May 15, 2013
Le putem admira in Muzeul de Mineralogie din Baia Mare … dar oare cum o fi sa le descoperim in bezna, stralucind in lumina lampaselor?!
Intunericul ascunde multe, si bune si rele, si frumoase si urate. E nevoie de putina lumina si de foarte multa atentie, sa nu strivesti comoara sub talpa bocancului, sa nu treci nepasator pe langa ea … si cate-or mai fi inca sub pamant, nedescoperite?
O mostra de gips si calcit:
O alta, calcopirita si cuart:
sau, o a treia, marcasita si cuart:
May 13, 2013
Basílica de San Pedro, Roma (Photo credit: Chodaboy)
Pe Sfantul Petru, Dumnezeu l-a iubit mult, daca l-a pus intaistatator al Apostolilor Sai.
L-a iubit si ni l-a dat drept exemplu al slabiciunii umanitatii noastre, in cutremuratoarea scena a tradarii de credinta anuntata de cantatul cocosului. Plansul lui Petru ar trebui sa fie si al nostru, o conditie prealabila oricarei ridicari: abia dupa ce intelegem ca nu ne putem ridica singuri, reusim sa o facem. Suntem atat de departe de mersul sau statul pe apa, ba chiar nici un pescuit mai acatarii nu suntem in stare sa reusim singuri, fara ajutorul divin.
Daca va incepe de la recunoasterea onesta a neputintei noastre, sinceritatea cererii de ajutor poate fi o prima cheie prin care ne hotaram sa deschidem usa Strainului care ne viziteaza atunci cand stie ca suntem pregatiti a-L primi.
Totusi, slabiciunea noastra difera de la unul la celalalt, si putem deosebi intre tradarea lui Petru si cea a lui Iuda:
Sinceritatea parerii de rau este o forma de care merita sa abuzam, prin care putem, si pe care trebuie sa o folosim in dorinta noastra de a deschide usa care ne desparte de Lumina.
Ce avem de facut? Sa cautam a transforma actul Botezului intr-o stare a unitatii noastre cu Isus, din a carei turma facem parte cu smerenie si multumire crestina.
May 7, 2013
Recunosc ca am doua locuri unde ma simt acasa.
Nu, nu am doua domicilii (cu atat mai putin doua proprietati …) – ci am amintiri la fel de puternice din doua locuri.
Primul este Bucurestiul, orasul in care m-am nascut (scuzati, nu ne alegem nici familia si nici momentul sau locul nasterii!) iar al doilea este Rupea (judetul Brasov) – oraselul in care am copilarit. Intre cele doua sunt atat de mari deosebirile, incat le-as putea linistit plasa la extreme, acoperind astfel intreaga oferta imobiliara autohtona: cine a crescut in fata blocului, batand mingea in parcare iar vacantele si le petrecea pe dealurile podisului transilvan – poate spune ca a gustat din tot ce ar fi putut oferi plaiul mioritic in veacul XX …
Pana in 1989, ca majoritatea conationalilor, nu am fost plecat in strainatate, cum se spunea pe-atunci “nici macar la bulgari”. De aceea, setea de cunostere a strainatatii – motivata de seceta impusa de regimul comunist -, a generat in noi nu numai curiozitate, ci mai ales o tensiune a asteptarilor: “Cum o fi dincolo?” ne intrebam …
Acel “dincolo” a fost pentru mine Toscana, iar primul oras vizitat la pas – Florenta.
“Firenze per la belezza, Roma per la grandezza”, spun italienii. In poza de mai jos, centrul spiritual e surprins pe de-a-ntregul: Baptisteriul octogonal in care se spune ca ar fi fost botezat Dante; Campanilla lui Giotto si Domul Santa Maria del Fiore – cu faimoasa cupola a lui Brunelleschi.
Iar astazi, cand revad locuri in care am fost, ma trec fiorii aducerii aminte si ma bucur ca universul bipolar Bucuresti-Rupea, ce parea candva indestructibil, s-a spart la un moment dat, facand loc unor orase si mai ales unor amintiri la fel de dragi.
May 4, 2013
In timp ce copiii se duc cu greu la culcare, invatand emotiile unei nopti de asteptare la capatul careia zorile vor aduce cadouri pe masura cuminteniei lor (si a puterilor Iepurasului) … si noi, cei mari, asteptam, cu emotie, intalnirea cu Lumina care anunta victoria definitiva a Binelui asupra Intunericului.
Sunt multe lucrurile care ne trec prin cap in drum spre Biserica.
In primul rand, nu putem sa nu ne gandim la rautatea noastra – cea care a determinat in mod direct sacrificiul Mantuitorului. El ne-a salvat, fiindca a avut de la ce: pacatele, viciile noastre, sunt de doua ori mai numeroase decat virtutile.
Apoi, ne gandim la puterea celui Rau, care se foloseste de ea pe masura rezistentei ce-i opunem: dand dovada de o putere de adaptare ce depaseste imaginatia noastra, comportamentul e ca al virusilor care se innoiesc pe masura ce antidoturile descoperite promit rezolvarea efectelor. Tulpini noi apar, pentru a stimula productia de vaccinuri noi.
Nu in ultimul rand, ne framanta versul eminescian:
“Astfel, intr-a vesniciei noapte pururea adanca
Avem clipa, avem raza, care tot mai tine inca.
Cum s-o stinge, totul piere ca o umbra-n intuneric:
Caci e vis al nefiintei universul cel himeric.“
Cat de adanca e noaptea, daca nu avem de partea noastra Credinta in Lumina Invierii! Cat de triste sunt umbrele sterse, neconturate, pentru ca nici macar o umbra nu poate exista in afara Luminii!
“Timpul mort s’intinde trupul si devine vesnicie”, spune Eminescu peste cateva versuri – iar noi ne cutremuram cat de relaxata pare vesnicia in aceasta metafora!
Lumina Invierii este un vaccin puternic, pe care suntem chemati sa-l facem anual. El ne ajuta sa intelegem, dar mai ales sa traim in spiritul veghei la care suntem chemati: “pentru ca vine ceasul, si-acuma este!” … Este un vaccin vechi de aproape 2000 de ani, pe care Maica Biserica il propune credinciosilor care “au urechi de auzit” … Si bineinteles, e mult mai mult decat atat: e dreptul nostru de a participa la victoria Binelui asupra Mortii, ca o pregustare a bucuriei de la a doua venire a Mantuitorului.
Cristos a-nviat!
May 2, 2013
Faptul ca statul elen a hotarat sa amane sarbatorirea zilei de 1 Mai – motivand ca de data aceasta sarbatoarea muncii a cazut “impropriu”, in Postul Mare … mi se pare o masura ce trebuie salutata si, in viitor, imitata.
“A petrece” inseamna, in viziunea balcanica a lumii, a o lua pe langa drumul drept si monoton al rutinei zilnice, o trecere peste necazurile cotidiene, … o eruptie nu de putine ori vulcanica, ce are drept combustibil principal alcoolul, iar in secundar muzica vesela, ascultata tare, pana la vecin cel putin …
Ori, Biserica Ortodoxa a Greciei a simtit ca nu e cazul. Politicienii au inteles si ei, ca nu e cazul. Un popor s-a supus cuminte unei ajustari de calendar, aratand ca se pot face sacrificii mici cu semnificatii mari.
In timp ce grecii, probabil scuturati de criza, isi construiesc o noua mentalitate – mai responsabila -, iata-i pe fratii lor, romanii, cum isi continua mini-vacanta cu mici si bere, aberand despre iertarea pe care o cer de la Dumnezeu, targuind cu acesta faptele bune aflate pe o lista inca nescrisa …
Singurul lucru care m-ar contrazice ar fi dorinta noastra de a consuma sezonul estival dintr-o suflare, vara fiind mai scurta in Romania. De aceea, sa urmarim cu un dram de ingaduinta imnul lansat de Mazare la Constanta, sub stindardul ideii “pofta de viata (ne vine mancand)” … :-)!
Calin Diaconu 