CIRCUS POSTER

Unul din motivele pentru care am optat – în 1994, să lucrez în publicitate – a fost şi acela că era un domeniu absolut nou pentru toată lumea românească, proaspăt eliberată de încorsetarea planificării „centralizate”…

În pauzele dintre două proiecte, dar mai ales pentru a ne justifica prezenţa necesară în peisajul tot mai capitalist al pieţei româneşti, am avut ca temă obişnuită de meditaţie influenţa publicităţii asupra economiei – adică modalitatea în care noi, publicitarii, ajutăm business-urile să crească, rolul şi misiunea noastră în ecuaţia afacerilor.

Azi pare a fi la modă o altă întrebare: cum afectează economia, sau mai bine/sincer spus CRIZA ECONOMICĂ, business-ul nostru publicitar…

O primă evidenţă este cea dintre oscilaţia Produsului Intern Brut (PIB) şi Evoluţia Pieţei Publicităţii. În cazul economiilor care au măsurat acest raport s-a observat o rată de 1 la 5 – dacă scade PIB-ul cu 1 procent, publicitatea scade cu 5… Cum PIB-ul României a scăzut în 2009 faţă de 2008 cu 7% – asta înseamnă că industria publicităţii s-a prăbuşit anul trecut cu cel puţin 35%, conform formulei.

De ce este publicitatea un senzor fin al economiei, e lesne de explicat. Bugetul de publicitate se constituie de obicei în funcţie de volumul afacerii: dacă acesta scade, scade şi investiţia în comunicare. (În afara acestui obicei ar trebui menţionate: lansările de produs – unde investiţia în brand din primul an, urmează să se acopere treptat, în anii următori; sau strategiile agresive ale marilor concerne/jucători, care tocmai în vremuri grele atacă agresiv cota de piaţă!)

În ce priveşte tonul general al campaniilor, anul trecut a fost în mare măsură anul promoţiilor, ele au continuat evident şi anul acesta, însă ceva mai temperat. Tentaţia de a debloca mecanismul achiziţiilor cu un „ceva extra” oferit „în plus” a fost temperată pentru că imaginea nu se poate construi trecând „dintr-o promoţie în alta”.

Se aşteaptă de la publicitate să „revigoreze” complexul mariaj al cererii cu oferta – stimulând pe prima în timp ce pune într-o lumină cât mai încîntătoare pe cea de a doua. OK, suntem aici tocmai pentru asta – dar cum putem reface încrederea cumpărătorului în „ziua de mâine”?…

O provocare majoră a publicitarilor (cât şi a marketerilor în general) va fi de a înţelege noul profil al consumatorului român, care odată cu lecţiile crizei se conturează, tot mai preţios şi conştient de propria-i valoare – la orizont! Ce şansă pentru evoluţia breslei, nu-i aşa?

Înfrăţirea cererii cu oferta


La modă fiind performanţele guvernanţilor în contextul crizei mondiale, am căutat pe portalul CIA-ului datele comparative pentru cele două sute şi ceva de state ale lumii (majoritatea estimări la 2009).

Ce REVENUES (venituri) reuşesc să adune la buget şi cât de mari sunt EXPENDITURES (cheltuielile) statelor? Câte reuşesc să rezolve supraunitar acest raport (R>E)? Suntem singurii care nu ne descurcăm, având probleme cu deficitul sau mai sunt şi alţii în această situaţie?

În primul rând: statele lumii se împart, după ordinul de mărime al VENITURILOR – în “millions”, “billions” şi “trillions” – iar România face parte din secţiunea de mijloc (categoria Billions)- cu 50,78 Billions $ Revenues si 61,51 $ Expenditures…

La aceeasi categorie de greutate – 50 Billions $ – am mai gasit: Iraq (R52,8/E72,4); Taiwan (R53,3/E57,2); United Arab Emirates (R54,05/E54,68) si Algeria (R56,24/E61,34).

În al doilea rând, am fost curios să aflu care sunt statele/guvernele “serioase”, care reuşesc să menţină un raport supraunitar între colectările şi cheltuielile de la buget.

Iată-le, în ordine alfabetică: Andorra, Angola, Anguilla, Bahamas, Bermuda, British Virgin Islands, Brunei, Cameroon, Cayman Island, Cook Island, Ecuatorial Guinea, Faroe Island, French Polynesia, Gabon, Georgia, Gibraltar, Guernsey, Iran, Isle of Man, Kuweit, Liechtenstein, Macau, Malta, Mauritania, Mayotte, Micronesia, Nauru, Norway, Oman, Palau, Quatar, Saint Pierre and Miguelon, Saint Vincent and The Grenadines, Samoa, San Marino, Saudi Arabia, Switzerland, Tajikistan, Turks and Caicos Islands, Vanuatu, Virgin Islans… Felicitări tuturor! Iată că se poate 🙂 !

În al treilea rând m-a interesat cum stă clubul select al “TRILLIONARILOR”. Iată-le,exprimate în monedă americană:

1. UNITED STATES (Revenues: 1,914 trillions; Expenditures 3,615 trillions)

2. JAPAN (R: 1,629; E: 1,997)

3. GERMANY (R: 1,398; E: 1,540)

4. FRANCE (R: 1,229; E: 1,445)

5. CHINA (R: 972,3 billions; E: 1,137)

6. UNITED KINGDOM (R: 819,9 billions; E: 1,132)

PS: Nu diferenţa simplă trebuie analizată, ci gradul de îndatorare ca procent din PIB (GDP). Mai jos – înfierbântata zonă a EURO:


Aparent … o veste bună de “Dincolo de Ocean”: a revenit umorul americanilor!

Nu în ultimul rând, pentru că situaţiile “funny” le poţi (teoretic) afla la tot pasul – însă trebuie să ai o anumită stare sufletească, o anumită dispoziţie pentru a le trăi ca atare.

Sunt lucruri caraghioase pe lângă care trecem fără a le observa, cum este alăturarea păpuşilor din raftul Wal-Mart, de mai jos… Premeditare? Rasism? Sau pur şi simplu legea cererii şi a ofertei care dacă nici la ei nu funcţionează, atunci… unde altundeva? Minunaţi-vă privind preţurile diferite ale păpuşilor din imaginea de mai jos!

Lăsând gluma la o parte, dacă veţi citi comentariile “lor” la poza respectivă – ajungi la concluzia că în situaţie de criză uşor se ajunge la replica “vina e a celuilalt“:

White Women are worth more

sau

I’m not trying to be racist or anything but who the hell would want a nigger doll in the first place? White people don’t want one because lord help the white man who is trying to own a nigger and niggers don’t want one because it reminds them how fucking ugly and apelike they look (which interestingly enough is why niggers don’t have mirrors in their houses).

sau

How much are the mexican barbies?

sau

….


Sunt stiri despre disponibilizari masive la CFR.
Se vorbeste uneori despre 10.000 de persoane, alteori despre 20.000… majoritatea aflate intre 40 si 50 de ani… Fara perspectiva de reconversie sociala.
Oameni disperati – criza din 1933 parca tot ceva legat de CFR ne-aducem aminte?
Glasul rotilor de tren scârţâie, iar din sediul de lângă Gara de Nord se dă ]ntr-un fel ora exactă a stării reale a economiei româneşti. Nu sună a bine urechilor… dar celebra frână a semnalului de alarmă a fost trasă!
PS: dacă veţi avea curiozitatea de a mări poza de mai jos (click pe ea, cu curaj!) – veţi observa cu uşurinţă cel puţin două lucruri. Primul, că de-asupra intrării în Ministerul Transporturilor sunt roţile din siglă, înaripate (nu le-am remarcat, deşi am trecut de atâtea ori pe lângă această clădire impunătoare!). Al doilea, la fiecare geam – câte un aparat de aer condiţionat. Câh!