iar în urma ei rămâne realitatea tristă a prafului care se va elibera din nou în atmosferă …

Zăpadă absorbantă ...


Ce faci când ţi se termină... ?!

– Şefu’, ce facem, că ni s-a terminat gresia…?!

– Găsiţi mă, o soluţie, ceva! Să placă ochiului!

– Putem să …

– Da, mă! Puteţi!

– Bine şefu’, cum zici matale! Da’ pe urmă să nu ne pui să dăm jos, că se-ntăreşte al naibii de tare!

Dacă n-ai cu cine, ia-mă chiar pe ... mine!