… pornim astazi la transcrierea celei de-a doua pagini a cuvantului introductiv, așa cum ni l-a transmis in caietul sau personal – preotul greco-catolic al Sarosului, Theodor Valerian Bourza.

Dar mai înainte, să vă prezentăm îndeaproape semnătura sa, datată 7 Martie 1870. Se află la finalul celei de-a doua pagini introductive, in care parintele se prezinta pe sine ca ”parochulu g.c. in locu” …

Deducem din cursivitatea semnăturii că la acea dată, părintele era un om în putere, dar și faptul că rezervase aceste pagini dintru bun început pentru … introducere! Era un om organizat, care nu lăsa nimica la voia întâmplării? Vom avea timp să descoperim.

Că a participat cu mai multă sau mai puțină plăcere la cursurile de caligrafie nu putem ști, dar presupunem că nota de trecere va fi fost una mare. Dacă scrisul e oglinda sufletului, putem presupune ca a fost un elev constiincios … care a-nvățat de la profesorii săi că a stârni curiozitatea cititorilor prin trimiteri precise in text – sa stie ce-i asteapta – nu e un lucru rau, dimpotriva. In stiinta comunicarii de astazi – tehnica lui ”dupa cum veti putea citi la pagina cutare …” isi confirma in continuare eficienta – si se numeste ”teasing”.

Lectura placuta!

P.S. … pentru că părintele Bourza numeste cateva localitati situate intre Medias si Sighisoara, am considerat util sa le semnalam pe o harta.

semnatura-burza

-ii-

După ce vei ceti Libelulu acesta te vei convinge că după putință am ostenit progresând în Vinea Domnului. Așa în Mediașu, Curciu, Atielu, Berthanu iar cu deosebire în Siarosiu, unde am avut a pătimi mai ca unul mic Apostol de la dușmanii Religiunei noastre, precum vei binevoi a vedea la pag.45, cum neunitii ne stricau noaptea alasiurile si ne instreinau uneltele de la edificarea bisericii, câtu trebuia să vighemu toată noaptea afară, – mai încolo la pag.72, cum unul Michailă Siereanului, căci nu l-am lăsat să înșele basereca, – togma în basereca cu o lovitură de secure, era să mă  expedieze în lumea eternă, dacă nu-l prindeau alți poporeni de-ai mei. Te vei încredința că câte rele toate mi-au provenit din malitiosele intentiuni a preutului D. Chendygrsorien, precum la pag.103, cum in a.1866, trei vite mari una după alta mi s-au omorâtu,- la pag.134-135 cum preuteasa lui Chendy cu o despicatura avand langa sine pe Crasnicii sai se lauda in gura mare, ca: cu mortul meu apropiindu-ma de Cimitirul vechi indatinatu, intai imi va rupe crucea, apoi poporul, si apoi meva toca în capu.- mai departe, la pag. 152, cum tocmai in noaptea ce murise Toma Munteanu (g: or:) patronul bisericii noastre, mi s-au furat o pareche de boi in pret de 280 f.v.a. nemaiaflându-i.

Prin acestea și altele nenumărate, trecând ca prin foc și prin apă, totuși pot în numele lui Dumnezeu zice ca Spiritul mi s-a delectezia vazind progresul facut in plăcerea Religiunii mele, desi Starea mea materială e de totul decăzută.- Răul însă cel mai mare ce și acum mă infestează binevoiește a-l vedea de la pag.145 pana la pag.148.

Acestea însă nu le-am scris, numai ca să-mi atribui mie ceva laudă deosebită, ci mai vârtos ca să servească și altora de model, or mai ales Succesorilor mei, ca interesul Religiunii să nu-l pospună intereselor sale proprii. – In fine am: L. pomenindu-mi numele meu aici, pomenescu-l și la Dumnezeu, Salvatorele Lumei …

Scris-am în Șaroș 7 Martie 1870

Theodoru Valerian Bourza

parohul g.c. in locu 

lumea-lui-bourza

Lumea pomenită de Părintele Burza, există și azi … poate noi să ne fi schimbat                         (pe ici pe colo)!


Așa începe prefața manuscrisului care povestește despre ”Parocia graeco-catholica a SIAROSIULUI reînviată prin T.V.BOURZA și descrisă în a. 1869”

Scrisul e foarte ordonat și caligrafic, dar înghesuit. Idei multe așternute pe hârtie scumpă – caietele cartonate nu se găseau pe toate drumurile, probabil nici cerneala, nici penița … iar timpul – atunci ca și acum, era prețios și trebuia să pricepi importanța alegerii.

M-am decis să copiez cuvintele preotului ardelean, pe cât posibil așa după cum le-am găsit, lăsându-le pe-alocuri neatinse de nou – pentru a gusta și voi dulceața acelor vremuri.

Îmi propun o categorie nouă a acestui Blog – Libelul Preutului Theodor Valerian Bourza din Șaroș – și aștern mai jos prin simplă transcriere, pagină cu pagină – pentru frumusețea limbii și generozitatea gândurilor acestui necunoscut preot român unit cu Roma, care-și spunea greco-catolic, la puțin timp după instaurarea dualismului austro-ungar …

Numerotarea paginilor respectă cu strictețe pe cele din documentul original.

Poate vom afla ceva despre trecutul nostru, poate vom invata ceva despre firea și fibra noastra … Să începem, deci cu Prefața, care are două pagini. Astăzi, o redau pe prima.

– i –

Amate Lectore!

Salute ție de la Dumnedieu.

Dacă preste mai multe decenii, îți va pica în mână Libelulu acesta se poate ca atunci, și cenușa corpului meu să fie nemicită – am avut mare plăcere, să fac un Estrasu, din protocolulu meu domestic, carele fiindu de dieceori mai mare ca acesta, in anul curent s-a umplutu, pe care încă îl las în Archivulu parochiei spre dispozitiune. – Cât de norocitu m-as fi tinut, daca de la Antecesorii mei preuți, as fi aflat și io, baremu numai o peteca de hârtie scrisă, carea să-mi spună ceva depe timpurile loru, – dar dorere! – chiar nemica. Deci, precum îmi place a imputa Antecesoriloru mei, am cugetatu sa incungiuru placerea Succesorilor mei, de-a-mi putea și ei mie imputa.

Incepand dara a scrie de la fundarea parociei, ti facu cunoscutu ca: datele, parte le-am cules din unele protocoale vechi ale Comunei, parte din gura preutesei vaduve de G.Munteanu, care a muritu in etate de 95 anni. – Ca spunea lamuritu, tote cele ce le auzise de la parintii ei despre inceperea unirei in Siarosu, știa și pe popa Lazaru ca primul preutu unitu, după ce poporulu românu cu preutulu Seu în frunte reintornase iarăși la neunire. Ca spunea ca mai memoreaza de candu Inspectorele cercuale luase cheia basericii de la popa Lazaru si o deteră popii celui neunitu. S-a da cu socoteală ca parocia care a sta numai din neorustici a trebuitu sa fie statu mai multu vacanta inainte de popa Lazaru, sau mai bine zisu, dupa ce românii părăsiseră unirea.

Pe al doilea parocu Georg. Munteanu, il apucasem si io bine a-l cunoaste, iara celea scrise despre densulu, le-am aflat scrise de bravul protopopu S. Moldovanu, acum canonicu in Lugosiu. – Celea mai departe le-am sciutu io asa precum le-am scrisu, Adeverulu inse, ca sa-l pastrez intru toata curatenia lui, mi-am tinut de lucrulu celu mai Sfantu!.-

Dupa

img_4445

 


Statul si Bancile fac echipa buna.

Intelegem mai bine cum functioneaza prietenia si “munca in echipa” zilele acestea, cand o tara de proportii – precum India – trece printr-un proces de igienizare simplu si eficient: aproximativ 86% din totalul cantitatii monetare (compus din hartiile de 500 si 1000 de Rupii) isi schimba infatisarea: hartiile vechi trebuie depuse la Banci, iar hartiile noi sunt introduse in circulatie. Totul se-ntampla repede, pana in momentul “t”, in care hartiile vechi devin istorie, isi pierd valabilitatea si-si gasesc locul eventual prin albumele colectionarilor.

Ce se urmareste (declarat oficial), este scoaterea la lumina a economiilor subterane ale populatiei (banii de la saltea), eliminarea banilor falsi si nu in ultimul rand – stoparea finantarii terorismului (prin bani negri).

Dar ceea ce se obtine, este mai mult decat atat – pentru ca Bancile primesc un ajutor evident din partea Statului, ele se incarca brusc de depozite monetare (pentru ca atrag din piata moneda veche si sunt platite sa functioneze ca “verificatoare” a falsurilor) – si de asemenea-i raporteaza mai departe pe proprietarii acestor depozite (catre cine ar putea fi interesat sa cunoasca daca banii respectivi au o justificare legala sau nu).

E posibil de asemenea, ca multe averi din India sa caute in acest context sa ia drumul investitiilor externe, spre zone mai calme si mai lipsite de risc (sa le spunem “predictibile”). Si care din aceste zone e mai ferita, decat arhipelagul britanic?! Si uite-asa, in vreme ce unii se spala in Gange, te poti trezi ca incepe sa curga praf de aur pe Tamisa …

indian_rupee


Motto:

”De ce m-ați dus de lângă voi?
De ce m-ați dus de-acasă?
Să fi rămas fecior de plug,
Să fi rămas la coasă …”

(Octavian Goga)

Nu e puțin lucru să păstrezi legătura cu rădăcinile, în ziua de azi, când totul în jur se schimbă și fuge. Tradiția e anihilată de tehnologie, se retrage timidă la muzeul etnografic – și suntem ajunși în situația de a ni se rupe bilete pentru a gusta din trecut. Totuși, mai sunt printre noi oameni care înțeleg că poartă în suflete și în conștiințe comori ale trecutului care e sortit să se piardă. În afară de cei câțiva români cu adevărat patrioți, care suferă sincer pentru ireparabilele pierderi, am întâlnit la celălalt capăt al fanilor ruralității românești, mirarea sinceră a străinilor, atunci când observă prin contact direct, câte lucruri mai avem, încă, de oferit – și ne-ndeamnă senini, la agroturism. Mai știi? Poate au dreptate, în evaluarea lor …

Am fost astăzi intr-o incursiune imaginara in Ardeal, in zona Fagaras – localitatea Venetia de Jos. E acolo o lume romaneasca avand in jur de 450 de “numere de casa”, cu padurile Magurii, Garbovei si a Venetoarei la mai putin de 2 km distanta de vatra satului. Mai aproape, la vest, la nici 1 km, trece raul Olt.

O gospodarie traditionala (traditia s-a pastrat cu adevarat numai pana la introducerea tractorului) avea in curte in mod obisnuit un car din lemn si toate ustensilele necesare lucrarii pamantului si a exploatarii padurii din apropiere. Tractiunea era asigurata de forta bivolitelor (si/sau a cailor).

img_4136

Carul este confectionat manual si din lemn autentic, de diferite esente (mesteacan – jug si protap, fag – scandurelele de jug, polita, obezile de la roti si osiile, salcam – spite, plop – fundurile de caruta) si are urmatoarele componente:

  • Tractiunea: compusa din jug si protap
  • Carul propriu zis/ Cosul carului, sprijinit pe cele 2 driguri (fata spate) si de cele 4 leuci (fixe in spate si mobile in fata, pentru a permite directia)
  • Inima carului este o barna din fag, care sustine cele 2 componente principale.
  • Echipamentul suplimentar (in afara de bici si lampas). In functie de utilitatea zilei putea consta in urmatoarele unelte: prajina, grebla, furca, coasa, secera, funia si lanturile de legat si de impiedicat.

img_4146

Rastelul de unelte arata ca un cuier de haine, in care se asezau in ordine (de la dreapta la stanga) urmatoarele: securea de padurit, funia, grebla, furca, coasa, secera, cazmaua, lopata, sapa, tapinul si diferite lanturi.

img_4158

Carul, echipat pentru arat si muncile campului, era pregatit cu plug (compus din grindei, coarne, brazdar, cutit si potang), teleguta, tînjala*, jug, grapa si merindea (pt vite). In cazul in care caruta era folosita in alte scopuri, echipamentul de arat putea fi transportat pe cobghile (o furca de transport).

img_4159

La plug, adancimea brazdei este data de reglajul potangului. Cormana plugului, care avea rolul de a sapa si intoarce brazda, era precedata de cutitul plugului, care taia pamantul, ca un antemergator.

img_4160

Iata reglajul plugului:

img_4172

In curtea gospodarului existau o fantana cu cumpana si ciutura, langa care se afla intotdeauna crepul din lemn, pentru adaparea animanelor.

img_4177

Paza curtii era asigurata de câine (Lăbuș, Grivei, Ursu…)

img_4179

* vorba batraneasca “a se lasa/nu te lasa pe tanjala” = înseamnă de fapt să nu te sprijini pe munca celuilalt! … Întrucât la car trăgeau doi boi si unul putea avea tendinta de a se lasa pe tanjala (adica pe barna care ii separa – cea din poza de mai jos!), pentru a se odihni. Atunci insa, intervenea biciul stăpânului …

img_4182

Poze si vorbe culese azi, 19 Noiembrie 2016 – intr-o discutie cu un iubitor de traditie si cunoscator al lumii satului ardelean, prietenul nostru – domnul Nicolae Costea.

Pentru a vizualiza cum lucreaza leucile, dar mai ales cum putem învăța cu plăcere cuvinte azi pierdute – vă prezentăm filmuletul de mai jos …

 


Performantele microcipurilor au facut posibila stocarea, transmiterea si prelucarerea mai rapida a informatiilor, ceea ce a stat la baza unui progres tehnologic fara precedent. Fenomenul de “explozie a tehnologiei” e inregistrat la scara istoriei sub forma vizuala a unei “crose de hochei”… caci mult timp am avansat lent/sustenabil/firesc – adica avand timp sa ne bucuram de ragazul si bucuria realizarilor noastre, gasind timp sa meditam asupra lor – dupa care, la un moment dat, din pricina microcipurilor – bata-le Dumnezeu sa le bata! -, lucrurile au luat-o razna, in sus … (si macar de-am putea spune spre ce anume …).

Pentru ca nu la fel stau lucrurile cu adaptarea noastra. Practic – suntem in situatia de a nu mai face fata tehnologiei, de a fi fortati sa spunem “gata! destul!” … pentru ca puterea noastra de adaptare este sensibil mai lenta decat progresul tehnologic al zilelor noastre.

In acest sens, este nevoie de schimbarea “din mers” a modului in care este guvernata societatea. Nu putem sa ne lasam absorbiti in vartejul zilei de azi (certuri fara noima), fara a tine cont de viitor – avem nevoie mai mult ca oricand de viziune.

Dar cat de departe putem arunca privirea noastra? Cati dintre contemporani vor tine pasul cu propunerile de schimbare si se vor adapta?

Cred ca o dificultate specifica marketingului actual – in conditiile in care nu-si poate domoli tendinta de lansare a produselor mereu mai noi si mai performante, este aceea de a explica nevoia de trecere, de a povesti despre tranzitie, de a linisti (fara sa adoarma) spiritele ca  in viitor avem sanse mai bune …

Marketingul are nevoie de pace, si acesta e principalul lucru bun, care-mi place la el.

learning-faster-governing-smarter