Ar trebui să ne liniştească performanţele economice ale Germaniei: dacă cea mai mare putere economică a Europei are cele mai bune rezultate de după unificare – înseamnă că ieşirea din criză e pe-aproape!

La fel, ar trebui să ne liniştească şi faptul că s-a oprit căderea economică în România – cel puţin asta auzim din gura Premierului la postul public agreat pentru difuzarea mesajelor „optimist – moderate”…

Şi iarăşi, ar trebui să ne bucurăm că e aglomeraţie la Mare, cu recorduri de audienţă pe Litoral… sau că între Becali şi Piţurcă au loc dialoguri la distanţă în care se vehiculează cu obscenă lejeritate milioanele de euro ca subiect al negocierii unor performanţe viitoare…

Dar e ceva în succesiunea tot mai accelerată a ştirilor negative care justifică tocmai reversul: o atitudine de nelinişte pare mai potrivită – atunci când aflăm despre proporţiile catastrofice ale inundaţiilor din Pakistan sau despre seceta cumplită care a înflăcărat Rusia de-a sărit preţul mondial al grâului…  Iar atunci când peste aceste realităţi dure, se suprapun imagini animate în computer cu filme despre dispariţia dinozaurilor bombardaţi de marele meteorit, neliniştea capătă-n obraji albeaţa fricii!

Spun unii că civilizaţia omenirii, având ca exprimare a principiilor ei de funcţionare folosirea unor resurse limitate: petrolul, gazul, cărbunele sau uraniul –  trebuie să înceapă să se schimbe, pentru a spera cu sens trecerea în secolul următor!

Însă speranţa, pentru a deveni o armă eficientă în răsturnarea crizei globale, poate porni de la solidaritate şi ajutorare a celor în nevoie (= reclădirea speranţei) … dar trebuie să privească mai departe, până va ajunge să vadă forma lumii viitoare în care vom dori să trăim.

Fie că există sau nu legături cauzale între schimbările climaterice, epuizarea resurselor de energie „clasice”, foamete şi criza economică mondială – ele acţionează cu siguranţă în acelaşi timp asupra planetei noastre, iar oamenii politici sunt cei care – de la „optimismul rezervat”  trebuie să treacă mai repejor la o viziune strategică de care să ne facă să ne îndrăgostim şi pe care să ne urnească grabnic a o materializa!

Veţi spune că neliniştea afişată de mai marii zilei poate crea panică în rândul votanţilor. Ce spuneţi atunci de o strategie pe termen lung şi de un „optimism lucrativ”?


Fall seven times; stand up eight. – Japanese proverb

You must give up the life you planned in order to have the life that is waiting for you. – Joseph Campbell

The best time to plant a tree is 20 years ago. The second best time is now. – Chinese Proverb

You must be the change you want to see in the world.” – Gandhi

Do what you can, with what you have, where you are.” – Theodore Roosevelt

I can’t change the direction of the wind, but I can adjust my sails to always reach my destination. – Jimmy Dean

All is flux, nothing stays still. – Heraclitus

For everything you have missed, you have gained something else, and for everything you gain, you lose something else. – Ralph Waldo Emerson

Every man must decide whether he will walk in the light of creative altruism or in the darkness of destructive selfishness. – Martin Luther King, Jr.

I am tomorrow, or some future day, what I establish today. I am today what I established yesterday or some previous day. – James Joyce

I don’t need a friend who changes when I change and who nods when I nod; my shadow does that much better. – Plutarch

Do not spoil what you have by desiring what you have not; remember that what you now have was once among the things you only hoped for. – Epicurus

Be a first rate version of yourself, not a second rate version of someone else – Judy Garland

How wonderful it is that nobody need wait a single moment before starting to improve the world. – Anne Frank

The mind can make a heaven out of hell or a hell out of heaven – John Milton

Try not to become a man of success but a man of value. – Albert Einstein

The foolish man seeks happiness in the distance; the wise grows it under his feet. – James Oppenheim


Dom’ Preşedinte are nerv!

Şi nu e de la căldură… E de la PDL. De la oamenii lui. Oamenii Preşedintelui. Şi loveşte direct, nominal, în: Cezar Preda, în Sever Voinescu, în Radu F. Alexandru…

Mă rog, ar urma demisii de onoare şi concluzia firească: Băsescu conduce PDL, direct – nu de formă!

Băsescu nervos… a ajuns să folosească condiţionalul optativ cu sensul evident “bate şaua să priceapă iapa“: “Dacă eu conduceam PDL, aş fi renunţat imediat la cutare şi cutare…”

Uite cum ne face Băse să revenim la o chestiune mai veche, încă nelămurită: ce tip de lider politic intră în istorie cu ultimele lui gesturi, atitudini sau … cuvinte?

De pildă, ce-am reţinut din toată epoca Ceauşescu: “Staţi liniştiţi la locurile voastre!” sau “Nu răspund decât în faţa Marii Adunări Naţionale!”

Ce-am ajuns: SUPRAVIEŢUITORI în PROPRIA  NOASTRĂ ŢARĂ!

POPEYE THE NERVOUS MAN


Charles Taylor este un fost preşedinte al republicii Liberia.

Charles Taylor - Şef de Trib

Dacă-i citeşti biografia, rămâi cu câteva lucruri:

  • între 1972-1977, a studiat Economia la Bentley, în Statele Unite;
  • după terminarea studiilor, până în 1984 e în slujba dictatorului militar Samuel Doe, cu care se ceartă din cauza banilor (Doe îl acuză că ar fi scos din ţară un milion de dolari);
  • urmare a plângerii lui Doe, Taylor face închisoare în Statele Unite – până în 1985, când – în septembrie evadează în condiţii neclare.
  • în decembrie 1989, când lumea e ocupată cu revoluţia română televizată în direct (!), porneşte o revoltă armată asupra ţării sale – adică e în stare să strângă în jurul său o armată, cu care îl suprimă pe Samuel Doe.
  • preşedinte al Liberiei între 1997-2003, după ce se face remarcat ca warlord într-o ţară aflată în război civil…
  • din 2007 e judecat la Haga, pentru crime împotriva umanităţii…

Sammy Doe în vizită la Washington, în vremurile bune

Procesul acestui domn, care era probabil obişnuit să-şi impună voinţa asupra lumii din jur folosind atât glonţul cât şi banul, după caz – este astăzi în actualitate pentru că ar fi făcut cadou nişte diamante neprelucrate unei domnişoare râvnite de toate casele de modă…

Ce influenţă are lumea modei – vor spune unii, dacă soarta unui fost preşedinte atârnă de declaraţiile unui manechin – fie ea şi supermodelul Naomi Campbell!

P.S. – serios, e ocazie bună de a afla şi noi câte ceva despre Liberia, bogăţiile ei naturale şi mediul de politică a afacerilor din frumoşii ani  ’90…

Naomi - a primit diamantele. Ce-a oferit în schimb?!


Constituţia Statelor Unite ale Americii este un bun exemplu atunci când ne propunem să înţelegem perfectibilitatea Legii constrânsă de om să încapă în codexuri. Căci, din punctul de vedere al Bunului Dumnezeu, acesta ne-a dat prin Tablele lui Moise Legea Vechiului Testament, iar prin Fiul Său ne-a transmis Vestea cea Bună a mântuirii prin îndreptare din credinţă.

Au existat şi în cazul Bisericii o serie de Concilii, întruniri ale conducătorilor ei prin care s-a urmărit lămurirea unor probleme ce au apărut pe parcurs: fie erezii, fie exagerări, fie numai interpretări ce puteau eventual deveni periculoase… Biserica a ştiut să răspundă şi să corespundă cerinţelor timpului, altfel nu ne-am minuna astăzi de existenţa acestei atât de vechi şi totodată puternice Instituţii. Şi aceasta, pentru că Dumnezeu veghează asupra ei şi asupra noastră.

Revenind la Constituţia Statelor Unite – The Founding Fathers, adică “părinţii fondatori” nu aveau cum să cuprindă în anul creării ei (1787) – toate aspectele privind abolirea sclavagismului, de pildă. De aceea, s-a considerat necesar un Amendament (al XIII-lea, în 1864). Normal, am spune azi. Dar şi atunci, s-au ridicat voci împotrivă, a existat în prealabil un război între Nord şi Sud, pentru a rezolva printre altele, această chestiune cu arma în mână…

Abolirea sclaviei nu a însemnat în mod automat garantarea drepturilor civile pentru cetăţenii de culoare – şi uite cum a fost nevoie de încă un Amendament, al XIV-lea…

Noi – românii am primit prima Constituţie pe la 1831/1832 – pe filieră rusească. Şi am avut şi noi, în timp, discuţii frumoase şi furtunoase legate de robi, şerbi … etc.

Acum, e rândul homosexualilor să treacă în actualitate. Sunt oameni – atunci să îşi întemeieze familii, să poată să-şi lase unul altuia moştenire agoniseala de-o viaţă. Cum e şi firesc, avem trei luări de poziţie principiale şi principale:

1. cei în cauză (homosexualii şi avocaţii lor) – care “luptă” pentru drepturi;

2. cei apatici sau toleranţi, care nu participă la această discuţie, considerând-o nerelevantă;

3. cei fanatici (credincioşii practicanţi) – care sunt vehement împotriva legalizării drepturilor civile ale homosexualilor.

Personal, cred că soluţii de transfer ale bunurilor materiale s-au găsit şi până acum. Este însă o chestiune de “imagine”, de “intrare în rândul lumii”, de înfruntare a unor reguli scrise sau nescrise, dar cu siguranţă vechi şi împământenite. În aceeaşi categorie intră şi prostituţia.

Ambele lovesc în ideea de familie ca fundament al vieţii creştine.

La fel s-a întâmplat când s-a legalizat divorţul, avortul.

Cred că discuţia trebuie purtată în jurul întrebării: CUM APĂRĂM FAMILIA CREŞTINĂ, fără să părem în afara timpului (anacronici)?! Ceasul juridic al omenirii tinde să rămână în urma evoluţiei noastre, dar a legifera anormalitatea sau a garanta interesele unei minorităţi – implică întotdeauna discuţii înfierbântate şi frământări în rândul majorităţii…