Francezii au exportat Marea Revoluţie de la 1789 în toată lumea. Unde a “prins” însă rădăcini mai adânci – decât dincolo de Ocean, în America Latină?

Ascult cele două imnuri – La Marseillaise are acel îndemn formidabil “AUX ARMES CITOYENS! Formez vos battalions!” dar nici imnul mexican al cărui text a fost compus în 1853 de Francisco Gonzales Bocanegra nu lasă loc de întors: “¡Y retiemble en sus centros la Tierra, al sonoro rugir del cañón!”…  Se anunţă un război total în teren, un război între războinici revoluţionari cu sânge latin, care luptă pentru steaguri tricolore pentru apărarea PATRIEI!

E un joc cu miză totală, un meci eliminatoriu – cine pierde, pleacă-acasă.

Începe în paralel o a doua luptă, aceea a tribunei mexicane cu vuvuzelele – se-aud OLE-uri şi mai timid AII-AII-AIAIII CANTA Y NO IOOORES… mexicanii sunt vii, partcipă la momentul bun al naţionalei lor. Francezii aşteaptă un motiv pentru a începe.

Vela şi Franco trag la poartă să rupă plasa, dar mingea trece peste. Operatorii insistă pe Arsene Wenger – cel care comentează pentru televiziunea franceză acest meci important. Din păcate, elevul lui de la Arsenal se accidentează – Carlos Vela este schimbat în minutul 31 cu Pablo (Pablito!) Barrera… Din păcate pentru Wenger, căci sângele proaspăt aruncat în luptă se simte imediat. Chiar înainte de finalul primei reprize, o şarjă de cavalerie a înaintaşilor mexicani pare determinată să ajungă cu mingea în poartă: înţeleptul Toulalan acceptă mai degrabă umilinţa unui cartonaş galben decât un gol înainte de intrarea la vestiar…

La revenirea echipelor, o altă lovitură pentru comentatorul de ocazie Wenger: iese mult prea valorosul Anelka – şi suntem abia la începutul recunoaşterii oficiale că ceva nu merge în echipa franceză*.

Prea uşor, vin două cartonaşe galbene pentru mexicani – dar nu au ce face, sângele le fierbe în vine. Compatrioţii din tribune nu îi lasă o clipă, vibrează peste vuvuzele – la fiecare degajare a portarului Lloris, tribuna “oftează”… încurajîndu-l!

Malouda şi Ribery sunt singurii de la francezi care mai mişcă, cât de cât. Acesta din urmă trebuie să vină până la mijlocul terenului pentru a câştiga baloanele de la adversar.

Abia după intrarea legendei BLANCO, (adulat la 37 de ani precum cu plăcere şi recunoştinţă ne amintim că era Hagi la noi când bătrânel, revenise pentru a bate de unul singur Ungaria!) – Mexicul capătă acea fărâmă suplimentară de încredere că “nothing can go wrong”, şi în minutul 65 JAVIER HERNANDEZ “CICIARITO” înscrie primul GOOOOOOOOOL!!!!, după ce are abilitatea să dejoace capcana offsaidului întinsă de francezi…

Şeptarul Barrera ne demonstrează apoi cum se cade cumsecade în careul adversarului, atunci când adversarul – în acest caz Abidal – întârzie cu o fracţiune de secundă intrarea prin alunecare… Onoarea de a transforma penalty-ul îi revine lui Blanco – minutul 79, gol imparabil.

Ah, Mexicule! În echipament verde ai răzbunat cu vârf şi îndesat nedreptatea făcută irlandezilor!

(vezi  https://calindiaconu.wordpress.com/2009/11/20/fotbal-si-circ/)

Şi ne-ai arătat încă un lucru, important pentru noi – cei rămaşi acasă în faţa televizoarelor: AM AVUT DE FAPT O GRUPĂ  UŞOARĂ – RATAREA CALIFICĂRII CĂPĂTÂND ACUM ALTE SEMNIFICAŢII!

În timp ce CHIVU se prostituează prin reclame aducând berici în rol de ospătar, în numele economiei de piaţă, vă invit să ascultaţi imnul MEXICULUI – pentru a-l gusta mai apoi, pe cât mai departe în competiţie!


Că accidentul cauzator al dezastrului ecologic din golful Mexic e un caz grav – fără îndoială! Televiziunile îşi fac datoria, arată teribilele imagini cu pelicani înnămoliţi în carbohidraţii pe care abia acum îi descoperim în toată murdăria lor…

Dar este vorba de un accident sau de o lăcomie a concernului BP ?

Nu cumva simplificând procedurile de securitate – au vrut în mod intenţionat să salveze TIMP ŞI BANI – îl întreabă neîndurător de direct membrii comisiei de anchetă pe tânărul CEO al BP – Tony HAYWARD…

Nu cumva BP nu a avut un EMERGENCY RESPONSE PLAN, care să fie updatat în termenele stabilite? (Mai pe româneşte: băi băieţi, voi sunteţi siguri că aveţi ISO?)

Tony Hayward

Englezul îşi cunoaşte bine lecţia – şi ştie să se joace cu organigrama marii sale multinaţionale: răspunsurile la întrebările cele mai grele baletează între “I was not involved in that particular decision!” până la “I’m afraid I can’t recall that either!”…

Numele în sine (BRITISH PETROLEUM) cât şi diferenţele de accent şi dicţie supun la presiuni serioase  indestructibila alianţă anglo-americană – puternic scuturată de explozia platformei DEEPWATER HORIZON…

De un lucru ne-am lămurit – Ceauşescu a avut parte de o comisie mai blândă decât săracul Hayward… Să vedem rezulatele finale! Atunci vom sti dacă am avut de-a face cu un simplu balon de săpun.

În final, vă invit să parcurgeţi materialul de mai jos… Tot o chestiune economică, însă mai de apă adâncă decât vrea să pară această “Afacere Deepwater”… Vizionare atentă!

The Crisis of Credit Visualized from Jonathan Jarvis on Vimeo.


E minutul 72 al partidei Brazilia – Coreea de Nord şi crainicii sărbătoresc golul lui Elano: fază tipic braziliană, cu pasă la întâlnire şi şut fără preluare (geniul lui Robinho supus unor cursuri de telepatie aplicată…)

Obosit, adorm înainte de finalul partidei, cu regretul că pentru prima oară de când mă uit la campionatele mondiale nu am auzit samba vibrând în tribune 😦 ! – ritmul echipei seleção mi-a lipsit fizic …  Poate şi Kaka i-a simţit lipsa?

Visez frânturi de amintiri cu meciul în care Italia lui Paulo Rossi i-a învins pe contaatac, deşi nu meritau, vai! – căci au refuzat să accepte varianta baricadării cu fundul în poartă. În 1982 aveam 16 ani, iar visul îmi readuce aproape pe Socrates, Zico, Falcao, Eder … Doamne, ce mai dansau pe teren purtaţi de ritmul tribunelor! Era altul fotbalul atunci?!

Dimineaţa, CNN (!) laudă prestaţia deosebită a nord-coreenilor şi mă informează asupra rezultatului final – un 2-1 absolut meritoriu. Cât va cântări golaverajul în economia clasamentului “grupei de foc” în care outsiderul va negocia golaverajele celor mari. Cine sunt cei doi câştigători? Întrebarea rămâne deschisă – probabil până la final.

Şi uite cum, din meci în meci, am ajuns la ultima partidă a primei serii a grupelor: campioana inimilor noastre de europeni, Spania – intră în joc cu o Elveţie superorganizată de un neamţ Ottmar Hitzfeld, şi … pierde cu 1-0. Reţeta am mai văzut-o recent în Inter – Barca.

Tema discuţiei e veche … dar mereu actuală: merită respectul nostru echipele superdefensive? Legiuitorii au introdus 3 puncte pentru victorie şi doar 1 pentru egal – dar parcă tot nu ajunge! Ce ar putea să facă în plus? Să premieze driblingurile, să acorde jumătăţi de punct pentru bare?!

Când apărarea bate atacul, trăim un sentiment acut al nedreptăţii. Ce e de făcut? Să ne amintim că fotbalul e numai un joc – şi că viaţa merge mai departe! 🙂


… e tot acolo unde l-au lăsat strămoşii noştri, noi ne-am apropiat de el. Încercăm să-l măsurăm, să-l cuprindem în complexitatea lui. Şi noi, şi copii copiilor noştri vom depinde de el – plante, oxigen, viaţă!

Mai jos, un filmulet pentru cei care se declară “meteosensibili”…


Gata cu gluma! Gata cu strategiile ascunse prin care s-a amorţit vigilenţa competiţiei – căci altfel cum să explici elegant egalul cu Elveţia sau înfrâgerea cu Mexic?

Intră în joc CAMPIONII! Intră cântând imnul – cum nu am mai văzut la altă naţională, până acum. Tac o clipă vuvuzelele din respect pentru “Fratelli d’Italia… siamo pronti alla morte!” care se aude frumos, îl ştim de pe vremea când Ferrari-ul lui Schumi se distra duminicile pe circuitele de mare viteză ale Formulei 1.

– In bocc’a’lupo! – îi scriu un sms fratelui meu din Italia…

– Crepi! – îmi răspunde florentinul, şi îi simt emoţia unui nou examen.

Campionatul începe pentru Italia, fără nici un interist în echipa reprezentativă… Îmi imaginez ce scriu ziarele din peninsulă despre acest lucru.

Plouă mărunt, şi (poate) cea mai în formă echipă sud-americană arată mai mult decât lipsă de respect, arată tupeu: Montolivo primeşte o talpă pe fluier şi-l caută din ochi pe atacator – l-a reţinut.

Canavaro sare spectaculos, e un arc întins, a rămas cu figuri de karate chinezeşti din spoturile publicitare – e cu adevărat în rolul lui Il Capitano…

Dar jocul e încifrat la mijlocul terenului, unde bătălia e pe viaţă şi pe moarte. Zambrotta aplică şi el o lovitură de karate pe gamba unui adversar. Nu e o glumă cu italienii, ştiu să toace entuziasmul şi să macine psihic adversarul. Viaţa nu e uşoară în Peninsulă!

E finala grupei F – şi totuşi ploaia nu se opreşte la Cape Town…

În fine, Paraguayul solicită cuvântul pe fondul problemei: Aureliano Torres are o primă ocazie în minutul 22, iar în apărare Alcaraz închide tot. Alcaraz sau Alcatraz? Vom afla până la urmă…

Paraguay joacă de la egal la egal şi chiar un pic peste Campioana Mondială, ţinând pe banca de rezerve nume mari în Europa: Oscar Cardozo de la Benfica şi Roque Santa Cruz de la Man City…

Minutul 39 aduce faza fixă perfectă pentru sud-americani: Alcaraz, care ştie şi atacul nu numai apărarea îl încalecă pe Canavaro şi reia din zbor centrarea vizionară a lui Torres: e 1 la 0 şi italienii sunt prizonieri în Alcatraz…

Pauza mă surprinde gândind că asistăm la primul meci fără nici un negru în cele două echipe – parcă lipseşte ceva, tocmai aici în Africa! 🙂

Echipele se întorc – italienii fără Buffon: s-a săturat de ploaie, de umilinţă, de neputinţă? … sau poate a avut un schimb de replici mai dure cu Mister?

Lippi e cel care are deocamdată ultimul cuvânt: îl introduce pe Camoranesi în joc şi imediat se simte un plus de agresivitate. Nici un moment Italia nu a renunţat la luptă, încă mai are pe cap coroana – şi nu admite să o cedeze în faza grupelor.

De Rossi, care a făcut un meci bun – are parte şi de gol. Se termină 1 la 1, pe ploaie, o ploaie care a spălat şi ultimele fumuri de campioni del mondo din capul jucătorilor italieni…

Adevărata Italie o vom regăsi după meciurile de încălzire din grupe şi mai ales după ce va reintra Pirlo – marele absent al meciului de azi. O şedinţă fructoasă, care ne-a amintit de Clint Eastwood şi memorabila sa “Evadare din Alcatraz”…