E prea puternic Cuvantul lui Dumnezeu revelat in Sfanta Scriptura pentru a-L folosi in reclame comerciale sau in propaganda politica. Si totusi, am auzit cu urechile noastre si am ramas surprinsi de nebunia reducerii la conditia unor oferte trecatoare a “Dreptatii si Adevarului” sau, mai recent, a colindei “Domn, Domn sa-naltam!”…

Ne intrebam cum a fost posibil acest sacrilegiu si in ce stare va fi ajuns poporul nostru, daca cercetarile de piata au concluzionat ca o majoritate a noastra suntem gata sa acceptam terfelirea in colbul vremelniciei a celor sfinte?!

Poate ca are legatura cu modelul de conducator din ultimii ani.

Poate rememorarea jignirilor succesive la care am zambit neavand reactie civica, ne va ajuta sa intelegem cum am ajuns aici…

1. Indemnul cinic : “Cui nu-i convine in Romania, poate sa plece (in strainatate sau aiurea)!”;

2. Pupaturile “de forma” cu fratii nostri mai simpli si mai putin educati – tiganii, care au inteles de aici ca au voie sa faca orice, fiind importanti in stat si economia votului!;

3. Ambitia de a trimite un copil agramat la Bruxelles, nu pe meritele lui ci prin masinatiuni si comanda politica!;

4. Promovarea politicii aliantelor de moment, fara resentiment si fara regrete – pentru a obtine majoritatea si a conduce cu orice pret, rasplatirea tradatorilor!;

… Iar ca efect al acestei prestatii, al “nasului care s-a dat lui Ivan”, am avut parte nu numai de colinde comerciale la televizor – pe care unii dintre dumneavoastra le veti considera benigne -, dar mai ales de o tendinta imediata de imitare a tupeului.

Va aduceti poate aminte de celebra formula:

5. Suntem un popor de securisti! Pentru ca toti am fost complici ai regimului comunist, daca nu activ – atunci prin tacere aprobatoare!

Concluzia?

Marile jigniri aduse Poporului Roman sunt inghitite de acesta, care apoi pare ca le rumega linistit cateva decenii, ba chiar pare ca incearca sa se adapteze ineptiilor, sa traiasca dupa norma tupeului ridicat la rang de politica nationala!

Dar nemultumirea creste (intelegem aceasta cu surprindere si oarecare satisfactie, acum!) , si a fost nevoie de o scanteie – pentru ca “butoiul cu pulbere” tipic Balcanilor, sa explodeze!

Avem cateva intrebari deschise, pe care as dori sa le raspundem impreuna:

1. Cand a aparut tupeul pe scena publica romaneasca? Poate momentul in care Victor Rebengiuc a avut curajul de a pune pe masa speakerului TVR o hartie igienica – pentru toti anii in care s-a mancat “…”? Sau poate momentul insultei stupefiante la adresa poporului roman, adresata de “oracolul” Silviu Brucan, care a indraznit sa spuna despre noi ca am fi …”stupid people”?

2. Reactia de revolta la adresa proastei guvernari nu este o inventie romaneasca. Cu ce ne diferentiem noi fata de restul “indignatilor” acestor vremi tulburi?


Daca o spunea in urma cu 20 de ani vreun politruc al Partidului Comunist Roman, ai fi zis ca isi apara scaunul.

Dar daca o spun astazi, in plina criza, intr-o engleza cu accent, suprapusa peste grafice colorate generate de metode statistice pe care le banuim scumpe – reprezentanti ai unui organism suprastatal ca OECD -, e limpede ca suntem tentati sa plecam altfel urechea la ceea ce ni se spune:


Se spune ca Diogene ar fi tinut o prelegere atenienilor, in care trata despre autocontrol si masura. Entuziasmati, atenienii l-au rasplatit cu aplauze si ovatii, minute in sir. “Sper sa putreziti cu totii, caci ma contraziceti prin purtarea voastra!” – le-ar fi spus Diogene …

Parlamentul european fiind zilele acestea in prim-plan, nu ma pot abtine sa observ dublura armatei de politicieni pe care batranul continent a inteles sa o constituie si sa o inarmeze … o asemenea armata costa bani grei. Ce sens are atunci discursul despre taieri bugetare, reduceri de deficite si masuri de austeritate?


Situatia e poate mai grava decat ne imaginam, caci suntem in data de 3 Decembrie si unul din Mall-urile reprezentative ale Capitalei – zis “PLAZA ROMANIA” – nu pare a da semne de sarbatoare …

Luna Cadourilor nu mai are de oferit nimica suplimentar, dupa un an de zile in care promotiile s-au revarsat peste consumatorul din ce in ce mai prudent in cheltuirea resurselor.

Dezolanta este cupola, care anul trecut era impodobita pe vremea aceasta, dezolante sunt storurile trase pe locul unde candva erau magazine care mergeau in profit…

Legile capitalismului sunt dure – si vedem cum sub ochii nostri, ajutat de Marea Finanta, statul social se apropie de sfarsit: pentru ca in ochii consumatorului care sta cu ochii pe propriul sau salariu,  promisiunile politicienilor nu mai valoreaza nimic.

Iar atunci cand meseria de baza a politicianului – care este minciuna -, fie ea mai abil sau mai stangaci impachetata in haina vorbelor zornaitoare, ramane fara de ecou in urechile, sufletele si comportamentul consumatorului-votant … atunci trebuie sa concluzionam ca epoca politicienilor mincinosi apune indaratul perdelelor de minciuni trase fara acoperire, atunci trebuie sa realizam ca alt drum nu mai e in fata noastra, si ne intoarcem, dupa 20 de ani – acolo de unde am plecat: adica, la dictatura!

De data asta, regimul ascultarii de unul singur (de forma, vom avea masca unui prim-ministru jucator dupa modelul rusesc) nu se va impune din afara sistemului (chiar daca toti vom spune ca a fost inspirat de acolo) ci – dupa cum am vazut, pare a se impune ca unica solutie din interior, avand girul unei majoritati discutabile, despre care nu stim nici macar daca exista – cu atat mai putin sa o simtim bucurandu-se ca Mall-urile si-au inchis Magazinele.

Si pentru ca sa aveti o marturie asupra mentalitatii care se slefuieste tainic in fata televizoarelor, permiteti redarea unui dialog despre care am fi spus acum 5 ani ca e de domeniul stiintifico-fantasticului, daca n-ar fi fost, astazi, adevarat. A avut loc la ora 20,30 – pe la iesirea din Mall, langa magazinul Debenhams  intre subsemnatul si un pusti imbracat in albastra haina a unei renumite firme de paza (ALO, Domnu’ Bogdan Oprea – daca ne auziti, amuzati-va cu noi :-)!).

Faceam pozele de mai jos, si vine spre mine pustiul respectiv:

– Domnu’ – nu aveti voie sa faceti poze in magazin!

– Nu mai spune – arata-mi unde scrie (zic eu, cu gandul de a ma conforma… unor reguli scrise)

– Scrie la mine-n buletin! Acolo scrie … v-am spus ca nu aveti voie sa faceti poze … ati inteles?!

– Nu mai spune ma baiete, daca scrie la tine in buletin … o sa incerc sa transcriu si eu la mine pe blog despre treaba asta …

La Multi Ani BGS! La Multi Ani Romania!

Cupola Mallului Plaza in seara zilei de 3 Decembrie 2011

Storuri trase ... cu rol de indoor - campanie pentru Bucuresti

Storuri trase fara nici un rol, impodobite de brazi fara miros


La ce trist joc asistam in aceste zile!

Bancile obliga Grecia sa se imprumute, Uniunea Europeana obliga Grecia sa se imprumute, FMI obliga Grecia sa se imprumute: pentru ca Grecia sa plateasca datorii mai vechi, sa plateasca dobanzi mai noi, sa plateasca ce-o mai avea de plata si pe la ea pe-acasa: salariile bugetarilor, pensiile pensionarilor … si alocatiile copiilor! Si, mai ales, pentru ca in lume sunt atatia bani disponibili (apropo, de unde 🙂 ?)

Intrucat interesele celor care imprumuta nu coincid aproape niciodata cu ale celui imprumutat, ar fi fost normal sa asistam la tensiuni intre conducatorii Greciei si partenerii lor europeni – “sefii de la UE”, cum le-am spune noi, pe culoarele ministerelor in asteptare de fonduri …

Dar nu, nici vorba de disonanta. Reprezentantii Greciei joaca dupa cum le canta cei care i-au invitat la hora inca din anul 1981! Pe-acasa se aud ceva pocnitori si revolte, dar la ce te poti astepta de la niste mediteraneeni cu sangele fierbinte?

Atunci, cum facem totusi un pic de scandal in jurul acestei farse? Pentru ca altfel – pierdem rau la capitolul “credibilitate” … Ii asmutim un pic pe cei 10 (dinafara zonei euro) impotriva celor 17 (dinlauntrul zonei euro)! Cum?  Definind interese deosebite: cei 17 au de aparat moneda lor “nationala” iar cei 10 nu par grozav de speriati de viitorul euro. Ba chiar unii, cum e cazul Danemarcei, pot rasufla linistiti ca nu-i mai obliga nimeni la referendum de unire (si) prin moneda.

Dar nici nu se pot ignora total unii pe ceilalti, singurii actori ai scenetei dramatice ramanand Franta si Germania – pentru ca atunci cand vine vorba de “piata europeana”, matematica adunarii spune ca tuturor le convine “27”.

Si toti au nevoie de banii bancilor, cat mai ieftini daca se poate. Iar daca bancherii sunt pusi sa renunte de nevoie la dobanzile grecesti, n-o s-o poata face nici pentru toata lumea, si nici fara a primi compensatii substantiale …

Uite cum, in vremuri de criza, e nevoie de mari diplomati. Acesta e cazul dlui Herman Van Rompuy, care are de-acum sarcina speciala de “a informa indeaproape” tarile nemembre ale uniunii monetare (dar membre ale UE!) despre discutiile si deciziile care privesc, la urma-urmei, pe toata lumea!

Herman Van Rompuy - linia fierbinte intre cei dinlauntru si cei dinafara monedei sub presiune