Stati jos pe scaunele voastre, si tineti-va bine de ele!

Daca nici voi nu ati auzit pana acum de profesorul David Easton, e timpul sa analizam impreuna definitia politicii data de acesta in 1965, si care a ramas in cartile de profil:

“Politica este o activitate sociala, prin care resursele (limitate si distribuite inegal), sunt alocate de catre o autoritate, a carei putere legitima este garantata prin forta.”

Degeaba cautati in definitia politicii “binele comun” sau “dreptatea pentru toti”! Nu, mai degraba reflecatm la prezenta necesara a conflictului, ca o preconditie pentru politica. Fara conflict, nu exista politica – nu-si are sensul dezbaterea!

Conflictul are diferite surse: faptul ca dorintele noastre depasesc resursele, sau ca resursele – fie ele materiale sau spirituale sunt distribuite inegal (atentie, nu am spus nedrept!) pot duce la conflict… Imaginati-va ce se poate intampla daca pe planeta noastra ar incepe o penurie de apa potabila! Sau, sa ne gandim la razboaiele religioase, care continua sa faca victime si in ziua de azi!

Politica se hraneste din conflicte, sau altfel spus: fara stari conflictuale, nu se justifica existenta politicienilor. Ah, ca sunt unii care alimenteaza lista cu propriile lor prioritati, atunci cand creeaza conflicte artificiale pentru a-si justifica existenta si statutul, asta e altceva …

M-as bucura sa definim impreuna conflictele “serioase” ale politicii romanesti, pentru a calcula unghiurile posibilelor rezolvari. Pana atunci, sa studiem in continuare cursul de politica intitulat “Political Phylosophy. An Introduction” – sustinut online de Prof Furio Cerutti pe platforma iversity: https://iversity.org/c/24?r=fa898

Sistemul Politic - dupa David Easton (1965)

Sistemul Politic – dupa David Easton (1965)


Sf Antonie cel Mare spune ca “Dumnezeu a facut lumea pentru om si pe om, pentru a-I sluji Lui” – adica ne invita sa ne bucuram, pe de-o parte, caci am primit in dar lumea intreaga, dar sa ramanem cu picioarele pe pamant, pentru ca avem un rost bine definit, pentru care am fost invitati sa intram in ea.

Sa ne bucuram ca toate cele materiale ni se supun, dar sa construim astfel incat sa preamarim numele Lui. Sa intelegem ca si noi, si animalele facem parte din lume, si putem lucra asupra ei – dar noi, spre deosebire de animale, trebuie sa lucram si asupra noastra, avem datoria sa ne punem intrebari cu privire la Creatorul nostru.

Ne dam seama de marimea lumii, adica de importanta cadoului facut noua de Creator, atunci cand ne dorim in mod serios cunoasterea ei. Abia atunci realizam ca lumea e “prea multa” pentru a o cunoaste in rastimpul unei scurte vieti pamantesti, in cursul unei singure vieti. De aici, ideea ca lumea se poate cunoaste de catre om numai pe parcursul succesiunii generatiilor, in mod colaborativ. Sau o alta, ca fiecare dintre noi ar trebui sa-si defineasca o lume … “a sa”, un spatiu restrans, intim, pe care sa-l lucreze impreuna cu cei apropiati lui …

Lumea – care pentru unii e o jucarie iar pentru altii este un spatiu de joaca – este un dar divin, de care generatii de oameni s-au bucurat si se vor bucura in continuare, DACA NU UITA DE PROPRIUL ROST, de scopul insasi al fiintarii, acela ca OMUL ESTE FACUT PENTRU A-I SLUJI LUI DUMNEZEU.

Explicatia ne-o da insusi Mantuitorul nostru Isus, si e consemnata de Marcu (2,27): “Sambata e pentru om, iar nu omul pentru sambata”. Adica sarbatoarea e pentru om, sa se tina de ea, sa isi aduca aminte o data pe saptamana (macar) ca se cuvine un timp pentru Cel care l-a chemat la existenta. Si de ce anume si mai ales cand au inventat vechii evrei saptamana, ca spatiu de sase zile plus una care “nu-i a noastra”? Pai, inevitabil, dupa ce au invatat pe propria piele, generatii la rand, ca sufera de boala uitarii, ca nu retin greselile si deci trebuie sa o ia mereu de la inceput – pe drumul greu al pribegiei, fie ea egipteana sau, mai tarziu, babiloniana!

Avem lumea, insa trebuie sa definim si un timp corect impartit al lumii, care sa reflecte realitatea de facto: suntem stapani, ca sa slujim liberi Celui mai presus de toate!


Suntem cu totii frati intre noi si fii ai Aceluia care ne-a adus din nefiinta intru fiinta, care ne-a daruit viata cu un anumit scop – lasandu-ne totodata libertatea de a-L cauta, de a-I bate la usa.

Atunci cand spunem “Tatal nostru”, suntem fii ai aceluiasi Tata si de aici, calitatea noastra de frati intru El. Acest strat comun al fiintei noastre, legitimeaza intrebarea asupra diferentelor pe care le percepem: cum e posibil sa aparem atat de diferiti unii in ochii celorlalti … Diferiti sau (in)departati? Sa vedem …

In primul rand, sunt darurile pe care le-am primit – fiecare, pe masura harului si intelepciunii lui Dumnezeu. Daca doriti, va puteti imagina niste “buzunare ascunse” cusute in firea noastra, buzunare pe care suntem chemati a le cauta si descoperi, a le cerceta, a le cultiva – pentru ca ele constituie intr-un anumit fel rostul adanc al vietii noastre si fac parte din mantuirea noastra. Esenta darurilor nu sta in calitatea sau cantitatea acestora, ci in actul de a darui, in stiinta de a primi si in bucuria de a impartasi – deci de a darui la randul tau, altora.

Darurile fiintei noastre sunt cele care nasc sentimentele, trairile si ne descopera sensibilitatile noastre cele mai adanci. Evident spirituale si nu carnale. Astfel, intelegem ca darul credintei, de pilda, este in acelasi timp si ceva ce primim si ceva ce traim. La fel umilinta, speranta, iubirea …

In al doilea rand, caracterul nostru este acela care ne face sa fim diferiti – desi firea noastra cea adanca, adica fiinta noastra, este, cum am spus, comuna tuturor oamenilor. Caracterul nostru este ceea ce se poate vedea limpede, la lumina zilei: ne expunem in fiecare clipa prin faptele si reactiile noastre antrenamentul sau lancezeala in dobandirea virtutilor; prezenta sau lipsa de vointa in eliminarea viciilor.

Vointa pusa in slujba caracterului, antreneaza virtutile. Inca de la Socrate stim ca alegerea intre “placere de dragul placerii” si “placerea de a face binele” – poate fi documentata logic, dar simtim nevoia de a sublinia: vointa de a fi fii ai lui Dumnezeu este salvarea noastra.

Fiinta – Darurile (Sentimente, Sensibilitati) – Caracterul (Vointa care antreneaza virtutile): iata un triunghi la care merita sa meditam, din cand in cand, atunci cand ne intrebam de ce suntem atat de aproape si totusi atat de departe (sau departati?) unii de ceilalti …


What's wrong in a fake seppuku, one may ask ...

What’s wrong in a fake seppuku, one may ask …

Am imbatranit in media, de-au ajuns reclamele sa-mi sara in ochi in timpul filmului, pana la a ma enerva pe echipele de vanzari din spatele cate unui succes de box office care nu spune nimic, dar are grija sa-si multumeasca sponsorii. Sau poate sunt mai irascibil, fiindca stiu ca lucrurile stau de fapt invers: echipa de marketing a Hotelului X din Las Vegas isi convinge patronii ca o investitie in media renteaza. Ca va fi ROI bogat, daca vor aranja sa toarne un film pentru a etala – cum nu se poate mai bine – avantajele locatiei, justificand un pret mai ridicat, pentru ca “acesta e hotelul in care …” …

… dar mai intai, sa luam un exemplu de country-placement. Japonia isi etaleaza valorile traditionale, un raspuns pe masura amenintarilor regionale venite recent din partea unei Chine cu o Mare de Sud a ei proprie, cu un tonus nationalist tot mai ascutit. “47 Ronin” e un film sustinut financiar de japonezi pentru a ne face cunoscuta traditia ceaiului, a seppukku-lui, a ronini-lor, acei samurai ramasi pe drumuri in lipsa de stapan …

Last Vegas - sau cum sa (nu) iesi din scena pe usa din dos, acceptand orice propunere ...

Last Vegas – sau cum sa (nu) iesi din scena pe usa din dos, acceptand orice propunere …

Abia dupa ce-am avut privilegiul de a urmari un documentar vandut drept film artistic pentru ca avea in spatele cortinei “o poveste de dragoste” si “un eveniment real”, mi-am zis ca merita sa incerc si o reteta clasica. Patru nume mari ca Douglas, De Niro, Freeman sau Kline nu au cum sa joace intr-un film platit platit din product-placement. Asa mi-am spus eu. Dar de data asta, nici macar nu a fost vorba de-o tara, ci cel mult de-un oras “Las(t) Vegas” si mai ales de-un Hotel- Aria – care va fi probabil “sold-out” in urmatorul sezon. Pentru ca toti bogatii lumii isi vor dori sa cunoasca Las Vegas-ul din patul rotitor in care au mahmurit Freeman si Kline.

Pana la urma, tot la seppuku mi-a placut mai mult ... :-)!

Pana la urma, tot la seppuku parca mi-a placut mai mult … :-)!


Apropierea sfarsitului de an ne pune in vedere cele doua optiuni principale: fie vom spune sec “am mai imbatranit cu un an” – sau, vom cauta sa ne complicam cu formula “ne-am mai inteleptit cu un an” …

Daca in primul caz vom cauta in oglinda spre riduri si fire albe, in al doilea recunoastem ca ne vine un pic mai greu. Asa se-ntampla atunci cand avem de analizat serios constiinta: memoria faptelor noastre nu e suficienta, ne trebuie criterii de evaluare si unghiul impartial in care de cele mai multe ori ne e inconfortabil sa ramanem multa vreme locului … fiindca ne iubim prea mult, si suntem de aceea gata sa ne iertam prea multe.

Totusi, nu trebuie sa exageram si nici sa subevaluam cele infaptuite pe parcursul anului care a trecut. Ni se cere doar sa fim atenti sa nu ravnim la satisfactia succesului: “acolo unde incepe dorinta satisfactiei proprii, incepe si nemultumirea si nerabdarea. Sa nu voim absolut deloc ceea ce este rau, dar nici pe cele bune sa nu le ravnim peste masura!” (Sf Francisc de Sales)

Privirea spre interior este ceva mai complicata decat privitul in oglinda – si ce-i mai frumos, e ca adevarata “oglinda interioara” o gasim abia in ochii celorlalti!

Cu aceste ganduri, ne luam ramas bun de la anul 2013 – sperand sa devenim mai buni pentru ceilalti in anul care sta sa-nceapa … (adica ne vom stradui sa luam aminte la felul in care lumea se reflecta in ochii nostri, dar mai ales noi in ochii ei!)

Cum se reflecta lumea in ochii nostri, stim.  Dar cum ne reflectam noi in ochii lumii, stim?

Cum se reflecta lumea in ochii nostri, stim. Dar cum ne reflectam noi in ochii lumii, stim?

Iar pentru ca am pomenit de oglinda … un cadou din partea eternului George Cosbuc, via Bulgarush Band – featuring Daria Diaconu!