Sunt stiri despre disponibilizari masive la CFR.
Se vorbeste uneori despre 10.000 de persoane, alteori despre 20.000… majoritatea aflate intre 40 si 50 de ani… Fara perspectiva de reconversie sociala.
Oameni disperati – criza din 1933 parca tot ceva legat de CFR ne-aducem aminte?
Glasul rotilor de tren scârţâie, iar din sediul de lângă Gara de Nord se dă ]ntr-un fel ora exactă a stării reale a economiei româneşti. Nu sună a bine urechilor… dar celebra frână a semnalului de alarmă a fost trasă!
PS: dacă veţi avea curiozitatea de a mări poza de mai jos (click pe ea, cu curaj!) – veţi observa cu uşurinţă cel puţin două lucruri. Primul, că de-asupra intrării în Ministerul Transporturilor sunt roţile din siglă, înaripate (nu le-am remarcat, deşi am trecut de atâtea ori pe lângă această clădire impunătoare!). Al doilea, la fiecare geam – câte un aparat de aer condiţionat. Câh!


Se vorbesc multe şi se fac prea puţine.

Par a se enerva până şi speakerii de televiziune pe acest punct. De unde se trage pasiunea asta pentru scenarită – să fie un apanaj al libertăţii presei sau parte din mecanismul ei de funcţionare?
A gândi liber implică a gândi cu voce tare?
Poate că da, în relaţia “unu la unu” – de la individ la individ… Reflexul înjurăturii ne e mai la îndemână decât cultivata virtute a răbdării în ascultare şi supunere.

În relaţia “unul către mulţi” – de la canal media la massă… filtrele profesionalismului şi ale imparţialităţii, ale obiectivităţii puse în slujba Adevărului sunt încă departe de a funcţiona – şi nu numai la noi, ci şi “la ei”.

Iată mai jos un exemplu – de fapt o analiză, o radiografie a CUM NU TREBUIE SĂ GÂNDIM CU VOCE TARE – făcută cu mult umor şi foarte convingător de Jon STEWART… Pleacă de la o replică a Elenei de dincolo de Ocean (care la ei se numeşte  Sarah Palin) şi continuă cu o tiradă împotriva deontologilor, colegi de-ai lui şi totodată competitori pentru piaţa degeţelelor schimbătoare ale telecomenzilor nărăvaşe…
Închei cu speranţa că vom avea cât de curând şi noi un Jon Stewart al nostru – că la Elene ne batem deja de la egal la egal!…

http://www.thedailyshow.com/watch/wed-march-3-2010/anchor-management


In timp ce coperta revistei FOCUS din Germania o prezinta pe Afrodita intr-o postura indecenta fata de Europa in general, revine in actualitate o rivalitate a filosofilor celor doua natiuni-cheie, profund reprezentative pentru gandirea europeana… Nu stim cum va evolua reactia grecilor la acest tip de umor “afrodigital”, in schimb am gasit navigand pe internet o mostra de umor inconfundabil, de dincolo de Canalul Manecii … apropo de rivalitatea viziunilor si castigul cauzei.

“Si ce sa facem?” – vor spune grecii, in cele din urma… “…sa nu ne mai bucuram deloc de viata?”  Vizionare placuta si fiti cu ochii pe deficitul bugetar!


Pentru cei care lucrează în mediul privat, noţiunile de “target” şi de “buget” sunt strâns legate una de cealaltă.

Bugetul de cheltuieli derivă din target. Cu alte cuvinte, ideal ar suna astfel: cheltuiesc dacă am rezultate. La modul real însă, lucrurile stau un pic diferit: ar trebui să cheltuiesc doar atâta cât îmi permit…

2009 a fost un an debusolant pentru că targeturile au fost stabilite pe istoricul din 2008. Deci şi bugetele au stat sub semnul incertitudinii: ştim că va fi rău. Însă nu ştim cât de rău va fi în final: aşa că preferăm să aşteptăm, să vedem, să mergem pe scenarii pesimiste.

Dar ce faci cu oportunitatea? Când toată lumea din jurul tău tace, nu e oare cel mai bun moment pentru tine să vorbeşti – şi încă pe timpuri de antenă mult mai rezonabile decât în trecutul apropiat?

2010 e diferit în special prin aceea că ştim la ce ne raportăm – ştim cum arată fundul paharului, ştim la ce să ne aşteptăm… Şi mai ales este bun pentru că marii jucători au şansa de a-şi consolida poziţia în piaţă.

Cu alte cuvinte: ştim că va fi bun, pentru că ştim ce aşteptări să avem şi implicit ştim să-l măsurăm/comparăm… Însă până ajungem din nou la nivelul lui 2008, mai avem de aşteptat!