Pe calea unei încurcate frăţietăţi. Aşa au ajuns evreii să se robească de prea multă muncă în Egiptul lui Faraon. Frăţietatea invidioasă, falsă, monstruoasă, care domina relaţiile dintre feciorii lui Iacov-Israel … a condus după cum citim, la vânzarea fiului favorit Iosif ca sclav unei caravane care avea treabă la vecinii din apus.
Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov – nu numai că preface pilduitor răul omenesc în Bine suprafiresc – ridicând pe Iosif la înalta demnitate de al doilea om în stat -, dar ne dă un semn suplimentar asupra căruia stăruim în meditaţia de azi.
Numai într-o perfectă frăţietate, armonioasă completare a calităţilor individuale ale fiecăruia, numai astfel va putea peste câteva generaţii Moise (un gângav – adică un bâlbâit timid – cum se autodenumeşte singur), prin vocea fratelui său cu trei ani mai mare, Aaron, să-şi convingă conaţionalii şi nu mai puţin pe încăpăţânatul Faraon, că întoarcerea acasă a poporului ales trebuie să aibe loc!
Ce trebuie să înţelegem? Că frăţietatea (sau fraternizarea solidară?) este expusă pericolelor disoluţiei mai ales în perioadele de bine, de preaplin, când ne certăm între noi neştiind cum să împărţim roadele bogăţiei … Şi iarăşi, că frăţietatea are şanse de realizare mai mari, atunci când greul îi uneşte pe oameni.
Avem de luptat cu aducerea aminte a răului, pentru a nu lăsa frăţietatea pradă făţărniciei…
Brothers in Arms
Calin Diaconu 