Calin Diaconu

Am sa incerc sa traduc, fie si numai aproximativ (sa ma scuze specialistii filologi), cateva idei din carticica lui Martin Heidegger “Was heisst Denken?” (un fel de “Ce reprezinta gandirea?”) … pentru ca mi se pare ca lucrurile au luat-o razna grav in zilele acestea, si poate-poate gandirea ne-ar salva de la dezastrul care se-ntrevede.

Ajungem in starea sau stadiul pe care-l numim “gandire”, atunci cand gandim noi insine. Pentru ca un asemenea experiment sa aibe oarecari sanse de succes, trebuie sa acceptam sa gandim noi insine, sa invatam gandirea.
De-ndata ce ne aplecam asupra invatarii acesteia (invatarea in scopul deprinderii gandirii, nn), am admis deja ca inca nu stapanim pe deplin gandirea (ca mai avem … de invatat!).

Si totusi, om se numeste acela care poate (deja) gandi – si pe buna dreptate. Caci el este “fiinta rationala”. Ratiunea (lat. ratio) se desfasoara, se exprima in procesul gandirii. Ca o fiinta rationala, omul trebuie sa gandeasca, numai sa vrea acest lucru. In schimb, omul ar vrea sa gandeasca, dar de fapt nu poate (sau nu stie cum, nn). In concluzie, omul vrea sa obtina cat mai multe prin vointa de a gandi, insa poate face prea putine in acest sens.

Omul poate gandi doar daca i se ofera posibilitatea sa o faca. Singura, posibilitatea nu ne garanteaza ca vom realiza gandirea. Caci putem realiza si obtine cu adevarat numai ceea ce ne place. Si ne place cu adevarat numai ACELA sau ACELEA ce sunt deja in fiinta noastra, ce ne apartin si caruia-i apartinem, ceea ce tine laolalta Fiinta noastra …